Criza olandeză şi zona euro

Înainte de a se vedea nevoit să-i prezinte reginei Beatrix demisia cabinetului său, premierul olandez Mark Rutte a încercat imposibilul.

Ca şef al unui guvern minoritar de centru-dreapta, tolerat timp de un an şi jumătate de populiştii lui Geert Wilders din Partidul Libertăţii, premierul ar fi vrut să impună în Olanda un program de austeritate. Ar fi fost un program de economisiri, similar celui pe care Haga l-a solicitat necontenit din partea ţărilor înglodate în datorii din sudul continentului.

Aceste program ar fi redus cu 16 miliarde de euro debordantele cheltuieli publice ale Olandei, o ţară despre care nu se mai ştie, ca  atare, câtă vreme se va mai bucura de mult râvnitul triplu A al agenţiilor de rating, nota documentând solida capacitate de plată a statelor care o deţin.   

Rutte n-ar fi vrut pentru nimic în lume ca Olanda să piardă această notă bună. Dar, după extrem de laborioase negocieri, s-a vădit că populismul e chiar mai pernicios decât au crezut liberalii de dreapta ai primului ministru sau partenerii lor creştin-democraţi.

Wilders, care şi-a repurtat succesele electorale din ultima vreme nu doar agitând împotriva imigraţiei musulmane, ci şi bazându-se pe săraci şi pensionari, a spus un categoric nu pachetului de măsuri de austeritate propus de guvernanţi.

Nu e deloc sigur că Partidul Libertăţii condus de Wilders ar avea de câştigat de pe urma unor alegeri anticipate. E foarte posibil ca electoratul olandez, care este în genere unul responsabil, să amendeze, până la urmă, populismul excesiv.

Fapt este însă că mulţi olandezi consideră exagerate cererile de economisiri adresate Ţărilor de Jos de către Uniunea Europeană. Demersurile preconizate de Rutte ar fi urmat să asigure Olandei respectarea limitei de 3 la sută din PIB a deficitului bugetar permis şi i-ar fi prezervat în mod durabil ratingul bun de care se mai bucură Haga în prezent.

Criza guvernamentală olandeză nu constituie însă doar o problemă internă, pe care observatorii lucizi ar fi putut-o prevedea din timp, ci şi o ipotecă pentru germani şi pentru restul Europei.

Prăbuşirea guvernului condus de Rutte i-l răpeşte Germaniei pe unul din puţinii aliaţi în lupta pentru respectarea în zona euro a disciplinei bugetare, o luptă din ce în ce mai solitară a Berlinului, devreme ce Franţa, angrenată într-un dificil proces electoral, dă semne că va ceda tentaţiei populiste.

În aceste condiţii, de erodare galopantă a credibilităţii Europei, se putea lesne prevedea intrarea în trepidaţie a pieţelor financiare şi acutizarea problemelor confruntând zona euro.