De la „azilele groazei“ la orfelinatele postceaușiste

După arestarea patronilor „azilelor groazei“ din Voluntari și forțarea demisiei Gabrielei Firea din fruntea Ministerului Familiei nu a urmat și arestarea statului pentru condițiile mizere din orfelinate, pentru violențele la care încă mai sunt supuși minorii, pentru lipsa autorizațiilor sanitare de funcționare a acestor stabilimente care adăpostesc suflete de două ori traumatizate: o dată pentru că au fost abandonate de familie, iar a doua oară pentru că trăiesc în condiții precare, fără hrană suficientă, lipsiți de afecțiune din partea personalului bugetar, supuși violențelor de tot felul. Toate lucrurile acestea se știu, dar sunt ascunse sub preș de autorități, ca și în cazul căminelor de bătrâni.

În iulie anul trecut, Gabriela Firea-Pandele (după scandalul azilelor de bătrâni din Voluntari se cuvine să-i adăugăm numelui fostei ministre și identitatea soțului primar) anunța cu aplomb că în scurt timp toate orfelinatele din România vor fi închise.

„Strădania noastră este ca niciunul din cei 47.000 de copii lăsaţi de părinţi în grija statului să nu mai trăiască în acele 'orfelinate', care ne-au adus o 'faimă' negativă în întreaga lume după Revoluţie. Urgentăm procesul de închidere a ultimelor centre de plasament din ţară şi găzduirea copiilor instituţionalizaţi în case de tip familial sau reintegrarea lor în familia naturală sau extinsă,“ a declarat la vremea respectivă fosta ministră. 

Un număr infim de copii au părăsit centrele de plasament pe parcursul unui an de la proclamarea edictului de către fruntașa incomodă a PSD pusă pe linie moartă de Marcel Ciolacu. Ciudat este că, după campania de presă despre condițiile în care trăiau vârstnicii și persoanele cu dizabilități din cele trei azile din Ilfov, ulterior descoperindu-se că și în alte stabilimente din țară vârstnicii erau supuși la aceleași tratamente, în mass-media nu au apărut investigații de aceeași natură și de la casele de copii, centrele de plasament sau orfelinate, cum vreți să le spuneți. Trebuie să mai cadă un cap ministerial pentru a aduce la lumina zilei condițiile de penitenciar în care trăiesc aproape 50.000 de minori aflați în grija statului? Se pare că da.

Ce face Salvați Copiii pentru a preîntâmpina ghetoizarea copiilor în orfelinate

Am stat de vorbă cu managerul de programe educaționale de la Salvați Copiii România, Liliana Bibac-Moșneguțu, despre cum putem să punem punct, în timp, și nu heirupist, ghetoizării ceaușiste a copiilor orfani sau părăsiți în maternități de mame care nu îi mai puteau întreține din pricina sărăciei, de mame minore, de mame cu o droaie de copii și nu în ultimul rând de mame inconștiente, pervertite la ideologia unui egoism inuman.

DW: Ce face organizația Salvați Copiii pentru a diminua numărul nou-născuților abandonați în maternități?

Liliana Bibac-Moșneguțu: O primă abordare a acestei probleme este intervenția directă, asigurarea de servicii integrate care vizează sprijin social și juridic, înscrierea la medicul de familie, asigurarea strictului necesar pentru o nutriție sănătoasă și nu în ultimul rând conștientizarea. Facem întâlniri cu tinerele însărcinate, inclusiv sau mai ales cu adolescentele gravide, dar și cu tinerele mame. Avem echipe de asistenți sociali și asistenți medicali care lucrează în comunitățile vulnerabile.

Presupun că cea mai mare aplecare o aveți către comunitățile rurale și comunitățile de etnie romă.

Așa este. Am lucrat până acum în 70 de comunități rurale din 20 de județe. Echipele noastre merg din casă-n casă, vorbesc de la om la om cu tinerele gravide, le învățăm pe viitoarele mame cum să aibă grijă de sănătatea lor și să ceară ajutor atunci când e nevoie. După cum știți, sunt foarte multe localități rurale care nu au medic de familie. Salvați Copiii le pun la dispoziție medici care se deplasează la ele acasă, le consultă, le fac ecografii.

Organizăm caravane medicale de control al sarcinii, avem foarte mulți medici voluntari, medici rezidenți, dar și specialiști care se implică în programele noastre pe timpul lor și pe banii lor.

Aveți date din care să reiasă că numărul nou-născuților abandonați în maternități a scăzut în urma programelor pe care le desfășurați? Mă gândesc că unele din viitoarele mame, cu precădere dintre cele minore, asistate pe toată perioada sarcinii de echipele dumneavoastră de sprijin, dobândesc curajul, ca să spun așa, de a-și lua copilul acasă și de a-și asuma creșterea lui.

Nu avem astfel de date, dar ce pot să vă spun e că nici o gravidă care s-a aflat în atenția echipelor Salvați Copiii nu și-a abandonat copilul la maternitate, pentru a ajunge ulterior într-un orfelinat. Noi lucrăm foarte puțin în orfelinate, dar am dezvoltat foarte multe centre de zi pentru a preveni ajungerea copiilor din familii vulnerabile în centre rezidențiale. Aceste centre sunt la dispoziția copiilor toată ziua. Ce facem noi în aceste centre de zi: avem asistenți sociali, psihologi și profesori angajați de către Salvați Copiii și totodată foarte mulți voluntari care lucrează împreună cu noi. Dezvoltăm servicii de la pregătire școlară și activități de timp liber, la servicii de consiliere psihologică pentru copii și familii.

Aici primesc tot ce au nevoie, mâncare, rechizite, îmbrăcăminte. Centrele de zi nu sunt niște locuri unde copiii vin să primească ajutoare. Dacă copilul are nevoie de ghetuțe, va primi ghetuțe, dacă are nevoie de ghiozdan, va primi ghiozdan. Toate lucrurile acestea nu se fac aleatoriu, familiile trebuie să-și identifice corect nevoile, și în baza exprimării acestor nevoi se face un contract, se face un dosar de oferire de servicii, pentru a depăși în felul acesta mentalitatea primirii necontrolate de ajutoare din anii ᾿90. Procedăm astfel pentru a conștientiza familia că este parte într-un contract. Am avut cazuri de familii care au venit la mine și mi-au spus „ce facem, că peste o lună îmi expiră contractul“.

Eu cred că este foarte importantă această responsabilizare pe care o are o familie aflată în dificultate de a-și asuma contractual sarcina de a fi ajutată. De a-și asuma contractual sarcina să i se întindă o mână de ajutor.