Daniela Magiaru şi mirajul cuvintelor calde - Despre fascinaţia operei lui Matei Vişniec

Despre un astfel de eveniment pe un text "proaspăt" ieşit din pana lui Matei Vişniec cu titlul "Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau cum am dresat un melc pe sânii tăi", am stat de vorbă cu traducătoarea, Daniela Magiaru, dealtfel autoarea unui volum dedicat textelor dramatice scrise de Matei Vişniec. Cartea cu titlul "Matei Vişniec. Mirajul cuvintelor calde" a fost lansată în cadrul festivalului în prezenţa dramaturgului.

Medana Weident: "Matei Vişniec. Mirajul cuvintelor calde" se intitulează volumul apărut recent la editura Institutului Cultural Român. Daniela Magiaru, ai scris şi lucrarea ta de doctorat tot pe aceeaşi temă, anume despre teatrul lui Matei Vişniec. Care au fost motivaţiile tale, ce aspecte ai urmărit în mod deosebit?

Daniela Magiaru: Motivaţiile mele au fost multiple. Cred că am pornit în primul rând de la o etichetare abuzivă a teatrului lui Matei Vişniec. Este deseori autorul clasificat cel mai des ca aparţinând teatrului absurdului, dar de fapt piesele lui depăşesc mult această sferă a absurdului. Este de fapt o etichetă foarte confortabilă pe care o aplică deseori exegeza lui Matei Vişniec, dar de fapt primele volume funcţionează parţial pe această direcţie. Teatrul lui este mult mai variat şi diversificat. Aceasta a fost de fapt una dintre motivaţii, pentru că, ce m-a impresionat foarte tare este de fapt un tip de text, un tip de scriitură, care este extrem de ofertant la lectură, oferind atât posibilităţi multiple de descifrare a operei, cât şi plăcerea unui text care te seduce şi de fapt asta am încercat să fac, să descopăr care sunt mecanismele de construcţie în cazul acestor texte şi care sunt strategiile de seducţie pe care le abordează autorul.

M.W.: De aceea şi "mirajul cuvintelor calde"?

D.M.: De aceea şi "mirajul cuvintelor calde". Este de fapt o punere în gardă, o atenţionare că de fapt aceste texte au mai mult de un nivel, că ele se adâncesc şi se multiplică pe principiul oglinzilor.

M.W.: Volumul a fost lansat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Matei Vişniec este cel mai jucat autor român pe scenele româneşti la ora actuală. Cu aceeaşi ocazie tot la FITS 2011 a fost lansat un text al lui pe care l-ai tradus din franceză.

D.M.: Da, este vorba despre o piesă extrem de nouă, cea mai recentă piesă semnată de Matei Vişniec. Se numeşte "Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau cum am dresat un melc pe sânii tăi". Un titlu caracteristic pentru Matei Vişniec. Un text de o poeticitate absolut uluitoare. Este probabil unul dintre textele cele mai frumoase şi cu o încărcătură poetică absolut fabuloasă. Textul se încadrează, cred, într-o direcţie mai puţin frecventată de Matei Vişniec. Sunt puţine texte de dragoste pe care le are autorul în tolba lui de texte. Cu atât mai mare miza şi cu atât mai mare interesul faţă acest text, care a beneficiat de o lectură exemplară şi de un public extrem de numeros, care a ascultat textul în prezenţa autorului.

M.W.: La librăria Humanitas unde au avut loc mai multe asemenea lecturi care s-au bucurat de mare interes la public.

D.M.: Este un fel de mecanism care se verifică. Textul de teatru trebuie să funcţioneze la fel de bine atât în pagină cât şi pe scenă, sau atât la lectură cât şi atunci când îl ascultăm. Şi acest lucru a fost dovedit prin spectacolele-lectură absolut minunate care verifică de fapt acest principiu. Verifică cât de bine stau aceste texte în pagină, dar şi pe scenă sau pentru un posibil viitor spectacol.

M.W.: Matei Vişniec era în sală. L-am urmărit, era cu zâmbetul pe buze. A ascultat cu foarte mare atenţie textul. Când ai tradus textul te-ai consultat pe parcurs cu autorul? Cum ai procedat?

D.M.: Da, m-am consultat cu autorul. A fost un text pe care eu l-am atacat cu foarte multă prudenţă pentru că în general Matei Vişniec îşi traduce singur textele, de aceea pentru mine a fost cu siguranţă o provocare şi am acceptat-o destul de greu, în sensul că am avut mari lupte cu mine înainte de a da OK-ul pentru această traducere. Dar cred că am căzut iniţial într-un fel de capcană, plăcută, desigur, pentru că textul e, apropo de acel miraj al cuvintelor calde, un text care pare extrem de simplu. Textul este scris într-un limbaj extrem de familial. Nu anunţă nimic, e de un calm absolut imperturbabil şi cu toate acestea atunci când am început de fapt lucrul mi s-a confirmat un fapt pe care desigur l-am descoperit şi în scrierile mai vechi ale lui Matei Vişniec. E vorba de o tolbă lexicală absolut impresionantă. E un exerciţiu de măiestrie de limbaj care descoperă sau care confirmă de fapt plăcerea jocului pe orice nivel, inclusiv cel lexical. Şi de aici am început un fel de muncă aproape de detectiv, căutând sensurile cele mai bune, cuvintele care sună a Matei Vişniec de fapt.

M.W.: Textul este şi unul foarte erotic, ceea ce cred că îngreunează traducerea.

D.M.: E adevărat. E o asociere de cuvinte banale, cuvinte calme, calde dacă vrem, dar aceste cuvinte ascund în spatele lor un întreg teritoriu erotic. E vorba, de pildă, de monologuri, textul fiind de fapt o suită de monologuri, de false scrisori de dragoste, care se concentrează în jurul inimii. Absolut firesc, daca ne gândim la tema pe care o tratează. Dar pe de altă parte inima este privită din multe unghiuri: inima ca organ al îndrăgostitului, inima ca organ anatomic, inima ca apelativ, ca formulă de adresare pentru iubit sau iubită în cazul acesta. Încet încet acest text avansează, cred, spre o zonă foarte interesantă, pentru că porneşte ca text de dragoste şi alunecă apoi, se disipează într-un erotism pe care nu îl bănuim. O simplă descriere a camerei, de exemplu, în care are loc întâlnirea dintre iubit şi iubită, se transformă într-un întreg ritual de seducţie şi într-un întreg ritual de luptă erotică. Totul contribuie la acest univers devenit brusc extrem de febril: draperiile, fotoliile, tacâmurile, totul capătă încărcătură erotică, totul devine semn.

M.W.: Festivalul de Teatru s-a încheiat. Cu ce impresii pleci de la Sibiu în acest an?

D.M.: De la Sibiu, ca în fiecare an, plec cu o multitudine de senzaţii. Este cu siguranţă un festival al întâlnirilor, al întâlnirilor la orice nivel, întâlniri umane în primul rând, de fapt şi tema din acest an este "Comunităţi". Cred că ceea ce reuşeşte Festivalul de la Sibiu este în primul rând să creeze acest sentiment de comunitate, comunitate teatrală, oameni care vin şi împărtăşesc idei şi interese comune. Pe de altă parte mi se confirmă, sau mi se reconfirmă, pentru că an de an am aceeaşi senzaţie de bogăţie dramatică, de bogăţie a formelor, de bogăţie a temelor, de bogăţie spectaculară de fapt, fie că e vorba de spectacole de dans sau de marionete, de spectacole clasice în sensul clasic al cuvântului sau de spectacole de stradă, avem acest asalt asupra simţurilor, ceea ce este foarte bine pentru că avem de unde alege şi avem posibilitatea de a ne crea o imagine caleidoscopică, ceea ce cred eu că este foarte important. Până la urmă imaginile din caleidoscop le potrivim după propriul filtru, dar ele sunt cu siguranţă spectaculoase.

M.W.: Daniela Magiaru îţi mulţumesc mult pentru această discuţie şi nu rămâne decât să ne reîntâlnim anul viitor la Sibiu.

D.M.: Şi eu îţi mulţumesc şi da, cu siguranţă, la un nou Sibiu.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru