Coreea de Nord vrea împăcare
1 ianuarie 2015Nu există niciun motiv care să împiedice "discuțiile între cele două țări, a precizat Kim, adăugând că țara sa va relua întâlnirile la nivel înalt, momentan întrerupte, dacă "guvernul sud-coreean este interesat în mod serios de îmbunătățirea relațiilor între Coreea de Nord și Coreea se Sud".
Mesajul transmis de președintele nord-coreean survine pe fondul propunerii formulate de guvernul de la Seul de a fi reluate discuțiile bilaterale între cele două Corei.
Ultimele întâlniri la nivel înalt între cele două state au avut loc în luna februarie a anului trecut. Dupa aceasta, Coreea de Nord a organizat o reuniune a mai multor familii despărțite din 1953, când s-a încheiat Războiul din Coreea.
Președintele Park a declarat în mai multe rânduri că este de acord să îl întâlnească pe liderul comunist de la Phenian, condiția fiind ca acesta din urmă să accepte abordarea subiectelor privind arsenalul nuclear al Coreei de Nord. Nu mai departe de acum două săptămâni, Phenianul a reacționat dur la acuzațiile conform cărora în Coreea de Nord au loc grave încălcări ale drepturilor omului. Regimul comunist a anunțat, în context, că va produce și mai mult armament atomic.
În discursul prilejuit de trecerea în noul an, Kim Jong Un a confirmat că țara sa dorește să își extindă capacitățiile militare și să revigoreze economia.
Kim Jong Un a preluat frâiele puterii acum trei ani. Coreea de Nord, deși foarte bine dotată din punct de vedere militar,este considerată una dintre cele mai sărace țări din lume. De la divizarea peninsulei coreene, acum mai bine de 60 de ani, între Sud și Nord au existat doar două întâlniri la nivel înalt, în 2000 și 2007.
În octombrie anul trecut o reluare a discuţiilor la nivel înalt între cele două Corei părea compromisă. Totuși, cele două state surori şi rivale au decis să coopereze în vederea reluării dialogului.
Coreea de Nord și Coreea de Sud au semnat doar un armistiţiu după Războiul Coreean, în 1953, şi se află în continuare, teoretic, în război.
Astfel, cele două Corei, care împărțeau un trecut comun, au ajuns să fie state dușmane în 1948, având mai multe diferende de ordin teritorial. La granița dintre cele două state au avut loc de-a lungul vremii numeroase ciocniri, însă puțini analiști ar fi estimat că acestea vor degenera într-un război.