Croația: Extremismul se bucură încă de mare trecere

Scandalurile privind expresii sau gesturi naționaliste și de extrema dreaptă sunt în Croația, cel mai tânăr membru al UE, aproape la ordinea zilei. Mai niciodată opinia publică nu le consideră mare lucru. Acum însă, portarul naționalei germane și al campioanei Bayern, Manuel Neuer, cântă din toată inima în concediu la Adriatică, alături de prieteni croați, un cântec naționalist croat. Iar presa croată se miră întruna de ce gestul lui Neuer face valuri în Germania. „Mass-media germane îl atacă brutal pe Neuer“, critică de exemplu proeminentul tportal și renumitul ziar Vecernji.

Ce s-a întâmplat de fapt? Neuer este în concediu alături de antrenorul său Toni Topalovic, care deține o proprietate la Brela în Dalmația Centrală. În timpul unei excursii pline de voie bună pe insula Sipan, grupul în care se afla Neuer cântă, alături de un acompaniament la acordeon, melodia naționalistă „Lijepa li si“ (Ești frumoasă). Melodia se referă la anumite părți din Bosnia-Herțegovina vecină, în care trăiesc etnici croați, care au vrut la războiul civil din 1992-1995 să se separe de acest stat și să se alăture Croației. Cântecul este unul clar revizionist, pentru că se referă la acele teritorii din Bosnia-Herțegovina ca și cum ar fi parte a statului croat. Este ca și cum s-ar cânta în Germania melodii în care s-ar exprima pretenții teritoriale pentru Alsacia din Franța sau pentru fostele teritorii germane din Polonia.

Neuer s-a scuzat, precizând că nu cunoștea conținutul cântecului. „Neuer știe se pare pe de rost versurile“, s-a mirat însă ziarul local „Dubrovacki Vjesnik“: „Se știe că Neuer înțelege bine limba croată, dar nu vorbește așa de bine“, mai scrie ziarul. Nu în ultimul rând, Neuer a fost sau este coechipier cu numeroși jucători croați ca Ivan Rakitic, Ivica Olic, Mario Mandzukic și Ivan Perisic și se află adesea în vizită în Croația. 

„Lijepa li si“ este un șlagăr de succes al cântărețului croat Marko Perkovic, care a lansat cu formația sa „Thompson“ nenumărate melodii cu aluzii naționalist-fasciste. Acest hit a devenit neoficial și imnul fanilor croați, după ce naționala țării lor a jucat finala ultimului Campionat Mondial de fotbal în urmă cu doi ani. Starurile naționalei croate au pozat atunci cu mândrie alături de Perkovic, care a însoțit muzical echipa la primirea triumfală de la Zagreb.

Pe lângă Biserica Catolică puternică și foarte conservatoare, pe lângă aripa dreaptă din politica Croației, de asemenea puternică, scena fotbalistică din această țară este un bastion al extremismului și ideologiei mizantrope. De exemplu Mario Mandzukic, care în 2012 în stadion, după ce a marcat un gol, i-a salutat simbolic pe generalii Ante Gotovina și Mladen Markac, care se aflau atunci la judecată în fața Tribunalului pentru Crime de Război pentru fosta Iugoslavie. Sau un an mai târziu, când jucătorul naționalei Josip Simunic, după calificarea la Campionatul Mondial, a luat microfonul crainicului stadionului și a scandat împreună cu spectatorii salutul fascist „Za dom – spremni!“ (Pregătit pentru patrie). Aceste incidente au fost minimalizate de politicieni și de presă, de fapt acceptate în tăcere.

Mai ales salutul „Za dom – spremni“, folosit de ustașii croați, aliați ai lui Hitler în al Doilea Război Mondial, este de decenii în Croația o sursă de controverse. Fosta președintă a Croației, Kolinda Grabar- Kitarovic, a acceptat să legalizeze salutul ca pe „un salut croat cu totul normal“ - ca mai apoi să facă o piruetă politică și să își ceară scuze. Curtea Constituțională croată a decis în mai multe rânduri că salutul este neconstituțional și implicit interzis. Cea mai înaltă instanță pentru încălcarea ordinii publice a decis însă luna trecută că salutul controversat de la începutul melodiei formației Thompson „Bojna Cavoglave“ (Batalionul Cavoglave) nu este problematic.

Declararea statului ustaș fascist în al Doilea Război Mondial, regim care a ucis în lagăre de concentrare precum Jasenovac 100.000 de sârbi, evrei și etnici sinti și roma, este tolerat până și de politicienii de centru de la Zagreb. Nu este vorba aici defel de vreo dezbatere academică, este de fapt o sursă de situații politice periculoase. În iunie, grupul de fani Bad Blue Boys ai echipei Dinamo Zagreb a publicat un afiș în care se anunța violarea de femei și copii de origine sârbă. Câteva zile mai târziu, tot în capitala Zagreb, a apărut un grafitti în engleză „Serbian Family Tree“: pe ramurile acestui scandalos „arbore genealogic“ sunt oameni spânzurați. 

Expresia „Ubi Srbina!“ (Omoară-i pe sârbi) este adesea auzită din tribunele stadioanelor de fotbal croate. Sau apare ca grafitti desenată pe case. Rivalitatea de durată cu sârbii, transformată inclusiv în război civil (1991-1995), este, pe lângă minimalizarea trecutului fascist al țării principalul stimulent folosit de curentul extremist naționalist-fascist. Iar faptul că granița permisibilului în privința expresiilor acceptate în societate este tot mereu extinsă face ca și în centrul politic aceste imagini ale rivalității interetnice să nu fie demontate, ci chiar consolidate. 

O analiză a manualelor școlare actuale din învățământul sârb și cel croat arată că elevii sunt și azi îndoctrinați cu aceleași stereotipuri din anii 80 și 90 care au dus deja la un război. Pozițiile proprii sunt considerate eroice, iar critica lor nu este acceptată. Dușmanul aparent etern Serbia este demonizat mai departe. Această tensiune naționalistă a pregătit deja în anii 80 terenul pentru război. Nu ar trebui oare să se învețe din aceste greșeli?