Se inspiră Germania după modelul britanic de vaccinare?
27 februarie 2021Germania ar putea accelera lenta campanie de vaccinare, în ciuda resurselor limitate de vaccin. Afirmaţia aparţine cercetătătorului berlinez Dirk Brockmann, care a analizat pandemia de Covid-19 în video-podcastul DW. În acest scop, el recomandă extinderea perioadei dintre primul vaccin şi rapel, în cazul în care se vaccinează cu ARN mesager (BioNTech-Pfizer/Moderna) până la 28 de zile, "adică a doua doză să nu fie depozitată în frigider şi să aştepte vaccinarea". Cercetătorul de la Universitatea Humboldt din Berlin calculează într-un studiu recent că astfel "ar muri până la 10.000 sau 15.000 de persoane mai puţin". "În scenariul pe baza căruia se prefigurează un al treilea val, am putea salva mult mai multe persoane de la moarte sau de la forme grave, din grupele de risc."
Brockmann a prezentat vineri un studiu comun realizat cu Michael Meyer-Hermann de la Centrul Helmholtz pentru Cercetarea Infecţiilor şi alţi oameni de ştiinţă. Cercetătorii se aşteaptă ca varianta mai contagioasă a coronavirusului să devină dominantă în Germania. Dacă s-ar putea dubla ritmul vaccinării, efectul ar fi enorm, a dezvăluit Brockmann. Într-adevăr, diferite studii din Scoţia, Israel şi SUA atestă că vaccinul oferă deja protecţie semnificativă după prima doză. "Potrivit datelor actuale, vaccinul conferă protecţie totală împotriva decesului provocat de COVID în grupele de risc. Este un câştig imens", spune Brockmann.
Marea Britanie vaccinează cât mai mulţi şi mai rapid posibil
În acest scop, Comisia de Vaccinare (STIKO) din Germania ar trebui să îşi modifice recomandările de până acum. S-a ţinut cont până în prezent de specificaţiile din aprobarea emisă de Agenţia Europeană a Medicamentului. Potrivit acestora, între prima administrare a vaccinului şi a doua nu trebuie să treacă mai mult de trei săptămâni, pentru ca serul să acţioneze optim. Autoritatea Centrală pentru Sănătate din Franţa (HAS) a modifcat deja din 23 ianuarie ritmul şi recomandă acum 42 de zile între cele două vaccinări pentru serul de la BioNTech. În Marea Britanie sunt deja 90 de zile.
În concluzie, mai multe persoane au beneficiat deja de primul vaccin, în ciuda livrărilor deficitare de ser. "În mod normal trebuie să respectăm specificaţiile. Dar acestea nu sunt condiţii normale", a explicat Robert Read din Comisia Britanică pentru imunizare, în discuţia purtată cu DW în luna ianuarie. "Trebuie să vaccinăm cât de multe persoane posibil, cât de repede. Şi noi apreciem că populaţia noastră nu va avea de suferit. Mai degrabă ne vom confrunta cu pagube semnificative dacă ratăm şansele", spunea Read în dialogul cu DW.
Comisia de Vaccinare din Germania ia în calcul schimbarea strategiei
În Marea Britanie, în această săptămână, recordul vaccinărilor într-o singură zi a ajuns la aproape 450.000, în Germania fiind maximum imunizate 170.000 de persoane tot într-o zi. O treime dintre britanici au primit deja primul vaccin, pe lângă cele două seruri bazate pe ARN mesager fiind folosit şi cel de la AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Dar succesul nu se datorează doar debutului campaniei de vaccinare la începutul lunii decembrie ci şi extinderii perioadei dintre prima iminuzare şi rapel, în cazul noului ser bazat pe ARN mesager, este convins expertul britanic Read.
Colegul lui din Germania este Thomas Mertens. El conduce Comisia Permanentă de Vaccinare (STIKO) şi ia în calcul adaptarea strategiei după modelul britanic, recunoaşte el în discuţia cu DW: "Nu am nicio reţinere în a adapta situaţia în funcţie de noile date. Ar fi însă o depăşire a cadrului iniţial de aprobare şi s-ar putea să avem probleme legislative". Nu este clar dacă modificările ar afecta şi resposabilitatea asumată de producători. Nici până astăzi nu au fost complet date publicităţii contractele de livrare dintre Comisia Europeană şi producătorii vaccinurilor.
Mertens atrage atenţia asupra faptului că după recomandările privind vaccinarea de la începutul anului, datele iniţiale referitoare la noul tip de vaccin au suferit modificări. "În momentul în care am prezentat recomandările deţineam cu mult mai puţine date despre durata imunităţii. În plus, ne temeam că prin mai multele imunizări parţiale ar putea apărea o mai puternică presiune asupra selecţiei şi virusul s-ar putea dezvolta în continuare." Ceea ce se şi întâmplă deja: în multe state comunitare, variantele mai contagioase devin dominante. STIKO se gândeşte acum să extindă perioada dintre primul vaccin şi rapel pentru serul pe bază de ARN mesager la 60 sau chiar 90 de zile. Foarte probabil, modificările vor intra în vigoare din martie, probabil o dată cu aprobarea noului ser de la Johnson&Johnson, care va primi acordul UE în scurt timp.
Presiuni pentru relaxări
Vaccinarea mai rapidă înseamnă salvarea unor vieţi şi relaxarea măsurilor restrictive. Noul studiu realizat de Brockmann şi Meyer-Hermann ("Posibile avantaje ale unei decalări în administrarea rapelului pentru vaccinul pe bază de ARN mesager") apare cu puţin timp înaintea întrunirii dintre Angela Merkel şi şefii de land, de miercurea viitoare. Presiunea politică este mare pentru a relaxa o parte dintre restricţiile impuse pentru a îngrădi pandemia. Dar numărul de noi cazuri confirmate de COVID-19 nu mai scade de la mijlocul lunii februarie, foarte probabil din cauza variantelor mutante ale virusului.
Specialistul în analizarea pandemiei Brockmann pledează, în concluzie, şi pentru administrarea serului de la AstraZeneca-Oxford mai ales persoanelor tinere, "pentru că aceste persoane amplifică nivelul infectărilor". Guvernul federal a dispus în această săptămână ca profesorii din şcolile primare şi educatorii să intre în schema de vaccinare imediată. Analistul pe probleme de pandemie merge chiar un pas mai departe şi solicită ca "în prima jumătate din cel de-al doilea trimestru să fie vaccinaţi tinerii." Marea Britanie imunizează deja din 15 februarie persoanele de peste 16 ani cu probleme de sănătate.