"Căsătoria pentru toți" - "What a wonderful day!"
1 iulie 2017Potopul a venit la Berlin, a scris un deputat CDU în glumă pe Twitter, în seara dinaintea deciziei cu privire la ”Căsătoria pentru toți”. O pedeapsă divină, cu alte cuvinte, pentru un comportament imoral. Dar ploaia, de-a dreptul biblică, de joia trecută, nu a fost o pedeapsă, ci o binecuvântare. Cel puțin din perspectiva meteorologilor și a agricultorilor. Pentru că de ani de zile în Berlin și în preajma Berlinului a plouat prea puțin.
Binevenit a fost și ceea ce a făcut Bundestagul, și anume a oferit posibilitatea fiecăruia de a se căsători. Instituția mariajului, până acum valabilă numai pentru cuplurile heterosexuale, se deschide și pentru homosexuali. "What a wonderful day!", a fost ultima propoziția în Bundestag, înainte ca parlamentul să decidă asupra noii legi.
Cancelara își schimbă atitudinea
Nu era de așteptat acum o săptămână să se ajungă aici. Apoi, Angela Merkel, totodată șefă a partidului conservator CDU, a menționat, luni, că vede această decizie ca pe o chestiune de conștiință. Cu alte cuvinte, parlamentarii CDU/ CSU nu vor mai vota în funcție de linia partidului, ci de propria conștiință.
SPD a profitat imediat de ocazie. Social-democrații sunt, de fapt, parteneri de coaliție cu Uniunea Angelei Merkel, și au decis să pună subiectul pe ordinea de zi încă înainte de pauza de vară, în ciuda faptului că Uniunea CDU/CSU s-a opus ani de zile. Iar mulți membri conservatori, în frunte cu ministra Apărării, Ursula von der Leyen, au profitat de libertatea pe care le-a oferit-o Merkel: un sfert din deputații CDU/CSU au votat pentru.
Angela Merkel a stat în banca guvernului pe perioada dezbaterii. Și-a dat silința să nu pară implicată emoțional. Dar nu au fost puține momentele în care s-a citit bucuria pe fața sa. Ea însăși a votat împotrivă, a subliniat ulterior. Căsnicia înseamnă pentru ea legământul între un bărbat și o femeie. Prin această declarație se aliniază direcției majorității din propriul partid. Cu toate acestea, nu are nimic împotriva ideii ca persoane de același sex să crească copii - motivația principală a celor care se opun căsătoriilor între homosexuali.
Gest ciudat al lui Merkel
În Berlin se tot discută de zile întregi dacă îndemnul lui Merkel ca fiecare să voteze așa cum îi dictează conștiința a fost bine înțeles. La urma urmei, nu vom afla de la ea prea curând. Dar la aflarea rezultatului votului, a existat un moment important. O expresie non-verbală, greu de controlat: cancelara a dat din cap afirmativ pentru o secundă. A fost ca și cum ar fi gândit ”am reușit”.
Practic, Merkel a furat unul dintre subiectele electorale ale concurenței. Toți potențialii parteneri de coaliție - SPD, Linke (Stânga), Ecologiștii și FDP - au declarat căsătoria pentru toți ca pe o condiție pentru un viitor guvern comun. Spre deosebire de Uniune, pot să se laude acum că au adus un subiect politico-social foarte important în atenția publicului. Rămâne întrebarea dacă electoratul conservator al lui Merkel o va putea ierta pe cancelară pentru schimbarea de atitudine.
Lacrimi de bucurie
Pe locurile oaspeților în Bundestag s-au aflat în acea zi mulți activiști LGBT, care luptă de ani de zile pentru drepturile homosexualilor în Germania. Pentru reprezentantul lor în parlament, ecologistul Volker Beck, ziua a fost una deosebit de specială. Va părăsi Bundestagul după mai mult de 20 de ani de activitate, iar acesta a fost ultimul său discurs. ”Faza de toleranță a luat sfârșit, acum începe epoca acceptanței”, a declarat Beck. A primit standing ovations, iar la interviurile acordate ulterior televiziunilor, n-a putut să-și stăpânească lacrimile.
Deputatul SPD Karl-Heinz Brunner a povestit că nu a trăit niciodată promulgarea unei legi care să stârnească atâtea lacrimi de bucurie. Și Claudia Roth, o cunoscută membră a verzilor ecologiști și militantă pentru drepturile omului, s-a bucurat vizibil: ”Urmează o perioadă de aur pentru organizatorii de nunți din Germania”, a declarat aceasta în fața jurnaliștilor.
Marea majoritate votează ”Căsătoria pentru toți”
623 din 630 de deputați au participat la vot, în ultima ședință parlamentară înainte de pauza de vară. Președintele Bundestagului, Norber Lammert, a declarat că nu a văzut de mult atât de mulți deputați și jurnaliști în Bundestag, mai ales la 8 dimineața. 393 au votat pentru ”Căsătoria pentru toți” și 226 împotrivă. Patru s-au abținut.
Monika Grütters, ministrul secretar de stat pentru Cultură, a declarat că a votat pentru ”Căsătoria pentru toți”, ”nu în ciuda, ci datorită faptului că e catolică”. ”Mesajul creștin ne învață să iubim aproapele, să ne concentrăm pe ceea ce unește oamenii, nu pe ceea ce îi desparte”, a adăugat aceasta.
Dezbatere deosebit de emoțională
La începutul dezbaterii, Norbert Lammert i-a rugat pe parlamentari să fie respectuoși față de alegerile celorlalți. Lucru care nu a funcționat în totalitate. Unii nu au putut să nu-și verse frustrările adunate de ani de zile în discursurile din ziua respectivă.
Deputatul SPD Johannes Kahrs, el însuși într-un parteneriat civil, și-a dezlănțuit furia, vorbind despre lupta care se duce de atâta timp pentru obținerea acestui drept. Lovind cu mâna în pupitru, a repetat că din cauza cancelarei Merkel nu s-a făcut nimic pentru homosexuali până acum. ”Mulțumim pentru nimic!”, a strigat acesta, privind către Merkel.
Gerda Hasselfeldt, de la CDU, a declarat apoi că ”Ceea ce nu e egal nu poate deveni egal”, acesta fiind motivul pentru care a votat împotrivă. Dietmar Bartsch, șeful grupului parlamentar ”Die Linke” (stânga radicală), a fost de părere că ”S-a creat încă puțină normalitate” prin acest vot.
În timp ce parlamentarii treceau la subiectul următor de pe ordinea de zi, ploaia lovea în continuare în ferestrele Bundestagului, dar nu atât de puternic. Urmează încă alte decizii importante. Dar și cei pentru, și cei impotrivă sunt de acord că această decizie este o importantă schimbare de macaz în viața politică și socială a Germaniei, pe care alte țări au realizat-o de mult. Iar de la meteo aflăm că mâine va ieși din nou soarele.
Autor: Kay-Alexander Scholz / lp