Greșelile făcute de SUA și Rusia (Interviu presshub.ro )

„În Rusia, pe plan intern, nu a existat niciodată o asemenea animozitate împotriva americanilor. Eu am crescut în Uniunea Sovietică. Exista o ideologie care spunea că americanii reprezintă liderul taberei imperialiste, iar noi suntem liderul taberei socialiste, și noi vom învinge.

Dar nu a existat niciodată o imagine dușmănoasă a americanilor. Era de fapt o imagine bună. Americanii erau percepuți ca fiind amuzanți. Muzica lor era grozavă, cultura lor era grozavă, cărțile, hainele lor.

Acum este un antiamericanism profund în rândul populației ruse.

Și cred că același lucru se întâmplă și în partea americană. Există multă neîncredere. Există un război fierbinte real în Europa”, a explicat, într-un interviu acordat PRESShub, Svetlana Savranskaya, care din 2001 deține funcția de director al programelor dedicate Rusiei la Arhiva Națională de Securitate a Universității George Washington.

Până la începerea războiului ruso-ucrainean, Savranskaya a gestionat relațiile arhivei cu mediul universitar și organizațiile rusești.

Experta afirmă că, spre deosebire de aceeași perioadă a Războiului Rece, când sistemul bipolar oferea stabilitate și un anume grad de predictibilitate, acum nu mai există reguli ale jocului.

„Rusia dorește să schimbe în mod deschis valorile occidentale, puterea militară occidentală, sentimentul de adeziune al alianței. În prezent, Rusia încearcă să construiască un bloc anti-occidental. Asta nu se întâmpla în timpul Războiului Rece.

Ce se întâmplă în prezent că este foarte periculos. Și dacă ne uităm la Războiul Rece, niciun lider sovietic nu a spus vreodată: Să folosim arme nucleare. Pur și simplu era de neimaginat. Dacă vă uitați la academicieni, dacă vă uitați la militari, în Războiul Rece nimeni nu spunea acest lucru”, a menționat Svetlana Savranskaya.

Aceasta a fost prezentă la București, săptămâna trecută, pentru a marca 75 de ani de la înființarea NATO, ocazie cu care Institutul Pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM), sub egida Ministerului Apărării Naționale, a organizat o conferința internațională pe tema evoluției și adaptării NATO la contextul actual de securitate.

În 2011, Svetlana Savranskaya a primit premiul Link-Kuehl din partea Societății pentru Istorici ai Relațiilor Externe Americane, pentru cartea scrisă împreună cu Thomas Blanton și Vladislav Zubok, „Masterpieces of History: The Peaceful End of the Cold War in Europe 1989”.

De asemenea, Svetlana Savranskaya predă un curs privind relațiile SUA-Rusia și politică rusă la American University School of International Service in Washington D.C.

Și-a obținut doctoratul în științe politice și afaceri internaționale în 1998 la Emory University și este absolventă cu „Diploma Roșie” (echivalentul summa cum laude) a Universității de Stat din Moscova în 1988.

Ea a studiat la Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale al Academiei de Științe a URSS în 1989-1990, apoi s-a mutat în Statele Unite.

Având experiența academică vasta privind relațile ruso-americane dar și experiența de cetățean rus care a trait în URSS, PRESShub a invitat-o pe Svetlana Savranskaya la un interviu, pentru a discuta despre greșelile ambelor puteri după terminarea Războiului Rece și dacă ar fi putut exista o altă evoluție diplomatică între Statele Unite și Federația Rusă.

PRESShub: În cadrul conferinței, ați vorbit despre „luna de miere” dintre Rusia și NATO, care a avut loc la începutul anilor ’90. Totodată sunteți expert în relația Statelor Unite cu URSS în timpul Războiului Rece și ați urmărit această relație până în prezent.

Care au fost după 1990 greșelile pe care le-au făcut atât Rusia, cât și Statele Unite? Ar fi putut această relație să aibă o altă evoluție?

Svetlana Savraskaya: Ambele state au făcut greșeli. Inițial, Rusia s-a așteptat să fie tratată în continuare ca o superputere, la fel ca în perioada URSS, să beneficieze de un tratament special pe care NATO l-ar fi aplicat diferit față de restul statelor.

Rusia ar fi dorit ca NATO să negocieze prima dată cu ea, iar abia apoi cu celălalte state.

Aceasta a fost probabil prima percepție greșită, Rusia nu mai era o superputere. Iar această stare a dus la poziția ofensată a Rusiei.

A doua greșeală importantă a fost făcută de președintele Boris Elțin: suprimarea propriului său parlament, în timp ce Rusia spunea Occidentului că își consolidează democrația. În fapt, foarte repede, democrația a devenit nepopulară în Rusia.

Suferința din 1990 a populației a fost atât de puternică încât toate greutățile tranziției au fost asociate cu democrația.

Iar politicienii democrați au început să ducă, în esență, un război împotriva propriului parlament. Parlamentul nu era un înger, Parlamentul de la Moscova era foarte complicat la începutul anilor ’90. Dar să-ți începi tranziția democratică folosind forța împotriva Parlamentului, refuzând să negociezi cu Parlamentul, este o imagine foarte proastă.

Toate celelalte state au spus: „Ei bine, dacă democrații ruși folosesc forța împotriva propriului parlament, la ce te poți aștepta din partea comuniștilor și naționaliștilor?”.

A doua mare greșeală făcută de partea rusă a fost războiul din Cecenia. Nimeni nu a mai perceput Rusia ca fiind o democrație.

De cealaltă parte, în ceea ce privește SUA, au existat mai multe programe de cooperare, cum ar fi, de exemplu, programul de distrugere a armelor nucleare Nunn-Lugar, care a fost unul pozitiv.

Al doilea program benefic a fost Parteneriatul pentru Pace înființat de NATO. Parteneriatul pentru Pace a fost probabil cea mai mare oportunitate ratată. Rusia a fost dispusă să participe în acest program.

Dacă Parteneriatul pentru Pace ar fi durat mai mult – de pildă, România a aderat în anul 2004 – dacă ar fi durat 10 ani, Rusia ar fi învățat să trăiască în cooperare cu NATO.

Rusia ar fi învățat să aibă încredere în NATO?

Da. Au cooperat în mod eficient în Bosnia. Iar apoi, după această cooperare reușită în Bosnia, NATO a invitat trei state est-europene să adere la alianță. Au aderat în 1999, iar la scurt timp, NATO a bombardat Belgradul.

În actul fondator NATO-Rusia, cele două părți conveniseră că NATO va consulta Rusia cu privire la toate operațiunile de menținere a păcii.

Rusia nu a fost consultată și nici măcar informată când NATO a luat decizia să se implice în războiul din Serbia. Pentru Rusia, această decizie a sunat: ei bine, NATO nu este cu adevărat o alianță defensivă, deoarece acesta nu este un război defensiv.

Este un război pentru a proteja drepturile omului în Kosovo. Dar Serbia era un aliat apropiat al Rusiei.

Rusia a perceput că interesele sale de securitate nu au fost luate în considerare. Mai mult, la sfârșitul anilor 1990, exista deja o opoziție foarte puternică față de extinderea NATO în societatea rusă și în Parlamentul rus.

Opoziția spunea că acest bombardament asupra Belgradului va fi modelul de comportament al NATO pentru viitor.

Argumentele rușilor au fost următoarele: nicio țară din NATO nu a fost atacată, dar NATO s-a extins. Iar primul lucru pe care îl face după extindere este să ne bombardeze aliații fără să ne consulte.

Puteţi citi interviul inegral pe presshub.ro.