Când Polonia a fost sfârtecată

"Când am văzut că germanii vin peste noi din vest și rușii din est, am crezut că totul s-a terminat", povestea Eugeniusz Sajkowski, un polonez născut în 1913, într-un reportaj realizat de postul german ARD în urmă cu câțiva ani. Bătrânul și-a amintit că, în ziua fatidică de 17 septembrie 1939, el se temea că Polonia "va fi prizonieră, din nou, pentru 120 de ani - poporul nostru e pierdut".

La șase dimineața, peste 4000 de tancuri sovietice au intrat în Polonia. Stalin a trimis mai multe avioane decât Germania nazistă. A fost o invazie fără declarație de război și o luptă inegală. Polonezii nu numai că erau în inferioritate numerică - majoritatea trupelor lor erau implicate în luptele cu germanii. Înainte de 17 septembrie 1939 mai existase măcar speranța ca războiul să nu se termine într-o catastrofă pentru Polonia, explică istoricul polonez Zbigniew Woźniczka. Varșovia și câteva alte orașe mari nu căzuseră încă, iar unii se întrebau dacă puterile occidentale nu vor veni, în final, în ajutorul Poloniei, pentru a salva cel puțin o parte a acestei țări. Dar invazia sovietică le-a spulberat polonezilor orice speranță. Mareșalul Rydz-Śmigły a dat ordinul: "Nu luptăm împotriva bolșevicilor." 

Cu atât mai grave sunt traumele cauzate de trădarea din 1939, de pactul de neagresiune dintre Hitler și Stalin, de faptul că naziștii și sovieticii au organizat chiar o sărbătoare comună a victoriei. Polonia devenise din nou victima vecinilor ei. Adesea se vorbește în acest context despre o a patra divizare a țării.

Moștenirea lui Stalin se resimte și astăzi 

"Se tot spune că polonezii au suferit cel mai mult sub germani", explică istoricul Zbigniew Woźniczka. Dar problema e mai complexă: "Pentru generația care a mai trăit perioada în care Polonia era divizată, dușmanul principal nu era Germania, ci Rusia. Autoritatea țarului, revoltele înăbușite în sânge, deportările în Siberia: toate aceste amintiri amare au reapărut în prim plan odată cu invazia din 17 septembrie." S-a văzut foarte repede că Germania nazistă reprezintă un pericol major. Dar ocupația nazistă s-a terminat, în timp ce moștenirea lui Stalin a marcat generații întregi și se mai resimte și astăzi. 

Polonezii nu au încredere în Rusia, iar invazia din 1939 nu e singurul motiv pentru relațiile tensionate cu "vecinul cel mare". O altă traumă istorică e uciderea a mii de ofițeri și oficiali polonezi la Katyn de către NKWD, predecesorul KGB-ului, în 1940, o crimă în masă pe care Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o timp de zeci de ani. Chiar dacă, în 2009, Putin a calificat Katyn-ul în mod surprinzător drept "crimă", Rusia nu s-a confruntat în mod serios cu acest capitol sumbru al propriei istorii.

Relații otrăvite 

Mulți observatori consideră că întâlnirea lui Putin cu premierul polonez Donald Tusk la Katyn din 7 aprilie 2010 a fost un moment istoric în care părea posibilă o reconciliere. A fost prima și ultima dată când un reprezentant al conducerii de la Kremlin a venit la locul crimei în masă pentru a le aduce un omagiu ofițerilor polonezi uciși. Cu doar trei zile mai târziu, avionul cu care călătorea președintele polonez Lech Kaczynski alături de alți oficiali la ceremonia de comemorare a victimelor de la Katyn s-a prăbușit în apropiere de Smolensk.

Tragedia aviatică a mutat coordonatele politice din nou spre un teren extrem de dificil, încărcat de sentimente puternice. Modul în care e perceput accidentul scindează societatea poloneză și otrăvește din nou relațiile cu Rusia, care reține în continuare fragmente ale epavei avionului prăbușit, alimentând astfel teoriile conspiraționiste din Polonia. 

În aceste condiții, nu-i greu pentru guvernul conservator de la Varșovia să-i reproșeze lui Tusk tentativa de apropiere de Putin din 2010. În 2019, liderul de la Kremlin nu a fost invitat la comemorarea a 80 de ani de la începutul războiului, iar televiziunea de stat a difuzat imagini cu Tusk și Putin îmbrățișându-se în urmă cu aproximativ un deceniu, ca un fel de comentariu fără cuvinte.   

Smolensk, Katyn, 17 septembrie 

Katyn, Smolensk - datele de referință ale celor mai sensibile capitole din istoria Poloniei sunt legate de acea zi de 17 septembrie. Germanii au invadat Polonia, dar Uniunea Sovietică a făcut posibil atacul și și-a luat o parte din pradă, când Polonia era aproape învinsă. "17 septembrie e simbolul unei mari tragedii", spune istoricul Woźniczka.  

Reconcilierea dintre Polonia și Germania a fost posibilă, printre altele, pentru că Germania și-a recunoscut vina, episcopi din ambele țări au făcut schimb de scrisori, iar imaginea cu fostul cancelar Willy Brandt în genunchi la Varșovia a făcut înconjurul lumii. Lucrurile stau cu totul altfel în cazul rușilor, problemele spinoase ale istoriei comune ruso-polone au fost tabuizate și date la o parte timp de decenii întregi în URSS, pentru a face loc "iubirii" obligatorii dintre cele două state socialiste. Nici după sfârșitul URSS, subiectul nu a fost dezbătut în mod serios în Rusia. Gesturile din 2010 par uitate, majoritatea rușilor nu știu nici astăzi că Uniunea Sovietică a invadat Polonia în 1939. 

Încercarea de a reinterpreta invazia sovietică 

Elogierea Armatei Roșii ca "eliberatoare a Europei" avea un gust deosebit de amar în Polonia, mai ales după pactul dintre Hitler și Stalin. În final, a eșuat și propaganda comunistă în privința acestui capitol al istoriei. În anul morții lui Stalin, 1953, un film polonez a abordat o interpretare pe linia ideologiei comuniste: "Filmul lui Erwin Axers 'Casa din cărți de joc' prezintă ziua de 17 septembrie drept moment al eliberării Poloniei de proprii săi asupritori", spune filmologul polonez Piotr Zwierzchowski. Pelicula prezenta Polonia interbelică drept stat slab, o "casă din cărți de joc" gata să se prăbușească, în încercarea de a reinterpreta memoria colectivă în favoarea Uniunii Sovietice. 

În 2007, regizorul polonez Andrzej Wajda a abordat invazia sovietică din 17 septembrie 1939 în filmul "Masacrul de la Katyn". Felul în care sunt prezentate evenimentele în această peliculă corespunde amintirilor unor bătrâni ca Eugeniusz Sajkowski, care au trăit această traumă a istoriei. Într-o scenă dramatică de la începtul filmului, polonezii care fug de germani se întâlnesc pe un pod cu compatrioții care fug de ruși din direcția opusă.        

Podul e un simbol al temerilor istorice ale polonezilor, contradictorii în ceea ce privește răspunsul la întrebarea: e mai periculos vecinul din est sau cel din vest? Pe 17 septembrie 1939 nu mai conta care pericol e mai grav, pentru că vecinul din est și cel din vest colaborau, iar Polonia era pierdută - cel puțin temporar.