Crăciunul ucrainean: departe de război, printre străini

Pentru Natalia, Crăciunul de anul acesta este complet diferit. Emoțional, totul e foarte complicat, spune femeia originară din Harkov, orașul din estul Ucrainei lovit brutal la începutul primăverii de ruși. A plecat de acasă în urmă cu trei luni, împreună cu fiica ei, și s-au refugiat în Berlin. Fiica și-a găsit între timp un loc de muncă la Köln.

Pentru catolicii ucraineni din Berlin, locul de întâlnire este Biserica Sf. Nicolae din cartierul Johannisthal. În această după-amiază de duminică, sala de festivități a casei parohiale este mai aglomerată decât de obicei. La două săptămâni după restul lumii occidentale, Natalia și conaționalii ei ucraineni serbează hramul protectorului bisericii, sfântul Nicolae, după calendarul vechi. 

„Nu-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu întâlneam această comunitate, cât de greu ar fi fost totul pentru mine”, mărturisește Natalia. „Aici am sprijin, aici pot sta la povești, pot întâlni alți refugiați. Și mă rog mult". Între timp, Natalia s-a angajat voluntar în biserică și pregătește copiii pentru spovedanie.

Pentru festivitatea de Sfântul Nicolae, episcopul Bohdan Dziurah a venit tocmai de la München. Slujba pe care o ține durează două ore. Băncile bisericii sunt pline, se stă și în picioare. Sunt multe femei cu copii mici. Când își încheie predica și pornește să binecuvânteze enoriașii, preotul trebuie să urce la etaj, în sala parohială, și chiar să iasă în stradă, pentru că nu toată lumea a avut loc să se roage în biserică. 

Bohdan Dziurah este exarhul bisericii greco-catolice ucrainene pentru și Scandinavia. În Germania are în subordine comunități din circa 50 de localități, din Hamburg până la Rosenheim, de la Krefeld la Görlitz, în Berlin, Dresda sau Stuttgart. Din 24 februarie, ziua în care a început agresiunea rusă asupra Ucrainei, în fiecare dintre comunitățile bisericii unite cu Roma domnește starea de necesitate. Numărul enoriașilor a crescut constant dar nimeni nu are o cifră exactă. În orice caz, e vorba de ordinul miilor de oameni. Printre cei veniți duminica aceasta la biserica din Berlin, cei mai mulți abia leagă două vorbe în germană.

După slujbă se petrece împreună. În ceaune fierbe bograci, supa tradițională a huțulilor din Transcarpatia, iar carnea sfârâie pe grătare. Episcopul întârzie încă două ore în biserică - are de ascultat spovedaniile enoriașilor și, cu siguranță, mulți i-au cerut și îndrumare. O tânără, însoțită de o femeie mai în vârstă, de brațul căreia se sprijină, îi arată fotografii dintr-un telefon. 

„Ne rugăm pentru luptătorii rămași să apere țara”

„Mă întreabă fiecare dacă e drept să sărbătorim aici”, spune prelatul, într-o discuție cu DW. „Misiunea noastră este să ne îngrijim de sufletele oamenilor și pentru asta trebuie să le dăm curaj și să-i convingem să-și deschidă inimile pentru bucuria Crăciunului. Este chiar mesajul acestei sărbători: bucurie și speranță. Ne rugăm pentru Ucraina, ne rugăm pentru cei rămași să o apere. Însă avem nevoie de bucuria acestei sărbători”.

În multe locuri, preoții încurajează congregațiile să sărbătorească mai întâi Ajunul Crăciunului prin apel video cu rudele lor din Ucraina, în special bărbați, și apoi să se adune în biserici la misa solemnă. La Stuttgart, Biserica Catolică a publicat mai multe texte online pentru a le explica oamenilor din congregațiile germane obiceiurile ucrainene de Crăciun. 

Svitlana Hnativ are 36 de ani și s-a refugiat aici împreună cu mama și cu fiul ei. Au venit de la Poliani, în nord-vestul Ucrainei, unde au rămas frații și tatăl, să se ocupe de conaționalii lor dislocați din calea trupelor rusești. Speră ca măcar prin video să serbeze Crăciunul împreună cu bărbații familiei. Cu inima este acolo, dar și alături de familia de germani care i-a oferit găzduire și ajutor în apropiere de Stuttgart.

Și Natalia, la Berlin, spune că este fascinată de solicitudinea atâtor germani. „Oameni pe care aproape că nu-i cunosc îmi dau o mână de ajutor, inclusiv când am de-a face cu instituțiile”.

Tot necunoscuții i-au impresionat pe Miroslav (43 de ani) și Ana (42), părinții a patru copii. Au plecat separat din Ivano-Frankivsk până în Cehia - mama cu un copil, tatăl cu ceilalți trei. Ajunși acolo au ales Berlin pentru că aflaseră de numeroasa congregație de la biserica Sf. Nicolae. Între timp, copiii merg la aici școală, părinții învață germana, Miroslav coordonează micul cor al bisericii. Crăciunul de anul acesta va fi mult mai trist și mai singuratic, fără părinți și prieteni, spune bărbatul.

Singurătatea este o temere pe care mulți enoriași i-o mărturisesc episcopului. „Oameni suntem și ne străduim să facem față provocărilor. Dar dacă le oferim altora mângâiere primim și noi mângâiere divină”, punctează episcopul Dziurah.

De fapt, greco-catolicii ucraineni din Germania aveau de gând să-și reformeze calendarul și să serbeze, începând din 2023, Crăciunul și Paștele la aceeași dată ca și romano-catolicii și protestanții. Situația creată de război și venirea refugiaților i-a determinat să amâne schimbarea, pentru a le permite să se sincronizeze cu cei de acasă, rămași la tradițiile calendarului oriental, apropiat de ortodoxia slavă. Așa că unii vor celebra Crăciunul pe 24 decembrie, alții pe 6 ianuarie.

Când oamenii dispar fără urmă

Mulți dintre cei ajunși la Berlin au nevoie de consultanță psihologică. Preotul congregației greco-catolice ucrainene, Serhi Oliniciuc, a studiat teologie și psihologie. E uneori duhovnic, alteori asistent psiho-social al asociației umanitare Caritas. Are de consiliat oameni care și-au pierdut liniștea vieții, care suferă din cauza depărtării de soț sau părinți. „Coșmarul suprem este când războiul îți fură pe cineva apropiat fără a lăsa vreo urmă”, explică Oliniciuc.

Familia lui trăiește la Liov. „În Ucraina, Crăciunul se sărbătorește mereu în familia extinsă. Când nu se întâmplă așa e trist. Anul acesta va fi îndeosebi de greu. Nu putem înlocui aceste absențe dar vrem să ne simțim uniți prin rugăciunile comune”, povestește preotul.

În Berlin-Johannisthal, duminica Sfântului Nicolae se prelungește cu o după amiază de povești despre acasă și pribegie. Pentru copii, Moș Niculae a adus pungi cu dulciuri. Natalia are o singură dorință: „Să se termine războiul. Ar fi cel mai frumos dar de Crăciun”.