1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum decurge o zi din activitatea gigantului Gazprom?

Esther Hartbrich9 ianuarie 2009

Centrul puterii se găseşte în spatele unei uşi bine camuflate de la etajul al şaptelea al sediului Gazprom din Moscova. În aşa numitul "dispecerat" sunt supravegheate şi coordonate livările de gaz.

https://p.dw.com/p/GV5q
Sediul central Gazprom, MoscovaImagine: AP

"Ne aflăm la dispeceratul Gazprom, locul din care se coordonează toate procesele începând de la cererile de gaz şi ţiţei la transportul către Rusia şi Europa până la distribuire." - explică Paramonov

Un ecran uriaş pentru proiecţii video domină încăperea. Pe mai multe hărţi poate fi zărită reţeaua impresionantă de gazoducte a celui mai puternic concern de profil din lume. Cele mai mari conducte duc către Europa Centrală. Aflaţi la birouri cu vedere către ecranul video, mai mulţi angajaţi supraveghează şi coordonează livrările de gaz. Cererea de gaz scade sau creşte cu 20 până la 35 milioane mc/zi, în funcţie de variaţiile de temperatură.

Câteva ecrane controlează tot

Gasstreit Landscapeteaser
Imagine: AP/picture-alliance/dpa

"Pe aceste tabele urmărim activitatea gazoductelor, presiunea şi gradul de încărcare a instalaţiilor." - spune Marina, angajată a concernului.

De două ori pe zi angajaţii centrului primesc prognoza meteo pentru a putea pregăti din timp măsurile ce trebuiesc luate. Gazprom dispune numai în Rusia de 25 de depozite de gaze naturale care ajută la compensarea dezechilibrelor din raportul cerere-ofertă. Când la începutul acestui an Gazprom a închis robinetul la gazele către Ucraina dispeceratul a fost acela care a îndeplinit cu stricteţe ordinele pe scara ierarhică.

Pe ecranul video mai poate fi văzută, chiar dacă deocamdată doar schiţată, o conductă care a dat naştere multor dispute politice: gazoductul prin Marea Baltică, ce va lega Rusia de Germania, aflat în construcţie. Paramonov acordă conductei pentru distribuţia gazelor o importanţă majoră. Pentru Gazprom ar fi mai bine să poată controla singur o conductă decât să trebuiască să ia în calcul mai multe ţări de tranzit.

Grija pentru angajaţi

Marele concern rusesc asigură 430.000 de locuri de muncă. Angajaţii, cu precădere cei de la dispecerat, sunt mulţumiţi de condiţiile oferite chiar dacă programul este supraîncărcat. O persoană care lucrează la dispecerat câştigă, în medie, 2000EUR lunar. Gazprom trece drept un bun angajator şi este renumit pentru ambientul plăcut creat angajaţilor. În sediul din Moscova există un centru de cumpărături cu preţuri destul de mici şi o piscină.

Paramonov prezintă activitatea dispeceratului cu un zâmbet pe buze. Totuşi, privirea i se întunecă atunci când este întrebat ce părere are despre criticile la adresa gazoductului prin Marea Baltică şi se arată surprins că tocmai cineva din Germania îi pune o asemenea întrebare. În fond, spune el, Germania este principalul beneficiar al acestei investiţii uriaşe având în vedere că, anual, o treime din necesarul de gaz provine din Rusia.

Russland Gazprom Hauptsitz in Moskau Flaggen
Imagine: RIA Novosti

Relaţia cu Europa

Tatiana Mitrova, de la Institutul pentru Cercetări Energetice din cadrul Academiei de Ştiinţe, este de părere că, momentan, relaţiile Rusiei cu Europa se găsesc într-o fază dificilă şi vorbeşte despre un "cerc vicios". Europa este în căutare de noi surse pentru că simte că nu se poate baza pe angajamentul rusesc. La rândul ei, Rusia caută noi pieţe de desfacere în Asia şi astfel statele europene au ajuns să creadă că temerile lor sunt fondate.

Mitrova este de părere că Europa are nevoie de gaz, iar Rusia de clienţi. "Europa nu prea are alternative, dar nici Rusia nu dispune de prea multe opţiuni pentru a deveni independentă de Europa", conchide Tatiana Mitrova.