Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Dintre toate, sistemul elaborat la nivel european este cel mai bine pus la punct şi eficient. Evitarea pe viitor a unor orori precum cele comise în a doua conflagraţie mondială, dar şi divizarea continentului în blocurile de est şi de vest şi ca atare izbucnirea războiului rece, au determinat edificarea unui instrument de veghere la respectarea drepturilor omului în Europa.

Consiliul Europei a fost prima organizaţie postbelică multinaţională pe continentul nostru. În toamna anului 1953 a intrat în vigoare Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care îşi propunea să fie mai eficientă decât declaraţia adoptată de Naţiunile Unite la finele anului 1948. Instrumentul principal al Consiliului Europei a devenit, începând cu anul 1959 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Această instanţă se află deasupra tribunalelor naţionale ale ţărilor membre în Consiliul Europei. Persoane individuale pot depune plângeri la Curtea din Strasbourg în cazul în care acestea au fost respinse la curtea de justiţie din ţara respectivă. Curtea pentru Drepturile Omului de la Strasbourg se poate pronunţa şi cu privire la despăgubiri pentru victime.

Din păcate există şi cazuri în care statele în cauză au ignorat decizia Curţii Europene. Cu toate acestea nu trebuie pierdută din vedere importanţa acestei curţi de justiţie la nivel european. O dovedesc cazurile tot mai numeroase pe care le are de rezolvat. Dacă în anul 1998 au fost pronunţate 837 de decizii, în septembrie 2008 numărul acestora crescuse deja la 10.000. Apoi să nu uităm că în ce priveşte procesul de aderare la UE, se aşteaptă mai întâi verdictul Consiliului Europei. Abia atunci când acesta este pozitiv ţara respectivă obţine statutul de candidată la aderare şi poate începe negocierile.

Consiliul Europei s-a extins mult după încheierea războiului rece şi are, ca atare şi o mai mare sferă de acţiune. Din el fac parte între timp aproape toate ţările europene, cu doar câteva excepţii, între care Belarus.

O noutate procedurală este faptul că o persoană nu mai trebuie să se adreseze mai întâi Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, ci direct judecătorilor de la Strasbourg.