De ce Polonia și Ungaria riscă banii europeni

Să fie mai mulți care să beneficieze, dar să fie mai puțini cei care să le impună statul de drept. Rebelii iliberali care pun la îndoială principiile Uniunii Europene nu vor neapărat dispariția UE, ci dispariția Uniunii Europene Politice, și întoarcerea la Comunitatea Economică Europeană, care a fost un model de succes și de bunăstare.

Uniunea Europeană se află într-un moment complicat, cu un război care erodează Ucraina, cu o criză economică tot mai extinsă și cu presiuni din ce în ce mai mari din partea celor doi mari rebeli, care au testat limitele Bruxelles-ului în ultimii ani: Ungaria și Polonia, conduse de regimuri iliberale.

Despre ce înseamnă iliberalismul și care este impactul asupra UE am vorbit cu profesorul de științe politice Andrei Țăranu. Cum a reușit România să nu intre în grupul țărilor-problemă? Și cum se va descurca UE cu Polonia, în condițiile în care accentele iliberale sunt puternice la Varșovia, dar tot Varșovia este unul dintre liderii opoziției puternice față de Vladimir Putin, al cărui regim amenință întreg Vestul?

Domnule profesor Andrei Țăranu, vă propun să să începem dialogul nostru de azi explicând un termen, și anume iliberalismul, pentru că în ultima vreme am vorbit despre iliberalismul din Ungaria, despre Polonia, și am ajuns și la București, am vorbit despre anumite, să spun așa, apucături iliberale ale clasei politice de la noi. Ce înseamnă iliberalism și democrație liberală?

Temenii au fost introduși de Fareed Zakaria în 2007 și reluați și explicați foarte interesant de Viktor Orban în 2014, la Tușnad. Și amândoi fac această distincție. Democrația liberală este o democrație care se întemeiază în primul rând pe statul de drept, pe legi, Constituție și mai puțin pe alegeri. Adică principiul unei democrații liberale este stabilitatea instituțiilor, iar în modelul american instituțiile sunt create așa încât să genereze ceea ce se numește check and balances, niciuna dintre ele să nu aibă prea multă putere, respectiv când una ajunge să aibă prea multă putere, să se declanșeze structurile din celelalte puteri, care să o limiteze pe aceasta.

Or, inversul relației, ne arată Fareed Zakaria, în India și în Pakistan este când structurile politice micșorează și limitează în bună măsură puterile instituționale, inclusiv Constituția, și crește astfel puterea bazată pe electoralism, adică pe suportul cetățenesc. Și atunci, în numele poporului, își permit să facă orice.

Raymond Aron vorbea într-o carte care nu se mai citește astăzi despre ceea ce se numește cezarismul democratic sau bonapartismul. Ăsta este exact modelul. Adică cezarismul democratic sau bonapartismul înseamnă exact iliberalismul.

El n-avea termenul, pentru că nici conceptul democrației liberale nu era foarte larg răspândit în mediul francez și european. Dar noi am cunoscut acest cezarism democratic o scurtă perioadă, între 1990 și 1992 cu Iliescu și între cu 2010 și 2012 cu Băsescu. În cazul lui Iliescu era mai ambiguu, încă nu aveam Constituția. Dar în cazul lui Băsescu, deși aveam și Constituția revizuită, vă aduceți aminte că el l-a înlocuit pe prim-ministru, a început să dea ordine, să facă și să dreagă, să facă reforma în sănătate, deși, repet, nu era în cadrul său instituțional. Astfel, am avut accente iliberale.

Se ajunge astfel  în această situație în care liderul carismatic, în numele poporului și al democrației, cum a făcut Bonaparte, își demantelează statul.

Pentru că ați menționat mandatul lui Traian Băsescu și reforma din sănătate. Putem extinde și la Klaus Iohannis astăzi care, iată, coordonează, să spun așa, reforma din educație?

Greu de spus aici, vedeți, spre deosebire de Traian Băsescu, care ieșea la televizor, se certa cu Raed Arafat în direct, care a ieșit în 2010 și ne-a povestit despre omul gras care sufocă omul slab și așa mai departe, președintele Iohannis nu a făcut niciodată declarații de acest gen, astfel încât noi cel mult putem bănui că el coordonează, dar nu avem o dovadă. Știm de consilierul Ligia Deca, cea care a coordonat România educată, știm că ministrul Educației, iată, se agită să facă o lege foarte proastă și așa mai departe. Dar în esență, nu putem să-l judecăm pe președintele Iohannis în aceiași termeni.

Dacă vă amintiți, în vremea regimului Liviu Dragnea se vorbea despre apucături iliberale.

Pentru că Liviu Dragnea era împiedicat constituțional să devină premier și atunci încerca, în calitate de președinte de partid, să fie premier din umbră și să doboare acei premieri care păreau că-i stau în cale.

Deci era tot o formă de bonapartism, în numele faptului că PSD-ul câștigase alegerile și că el adusese PSD-ul la acest câștig, ceea ce era fals, evident. Dar Liviu Dragnea a avut dincolo de apucături și discursuri. Îmi aduc aminte discursul de la Galați, în care era împotriva neomarxiștilor, neomarxiștii fiind useriștii, cum ar veni, lovind în însăși ideea de social-democrație, aduceți-vă aminte că în epocă însăși social-democrații se delimitau de PSD-ul lui Dragnea.  Era mult mai aproape de FIDESZ sau de SMER-ul din Slovacia, și el teoretic un partid.

Puteţi citi interviul integral AICI.