Cristian Măcelaru: "Fără public în sală, arta nu e completă"

DW: După doi ani de pandemie şi lockdown, timp în care au existat ce-i drept şi câteva întreruperi, dar şi acelea cu mari restricţii, viaţa muzicală, culturală, a redevenit, cât de cât, normală. Cum percepeţi aceste schimbări?

Cristian Măcelaru: A durat mult. Aroape că uitasem ce înseamnă normalitatea dinaintea pandemiei. Dar încet, încet revenim la viaţa dinainte, oamenii revin în sălile de concert pentru a reuşi să aibă această conexiune pe care concertul în sine o creează. Pentru noi, ca artişti, fără public în sală arta nu e completă. Aşa cum spunea şi Enescu, în artă, în muzică, nimic nu este al tău până când nu îl dăruieşti altcuiva. Pentru noi, momentul în care putem să dăruim ceea ce facem, ceea ce creăm, este de fapt definiţia artei.

Stăm de vorbă în cafeneaua Muzeului Ludwig, situat în imediata apropiere a Filarmonicii din Köln, după ce aţi prezentat programul stagiunii viitoare 2022/23 a Orchestrei Simfonice WDR, al cărei dirijor şef sunteţi din 2019. Care vor fi momentele de vârf ale viitoarei stagiuni şi ce alte proiecte aveţi pentru anul în curs şi cel următor?

În primul rând mă bucură foarte mult că avem o stagiune completă, cu mai multe momente importante. Vom aniversa 75 de ani de existenţă a orchestrei WDR printr-un concert cu o lucrare foarte cunoscută şi apreciată: "Carmina Burana" de Carl Orff. Am ales această compoziţie pentru că a fost prima înregistrare care a pus numele orchestrei pe hartă, ca să spun aşa. Apoi mă bucură foarte mult faptul că unul din prietenii mei apropiaţi, un artist pe care îl respect şi îl ador enorm, violonistul Augustin Hadelich, este artistul nostru în rezidenţă. Va veni, va cânta cu noi, avem în vară turnee la BBC Proms din Londra, la Elbphilharmonie din Hamburg, la Concertgebouw în Amsterdam, la Festivalul "Carl Nielsen", în Damemarca, iar apoi la Beethovenfest din Bonn. Cu Augustin Hadelich vom şi începe stagiunea. Totodată vom lansa şi un disc pe care l-am înregistrat împreună în timpul pandemiei - ceva foarte special pentru mine. În al treilea rând, vom avea un proiect unic în luna martie a anului viitor, când vom merge pentru câteva zile la Timişoara, oraşul meu natal, care va fi Capitala Culturală Europeană a anului 2023. În cadrul acestui eveniment vom avea o colaborare mai specială: mergem cu toată orchestra şi prezentăm un concert cu lucrări de Brahms - Simfonia Nr. 4 şi Concertul pentru pian Nr. 2 - publicului din Timişoara. Acolo vom colabora cu un alt prieten apropiat al meu, pianistul Simon Trpčeski. Am ales Brahms, pentru că, în vremea când Timişoara era parte a Imperiului Austro-Ungar, Brahms a concertat acolo. Apoi vom realiza un proiect comun împreună cu Filarmonica Banatul. Vom avea şi masterclass-uri pentru tineri muzicieni şi alte proiecte de muzică de cameră.

Frumoasele proiecte cu Romanian Chamber Orchestra, despre care am mai vorbit. Rămânem la România. Anul trecut, în toamnă, aţi preluat conducerea artistică a Festivalului Internaţional "George Enescu". Ce v-aţi propus pentru următoarea ediţie?

Mărturia cea mai bună a unui director artistic, care e diferit de un dirijor, este, atunci când se prezintă concertele, când se desfăşoară festivalul, cum vede lumea ceea ce am gândit. Ideile sunt foarte multe. În primul şi primul rând, am avut grijă să nu schimbăm ceea ce nu e necesar de schimbat. Sunt atât de multe lucruri pe care directorii artistici şi conducerea festivalului dinaintea mea le-au creat, făcând un adevărat eveniment global din Festivalul Enescu. Aceste lucruri pe care le-am văzut - şi de departe, şi de aproape - multe din ele sunt extraordinar de importante şi de frumoase. Ideea de a aduna cei mai importanţi artişti - orchestre, dirijori, solişti, compozitori, muzicieni - din toată lumea, ca să vină la Bucureşti şi chiar în toată ţara, pentru că vom avea concerte în toată ţara, şi să prezinte publicului din România ceea ce e poate mai greu de accesat dacă nu locuim la Londra sau la Berlin. Acest lucru va continua. Sunt alte elemente ale festivalului pe care încă vreau să le ţin secrete până când nu vom pune în vedere concertele pe care le prezentăm, dar păstrăm ceea ce este foarte frumos din ce s-a făcut până acum. Un lucru pot să vă spun: pentru mine este foarte important să oferim concerte pentru cei mai mici şi până la cei mai în vârstă. De aceea vom aduce concerte pentru toate vârstele. Cred şi sper că va fi un lucru apreciat şi primit cu bucurie.

Aţi anunţat că veţi înregistra la Deutsche Gramophon integrala lucrărilor enesciene. În ce stadiu se află acest proiect?

Prima sesiune de înregistrare va avea loc în luna septembrie a acestui an. Apoi sper că, dacă lucrurile merg aşa cum sunt programate, la începutul anului 2024 am putea vorbi de o dată clară de publicare a discurilor. Deoarece lucrările enesciene sunt capodopere de mari dimensiuni şi n-aş vrea să le fac nici prea repede, nici superficial, ia foarte mult timp. O simfonie de Enescu ia o săptămână de înregistrări în studio. E important să găsim momentul potrivit pentru aceste săptămâni. Nu vreau să fie prea rapid făcut totul. E un proiect foarte important pentru mine. E un proiect de suflet şi aş vrea să fie făcut aşa cum şi-ar fi dorit Enescu să audă. Înregistrările le vom face cu Orchestre National de France.

După ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei s-a născut o vie dezbatere în spaţiul public legată de artişti ruşi, care nu s-au distanţat de Vladimir Putin şi politica sa belicoasă.

Această intersecţie între artă şi politică e foarte periculoasă. A putea critica guvernul este un privilegiu pe care îl avem în vestul Europei. Un privilegiu pe care mulţi artişti din Rusia nu îl au. Să cerem artiştilor ruşi să-şi pună viaţa şi familiile în pericol numai pentru că ne ajută pe noi să ne simţim mai bine, e o chestiune foarte dificilă. Eu am crescut în comunism, în România, şi ştiu ce înseamnă să fii sub opresia unui guvern care nu permite libertăţile individuale. Mi-e foarte greu să cer unui artist rus să-şi pună viaţa în pericol numai pentru a-mi satisface mie această dorinţă de a avea o formulare scrisă. De aceea nici nu judec, nici nu iau o opinie. Trăim într-o lume foarte gri: nu e albă şi nu e neagră. Cei care se folosesc de arta pe care o creează pentru a implementa propaganda guvernului rus, se elimină  singuri. Şi acest lucru putem să-l observăm. Contribuţia globală pe care cultura rusă o are e tezaurul pe care nici nu mă gândesc să-l lăsăm deoparte. Nu-mi pot imagina o lume fără Ceaikovski sau Rahmaninov. Nimeni nu vrea acest lucru. În acelaşi timp mă gândesc la oamenii nevinovaţi, la copiii care mor zilnic şi mă întreb ce am putea face în plus. Trăim într-o discuţie continuă pentru că şi noi, ca artişti, ne simţim neputincioşi, pentru că nu ştim dacă ceea ce facem are efectul necesar pentru a opri această invazie pur şi simplu demonică împotriva unor oameni nevinovaţi.

Trăim vremuri extrem de dificile şi incerte. Până acum aproximativ trei luni nu ne-am fi putut imagina că se va ajunge aici şi nu ştim cât de departe se va mai ajunge. În asemenea timpuri grele, în care nesiguranţa te sufocă, ce credeţi că poate face arta, muzica în mod special?

Muzica are multe roluri. Cel mai important şi frumos este că ne aduce laolaltă, că ne uneşte. Că ne uneşte gândurile, emoţiile, sentimentele. Aceeaşi muzică pe care o simţim necesară la o înmormântare, o putem simţi ca fiind necesară şi la nuntă. De aceea muzica ia roluri diferite, pentru că exprimă ceea ce este înlăuntrul nostru. Într-un moment ca acesta, eu mă simt atât de aproape - şi de cei din Ucraina, care suferă, dar şi de cei care trăiesc altundeva momente de bucurie. Muzica mă apropie de ei. Muzica este acest limbaj nu numai global, ci şi direct. Nu avem nevoie de cuvinte ca să exprimăm sentimentele pe care le avem şi care ne unesc. E foarte interesant că atunci când vorbim de identitate şi folosim cuvinte, spunem de multe ori ce ne separă, dar când vorbim prin muzică de identitate, e altfel. Bartok a descoperit că toată muzica folclorică, pretutindeni, îşi are baza în această gamă pentatonică. O gamă formată din cinci note. E cel mai frumos lucru: ideea că muzica de fapt ne uneşte, ne arată cât suntem de aproape şi de la fel, decât să ne definească drept cât suntem mai diferiţi şi mai îndepărtaţi unul de celălalt. În momente ca acestea, suntem total pierduţi - cel puţin aşa mă simt eu, pentru că nu ştiu ce pot face. Nu pot opri această nebunie, acest rău, dar pot aduce mai multă lumină în lume prin muzică. Prin muzica pe care o împărtăşesc cu oamenii zi de zi. Să creez o lume mai frumoasă. Acesta este rolul meu ca artist în societate.