Cât de incerte sunt alegerile din România

Cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare toate partidele se dezic de guvernul Cioloș. PSD este cel mai incisiv critic, dar de cele mai multe ori o face indirect, prin aluzii și comentarii disprețuitoare despre ”tehnocrație”. PNL este mult mai reținut, dar nu ezită totuși în anumite momente să ia distanță față de ”guvernul tehnocrat”, numit iarăși în acești termeni cu intenție precisă.

Nu vorbim aici de o critică în toată puterea cuvântului, în definitiv guvernul fiind girat de ambele partide, în diferite proporții, ci de o delimitare profitabilă câtă vreme guvernul nu stă foarte bine ca popularitate. În cadrul unui interviu recent, Alina Gorghiu spunea așa: ”M-am lămurit că acest guvern tehnocrat are limitări impuse de faptul că îi lipseşte sprijinul unei majorităţi parlamentare serioase. Categoric nu mai poate funcţiona un guvern tehnocrat din 2017. Va fi un guvern politic, asta e certitudine.”

Pe de altă parte însă, aceeași Alina Gorghiu spunea că ar dori ca Dacian Cioloș să conducă după alegeri un guvern PNL: ”Profilul lui Dacian Cioloş este unul corect. Aş dori ca premierul susţinut de viitoarea majoritate parlamentară să aibă profilul lui Dacian Cioloş. E un om european, cizelat, care ar reuşi să adune în jurul său partidele cu care noi am fi compatibili.”

Prin urmare disocierea față de guvernul actual e pur retorică. În plus, PNL a rezervat locuri pentru unii miniștri din cabinetul actual. E devărat că Alina Gorghiu a vorbit doar de ”profilul” lui Cioloș, ca și cum în PNL ar exista nenumărați candidați cu acest profil și i-ar fi greu să aleagă de pe acum.

Înțelegem oarecum ce se petrece, dar este totuși nefiresc. Dacă actualul prim-ministru este preferatul liberalilor, ar fi cinstit ca el să fie asumat integral și fără ocolișuri. România are nevoie de simplitate și directețe și, în cele din urmă, de mai multă onestitate. În Germania se va ști cu siguranță dacă Angela Merkel va mai candida în fruntea propriului partid, deși funcția de premier nu rezultă direct din alegeri, în Marea Britanie, David Cameron ca șef al conservatorilor era la rândul său destinat să devină premier în caz de victorie. În România însă, după mai bine de un sfert de secol de exercițiu democratic, funcția de premier rămâne ceva imposibil de determinat în avans. Discuția nu datează de ieri, de azi, dar, din cauza incapacității partidelor de a crește personalități politice convingătoare, asistăm mereu la aceste incertitudini descurajante. Alegătorii se duc la urne, dar habar nu au pe cine votează, căci premier ar putea fi la cine nu s-au așteptat.

La toamnă totul converge către un absenteism record. Partidele nu suscită încredere, viitorul premier este cu totul necunoscut, deși, oarecum, anunțat, așa încât politica românească pare un joc complicat de rostiri aluzive și semne făcute cu ochiul. Cine îl apreciază pe Cioloș va înțelege și va vota cu PNL, cine nu îl apreciază ar putea iarăși vota cu PNL, neînțelegând bine aluzia. Liviu Dragnea, cel puțin a fost mai clar: ”Este exclus ca PSD să îl susţină pe Dacian Cioloş”, ceea ce face și sarcina liberalilor mai ușoară.

Dar câtă vreme nu știi care sunt oamenii de rangul întâi care candidează cu adevărat și care vor să fie prim-miniștri nici nu poți organiza dezbateri și, în cele din urmă, nu poate fi vorba nici de alegeri libere.