Cum putem continua să trăim la Bucha?

Bucha, locul în care mi-am petrecut ultimii cinci ani. Un oraș confortabil, verde, plin de case ca la țară și cu parcuri, a cărui sevă economică vine din căi ferate, agricultură și industrie. Situat la autostrada aglomerată Kiev-Varșovia, Bucha era un paradis pentru hipsteri, bătrâni cu biciclete, pentru copii la locurile de joacă. Ori pentru scriitori. 

În urmă cu două luni, numele orașului nu era cunoscut nici măcar în alte regiuni ale Ucrainei. Astăzi, el a devenit în întreaga lume simbolul unui masacru nemilos și inuman în mijlocul Europei secolului XXI. Este un avertisment teribil pentru alte orașe și sate. Iar #buchamassacre este prima sugestie pe care Google mi-o oferă în această dimineață, atunci când introduc simbolul # în bara de căutare.

În ultimii doi ani petrecuți la Bucha am fost într-un fel de "concediu parental", având grijă în principal de fiica mea. În consecință, am perceput orașul nostru dintr-o perspectivă "copilărească". Fiecare colț al orașului îmi vorbea cu glasuri de copii, care râdeau sau plângeau, rostind idei amuzante sau văicărindu-se din Dumnezeu știe ce motiv. 

Cine și cum ar putea pune laolaltă Bucha veseliei de odinioară cu fotografiile și filmările realizate la Bucha după eliberarea de soldații ruși? Chiar și noi, care am reușit să evadăm înainte de măcel, am numărat orele până la eliberare. Pentru cei care au rămas în orașul ocupat, această perioadă de așteptare a fost un adevărat iad pe pământ, un iad plin de tortură, frig, foame și frică nesfârșită.

Strada Iablunska. Parcă ieri mă plimbam cu fiica mea pe această stradă. Era o zi de vară târzie și urma să merg la medic pentru a primi a doua doză de vaccin anti-Covid. După injecție, trebuia să mă odihnesc puțin pe o bancă. Bineînțeles, fetiței mele nu i-a plăcut să aștepte și tot trăgea de mine. Bineînțeles, a învins și ne-am plimbat împreună. De mult timp îmi doream să îi arăt pitorescul lac de la capătul străzii Iablunska. Apa era prea rece pentru a înota, dar ne-am uitat la copacii de la mal și am privit tineri care săreau în apă.

Astăzi, strada Iablunska depune mărturie pentru masacrul de la Bucha. Suntem îngroziți să vedem fotografiile și filmările de pe această stradă în presa din întreaga lume. Când armata ucraineană a avansat spre Bucha, numai pe această stradă zăceau cadavrele a peste 20 de civili împușcați de ruși.

Multe relatări teribile vin din orașul eliberat, inclusiv despre civili care au fost împușcați de ocupanți sau arși în mașinile lor pe strada Șkealov. De fapt, strada se numește acum Lech Kaczynski. Pentru fiica mea și pentru mine era una din străzile pe care ne plăcea să ne plimbăm, iar semafoarele din intersecție erau întotdeauna un loc de discuții aprinse:

- Mergem în parc?
- Nu, tati! Vreau să merg în centru, la locul de joacă și la McDonald's!
- Dar ieri unde am fost? Acolo am fost!
- Nu, nu vreau să merg în parc, vreau doar să merg unde vreau eu să merg!

Există locuri memorabile pe strada Lech Kaczynski. De pildă unul în care miroase mereu a gaz. Când am avut Covid, acesta a fost locul în care verificat dacă mi-a revenit simțul mirosului. 

Există și un gard în care pietrele formează un fel de "hartă", o poartă cu câini și un loc cu un memorial de la Cernobîl. Acolo am încercat deseori să îi explic fiicei mele ce s-a întâmplat la Cernobîl. Acum vor fi mult mai multe de explicat. Va trebui să îi arăt fiicei mele fotografii ale orașului eliberat, dar numai cele în care nu vede ce este mai rău.

Cum ar putea cineva să trăiască într-un oraș atât de confortabil, în mediul rural, după tot ce i-a făcut Rusia? Cum poți să vorbești cu copiii sau cu prietenii despre renovări sau literatură, ca înainte, în locuri în care au găsit o groapă comună cu aproape 300 de oameni? 

Nu doar Putin sau Șoigu sunt autorii acestor grozăvii. Ci și bărbați obișnuiți din Rusia care au ucis și torturat, care au împușcat oameni lângă grămezi de pavele destinate lucrărilor de construcție într-un oraș liniștit, care au violat și au ars oameni. Răul din Bucha nu este un război abstract sau o Rusie abstractă, ci oameni foarte concreți care au decis să facă aceste lucruri. Ei au ucis aici, nu rachetele care pot lovi la întâmplare. 

Cred că această claritate este unul dintre răspunsurile la întrebarea cum să continuăm să trăim. Nu trebuie să uităm. Nu trebuie să reducem tragedia agresiunii rusești doar la Bucha și nu trebuie să transformăm orașul nostru într-un simbol gol, abstract. Trebuie să fim conștienți de faptul că există multe alte locuri în Ucraina unde s-au întâmplat sau se întâmplă în prezent lucruri similare, grozăvii neverosimile: Mariupol și Izum, Harkov și Cernihiv, Borodianka și Makarev. 

Cel mai important lucru este, probabil, să știm cum vor fi aduși în fața justiției autorii crimelor. Există deja date despre unitățile rusești care au fost staționate în Bucha și în alte locuri maltratate. Ce urmează? Răzbunare spontană? O operațiune specială ca represalii? Un tribunal internațional? Va fi lumea liberă capabilă de mai mult decât hashtag-uri?

Bucha există și va continua să existe. În grupurile de chat ale rezidenților ale căror case sunt încă în picioare există deja discuții despre repararea ușilor apartamentelor care au fost jefuite sau ”eliberate” de ruși.

Pe rețelele de socializare, oamenii discută despre avantajele și dezavantajele politicienilor și personalităților publice locale, inclusiv despre ziua în care a fost făcută o poză sau alta. Oamenii încep să strângă gunoaiele și toate echipamentele militare inamice distruse. Iar locuitorii evacuați inundă administrația orașului și internetul cu întrebarea: "Când ne putem întoarce acasă?".

Viaţa merge mai departe.