1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteTeritoriile palestiniene

Crește violența împotriva palestinienilor din Cisiordania

Tania Krämer
15 noiembrie 2023

Pe fondul ofensivei Israelului în Fâșia Gaza, asociații pentru apărarea drepturilor omului relatează despre înmulțirea cazurilor de violență comise de coloniștii evrei din Cisiordania.

https://p.dw.com/p/4YqLM
Cisiordania Susyia | comunitatea palestiniană Khirbet Susyia
Khirbet Susyia este o comunitate palestiniană la sud de Hebron în Cisiordania ocupatăImagine: Tania Kraemer/DW

„Ultimele câteva săptămâni au fost extrem de dificile”, spune Halima Khalil Abu Eid. Locuiește, împreună cu soțul și cele două fetițe ale lor, în Khirbet Susiya, un sat de pe dealurile aflate la sud de Hebron, în Cisiordania ocupată de Israel. Povestește că, în urmă cu o lună, coloniști evrei au intrat peste familia ei în casă, în timp ce dormeau, i-au bătut soțul și au dat familiei un ultimatum: „Trebuie să plecați din casă. Dacă nu plecați, vă împușcăm. Și înainte de plecare trebuie să vă distrugeți casa”.

De la începutul războiului împotriva Hamas în Fâșia Gaza, spune femeia de 29 de ani Abu Eid, au crescut presiunile coloniștilor asupra locuitorilor din Khirbet Susiya. „Ne jefuiesc, ne distrug și ne terorizează. Ultima dată mi-au atacat și soțul, și cumnatul". Una dintre fiicele ei ar fi vomitat de frică.

Cisiordania Susyia | comunitate palestiniană | fermiera Halima Abu Eid
Fermiera palestiniană Halima Abu Eid își face griji pentru viitor, după ce familia ei a fost amenințată de coloniștii evreiImagine: Tania Kraemer/DW

Comunitatea Khirbet Susiya a fost supusă de mai mulți ani hărțuielilor din partea coloniștilor care trăiesc în așezările și fermele israeliene din apropiere. De la atacul militanților islamiști din organizația teroristă Hamas, comis pe 7 octombrie și soldat cu moartea a aproximativ 1200 de oameni în comunitățile israeliene din apropierea Fâșiei Gaza, violența coloniștilor a crescut semnificativ, la fel și strămutarea palestinienilor din Cisiordania, transmite biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

Aproximativ 240 de persoane au fost capturate de Hamas în timpul atacului asupra Israelului - și sunt încă ostatice în Gaza. Actul terorist din 7 octombrie a dus, de asemenea, la lansarea unor lovituri de răzbunare și la o ofensivă terestră în Fâșia Gaza. Potrivit Ministerului Sănătății, condus de Hamas, peste 11.000 de palestinieni din Fâșia Gaza ar fi fost uciși de atunci, ca urmare a bombardamentelor israeliene asupra zonei aflate sub blocadă.

Israel: În aşteptarea unor veşti despre ostatici

Violența coloniștilor

În Cisiordania, de la izbucnirea conflictului actual, 168 de palestinieni au fost uciși de forțele israeliene și alți opt de coloniștii israelieni, potrivit OCHA. Trei israelieni au murit în atacurile palestiniene.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, 16 comunități de beduini și fermieri, care găzduiesc aproximativ 1150 de persoane, au fost strămutate, forțate fiind să-și evacueze și demoleze casele și țarcurile pentru animale. Unii au fost nevoiți să-și lase și bunurile în urmă. Grupurile pentru drepturile omului au documentat mai multe astfel de incidente, inclusiv pe cel din Khirbet Susiya, unde coloniști înarmați au intrat în satele palestiniene și au amenințat rezidenții.

Cisiordania Susyia | comunitatea palestiniană Khirbet Susyia
Majoritatea locuitorilor din Khirbet Susiya trăiesc din agricultură și creșterea oilorImagine: Tania Kraemer/DW

Khirbet Susiya este o comunitate mică de familii palestiniene, împrăștiată într-un peisaj deluros. Cei mai mulți locuitori sunt fermieri și trăiesc din agricultură și din creșterea turmelor de oi. Casa simplă cu un etaj a lui Abu Eid, corturile și stâna păreau aproape liniștite în ziua în care DW a vizitat-o. O pisică cu capul roșcovan moțăia în soarele amiezii, găinile se plimbau în voie. Dar amenințarea violenței coloniștilor se simte permanent: „Unde ar trebui să mergem? Ce vor de la noi? Vor doar să ne ia casele, știm asta din trecut. Unde mai putem merge? Aceasta este casa noastră, aici este acasă al nostru, nu-l putem părăsi”, spune Abu Eid.

Intrările în sat blocate

Legătura cu exteriorul a locuitorilor din Khirbet Susiya se face acum printre ziduri și movile, deoarece căile de acces în sat sunt blocate. „Pe 16 octombrie au venit aici coloniști în uniformă și soldați, inclusiv un buldozer condus de un colonist pe care îl cunoaștem”, povestește Nasser Nawaj'ah, activist al grupării israeliene pentru drepturile omului B'Tselem, care locuiește în Khirbet Susiya. „Au blocat toate căile de acces în localitate și au deteriorat două rezervoare de apă”. Potrivit lui Nawaj'ah, o altă cisternă a fost avariată și unele conducte de apă au fost tăiate.

Cisiordania Susyia | comunitate palestiniană | activistul Nasser Nawaj'ah
Palestinianul Nasser Nawaj`ah trăiește la Khirbet Susiya și este activist în cadrul grupării israeliene pentru drepturile omului B´TselemImagine: Tania Kraemer/DW

Unii dintre locuitori se bazează acum pe prezența în sat a activiștilor israelieni. Dar aceștia au fost atacați în mai multe zone și hărțuiți de coloniști - unii dintre ei purtând uniformă militară. Yehuda Shaul este co-fondator al organizației non-guvernamentale israeliene Breaking the Silence. Acum lucrează pentru o altă organizație numită Ofek și în prezent își petrece mult timp pe dealurile de la sud ale Hebronului, ajutând sătenii.

„De ani de zile, armata nu a intervenit pentru a-i proteja pe palestinieni”, amintește Shaul, în discuția cu echipa DW, „dar din 7 octombrie, de când a început războiul, în forțele de reacție rapidă au fost recrutați coloniști locali din rândurile rezerviștilor, așa că aceștia poartă acum uniformă, cu arme și echipament complet, și au autoritatea soldaților”. În esență, palestinienii nu mai au cum să fie protejați.

Într-o comunicare oficială, armata israeliană a transmis că misiunea sa „este de a menține securitatea tuturor locuitorilor zonei și de a acționa pentru a preveni terorismul și activitățile care pun în pericol cetățenii statului Israel. Pentru cazurile de abuzuri și încălcare a legii comise de israelieni, responsabilitatea gestionării revine în primul rând poliției israeliene”.

De ce Egiptul şi Iordania nu vor refugiaţi palestinieni?

Tot Forțele de Apărare a Israelului (IDF) au mai afirmat însă că soldații din zonă se confruntă cu incidente violente care îi vizează pe palestinieni sau proprietățile acestora. „În aceste cazuri, militarii sunt obligați să intervină pentru a opri abuzurile și, dacă este cazul, să îi rețină pe suspecți până la sosirea poliției”. În situațiile în care soldații nu respectă instrucțiunile IDF, incidentele vor fi analizate amănunțit și vor fi luate măsuri disciplinare adecvate, se arată în comunicat.

Un stat nu poate fi format din enclave

OCHA a contabilizat peste 240 de atacuri ale coloniștilor israelieni împotriva palestinienilor, începând din 7 octombrie. Organizația Națiunilor Unite a confirmat o creștere semnificativă a numărului acestor incidente, cu o medie de șapte atacuri pe zi, față de trei, înainte de începerea conflictului actual.

Aceste atacuri au dus la strămutarea și evacuarea unor întregi comunități, în special în așa-numita zonă C, care reprezintă aproximativ 60% din Cisiordania ocupată. Zona C a fost creată în 1995 în temeiul Acordurilor de la Oslo și urma să fie transferată treptat către administrația palestiniană. Cu toate acestea, zona rămâne sub control administrativ și de securitate israelian deplin.

În timpul unei vizite recente în Cisiordania, ministrul german de Externe Annalena Baerbock a avertizat asupra pericolului ca regiunea să cadă într-o spirală a violenței. Președintele american Joe Biden a condamnat, de asemenea, violența din Cisiordania și a cerut încetarea imediată a atacurilor coloniștilor. Între timp, activistul israelian Yehuda Shaul a cerut comunității internaționale să găsească o soluție politică. „Un stat palestinian nu poate fi creat din 165 de enclave izolate, înconjurate de așezări și o zonă C dominată de coloniști”, atrage atenția Shaul.

Cisiordania Susyia | oi într-o comunitate palestiniană
Oi ale fermierilor palestinieni: pentru mulți locuitori ai Cisiordaniei ocupate, viitorul arată întunecatImagine: Tania Kraemer/DW

Pentru unii palestinieni, orice ajutor pare să vină prea târziu. Este situația lui Salah Awad, un cioban dintr-o comunitate vecină. Și-a părăsit casa pe 15 octombrie din cauza atacurilor și amenințărilor repetate primite din partea coloniștilor. „Au venit în fiecare vineri și sâmbătă, au distrus lucruri, ne-au amenințat. M-am săturat și am plecat". S-a mutat deja de mai multe ori din cauza intimidării și hărțuirii. Acum a ajuns în noul său loc de reședință - fără pășuni pentru oile și caprele sale. „Sunt păstor. Fără oaia mea, nu mai sunt nimic. Ce ar trebui să fac?". Tânărul vede prea puține perspective de ajutor pentru a-și îndrepta soarta. „Nimănui nu-i pasă de noi”.

Articolul original a fost publicat pe DW-Deutsch.