Criza euro văzută din interior şi exterior

Soluţiile la criza euro preconizate de cuplul franco-german îşi vor face efectul, dacă vor mai apuca să fie puse în aplicare, abia după o lungă perioadă de gestaţie.

În acest interval ţările europene vor trebui să-şi dea acordul la ciuntirea suveranităţii lor naţionale. Parlamentele vor fi chemate, laborios, să ratifice modificarea tratatelor, astfel încât să se producă integrarea fiscală a ţărilor europene şi să se introducă mecanismul automat de sancţionare a ţărilor care se îndatorează peste măsură. În unele state ar putea fi nevoie de un referendum.

Or, toate acestea durează, din unghiul multor analişti, prea mult. Iată una din marile probleme ale momentului. Fiindcă, în răstimp, pieţele s-ar putea să-şi piardă răbdarea cu europenii, inflaţia să crească, valorile acţiunilor să-şi continue căderea liberă la burse.

America, afectată de criza euro insistă ca europenii să-şi facă temele de casă, dar SUA nu vor să pună financiar umărul la rezolvarea crizei prin intermediul FMI. Autorităţile din Washington ar prefera ca Banca Centrală Europeană să scoată castanele din focul crizei.

În timp ce agenţiile de rating şi-au reluat, mai puternic, avertismentele din trecut, ameninţând mai nou cu retrogradarea inclusiv a statelor dotate nu doar cu bonitate maximă, ci şi cu baze industriale sănătoase, precum Germania, ministrul american al finanţelor a revenit în Europa.

E a patra vizită pe care Timothy Geithner o efectuează, într-un răstimp extrem de scurt, în Europa, semn clar că SUA se simt puternic afectate de criza euro şi tot mai îngrijorate de mersul lucrurilor.

Chiar dacă soluţia propusă de oficialii SUA nu pare tocmai optimă, alarma americană, exprimată în convorbirile lui Geithner cu şefii Băncilor Centrale Germană şi Europeană şi cu liderii de la Berlin, Paris, Roma şi Madrid e cât se poate de justificată.

Cu atât mai mult cu cât cuplul franco-german, care se ceartă cu regularitate în spatele culiselor, dar, oficial şi la vedere afişează, simultan, cea mai bună înţelegere, dă din colţ în colţ. Germania n-ar vrea ca Europa să se redivizeze şi cu atât mai puţin să se pulverizeze.

Din acest motiv Berlinul pledează pentru o modificare a tratatelor europene care să includă în ecuaţie toate statele comunitare, inclusiv România şi celelalte ţări ale Uniunii care n-au moneda comună.

Franţa, aparent mai pragmatică, fiindcă e aflată sub o presiune economico-financiară mai amplă decât Germania, crede că e mai realist să se procedeze doar la modificări la nivelul zonei euro.

Or, până una alta, suedezii şi britanicii se arată tot mai neîncrezători în soarta monedei europene, ceea ce lansează un semnal de foarte rău augur pentru viitorul monetar al continentului. În aceste condiţii, revirimentul pe care ar trebui să-l marcheze summitul UE de la finele acestei săptămâni devine astfel cu totul ipotetic, dacă nu chiar de-a dreptul iluzoriu.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident