Cum e afectată România de ideile expansioniste ale lui Trump
13 ianuarie 2025
Imediat ce a câștigat primul tur de scrutin al prezidențialelor de anul trecut, Călin Georgescu a spus că „Moldova este a doua Românie”. George Simion declară de multă vreme că „Basarabia e România”, președintele Traian Băsescu a vorbit despre necesitatea unirii chiar când era șeful statului, iar senatorul PSD Titus Corlățean sugera cu mai bine de 10 ani în urmă, când era ministru de Externe, că nu ar exclude un referendum privind unirea, deși întâlnirea celor două state în UE ar fi varianta cea mai bună: „cetățenii R. Moldova în mod suveran pot decide ceea ce doresc sa decidă”, fiindcă situația ar fi diferită față de cea din Crimeea unde referendumul de aderare la Rusia a peninsulei „n-a fost o decizie nici suverană și nici constituțională potrivit Constituției ucrainene și nici potrivit Dreptului internațional”.
Fostul ambasador rus la București Valeri Kuzmin încuraja la rândul lui un referendum după modelul celui din Crimeea, cu cinci ani înainte de invazia Moscovei în Ucraina. Multe din planurile Kremlinului erau încă de pe atunci făcute și tot de pe atunci au început să fie încurajați naționaliștii de pe tot continentul, în așa fel încât totul să fie pus sub semnul întrebării iar UE să devină tot mai slabă și mai incapabilă să răspundă crizelor sale interne alimentate de la Moscova.
La aproape un an de la invadarea Ucrainei, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit în fața istoricilor ruși despre așa zisa dorință a Poloniei de a anexa partea vestică a Ucrainei, în așa fel încât să aibă un culoar deschis de la Marea Baltică la Marea Neagră. România a fost acuzată la rândul ei de Moscova că urmărește anexarea Bucovinei de Nord. Tot Putin a recunoscut, într-un puseu acuzator, dar nu inocent, că în 1939 și 1940 Moscova și-a trasat noua hartă și a luat cu forța teritoriile din vestul Ucrainei, care aparțineau Ungariei, României și Poloniei, adăugând că „Rusia poate fi singura garanție reală, adevărată, a statalității și suveranității Ucrainei”.
Aceste declarații făcute la finele anului 2022 au fost urmate de altele similare. În paralel, trupele trimise de Moscova au avansat smulgând părți tot mai consistente din Ucraina iar prietenii Kremlinului au început să lucreze serios în favoarea Rusiei: Ungaria a blocat în UE de mai multe ori trimiterea ajutoarelor în Ucraina iar Viktor Orban, premierul de la Budapesta, a fost într-o vizită la Moscova după ce țara lui a preluat președinția rotativă a Uniunii, premierul slovac Robert Fico l-a vizitat și el pe Putin acum o lună, fără să-l poată convinge să nu suspende transportul gazului prin Ucraina, care continua să alimenteze statele europene, în ciuda războiului. Fostul cancelar austriac Karl Nehammer a fost primit la Kremlin în primele luni după invazia din Ucraina și a făcut diferite jocuri în favoarea Rusiei, inclusiv lunga temporizare a României și Bulgariei la ușile Schengen.
În România, liderii politici oficiali nu au făcut gesturi în favoarea Rusiei, dar dacă într-adevăr rușii l-au putut susține pe Călin Georgescu prin metode hibride, fără ca serviciile secrete românești să se opună, înseamnă că legăturile pe axa București-Moscova nu au fost tăiate niciodată. Apoi, au mai fost încercările simbolice făcute de Diana Șoșoacă, care a depus la Senat o propunere legislativă prin care cerea revizuirea Tratatului româno-ucrainean din 1997, astfel încât Articolul 3 al documentului să precizeze că „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.
În 2023, această încercare părea mai degrabă ridicolă și a fost respinsă imediat. Nimeni nu a mai discutat în mod public subiectul. Pe rețelele sociale însă, inflamarea naționalistă a continuat, liderii aflați la guvernare sunt considerați trădători iar propaganda Kremlinului continuă tocmai pentru a demonstra cât de rău e pentru România să rămână de partea Occidentului.
Călin Georgescu urmează și el această linie: zilele trecute a declarat la un podcast făcut de un militar american în rezervă că NATO ar urma să atace Rusia din România, folosindu-se de baza de la Mihail Kogălniceanu. Din punctul de vedere al lui Georgescu și al susținătorilor lui, această bază militară aflată sub administrare NATO, în care americanii au investit mulți bani, trebuie compromisă și supusă oprobiului public, fiindcă este o amenințare pentru Federația Rusă.
Odată cu declarațiile lui Donald Trump de extindere a suveranității Statelor Unite se deschide ușa nemulțumirilor în Europa, fiindcă peste tot au rămas traume istorice pe care naționaliștii nu ezită să le folosească în luptele lor politice. Cele mai multe nervozități teritoriale se află în cea mai fragilă parte a Europei: în zona ei centrală și estică. Aici, Ungaria nu a uitat rănile Trianonului, România și Polonia nu au uitat Acordul Ribbentrop-Molotov, Serbia nu poate ierta dezmembrarea Iugoslaviei.
Războiul se află deja la granița României, statele din jur au propriile obiective și lideri puternici, doar la București nimic nu e clar și nimeni nu știe care sunt prioritățile țării pe termen scurt și pe termen foarte lung. Cum poate fi afectată România de declarația președintelui american așes Donald Trump despre transformarea economică a Canadei în cel de-al 51-lea stat american, despre cumpărarea Groenlandei și extinderea suveranității asupra Canalului Panama?
Vor fi încurajați radicalii să aibă un discurs iredentist mai apăsat? Vor fi îndemnați rușii să mute mai repede și mai dur? Vor fi convinși românii și româncele să aleagă un președinte extremist, dubitativ și gata să schimbe axele?