Învăţăminte greşite

Au trecut două săptămâni de când şefi de state şi guverne din peste 40 de ţări îşi manifestau solidaritatea cu Franţa şi compasiunea faţă de familiile victimelor ucise în atacurile din Paris. Mai doreau şi să transmită lumii că libertatea presei e sfântă. În opinia cancelarului Angela Merkel, atacul din capitala Franţei a fost şi un atac la adresa libertăţii de opinie şi a presei - "un nucleu al culturii democratice".

Părea că liderii europeni s-au lăsat inspiraţi de Jens Stoltenberg. "Mai multă democraţie, mai multă deschidere, mai multă umanitate" - era răspunsul premierului norvegian, în 2011, după atentatele comise de Anders Behring Breivik. Între timp, lucrurile s-au schimbat: după tragicele evenimente de la Paris, şi formularea e diferită.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a fost primul care s-a înscris la cuvânt. În condiţiile confidenţialităţii corespondenţei, Cameron s-a întrebat retoric: "Oare să permitem o comunicare pe care, în cazuri extreme, nu o putem afla şi noi?" Întrebarea pe care unii observatori o considerau atunci o simplă strategie electorală a devenit, între timp, un cor pan-european.

Autorităţile vor să ştie tot

Cu puţine zile în urmă, ministrul federal al Afacerilor Interne, Thomas de Maizière, a afirmat că serviciile pentru menţinerea securităţii ar trebui să poată avea acces la conţinutul mail-urilor şi al reţelelor de comunicare.

La rândul său, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove, cere cam acelaşi lucru. Ideea sa: o largă cooperare între autorităţile europene şi firmele care oferă internet.

Mai nou, există temerea că, în cadrul reuniunii miniştrilor europeni ai Justiţiei şi Internelor, programată săptămâna viitoare la Riga, va fi luată în calcul serios această posibilitate.

Oricum ar fi, discuţia ar duce clar într-o direcţie greşită căci replica la un atac la adresa libertăţii n-ar trebui să fie îngrădirea libertăţii. Dorinţa de apărare a caracterului confidenţial al corespondenţei private se bazează pe un motiv bine întemeiat: ani de zile, serviciile secrete ale statelor occidentale au stocat comunicarea şi datele utilizatorilor din mediul virtual.

Ca urmare, încrederea populaţiei în aceste servicii s-a spulberat. Iar acum, în loc să încerce să recâştige încrederea pierdută cu mult tact şi măsuri adecvate, vine mesajul: "Cine e contra, înseamnă care are ceva de ascuns!"

Integrare, nu spionaj

Aceste intenţii sau dorinţe au atras critici din toate părţile: din politică sau economie, din partea activiştilor. Rămâne speranţa că miniştrii europeni vor ţine seama de ele. Şi că-şi vor aminti, încă o dată, de vorbele lui Jens Stoltenberg. Nu e normal ca o democraţie să-şi suspecteze toţi cetăţenii şi, astfel, să-i intimideze.

Trimişii la Riga mai bine s-ar gândi cum ar putea fi consolidate din interior, societăţile în care trăim. De ce se radicalizează tinerii? Cum poate fi stimulat procesul de integrare? Acestea sunt doar câteva din întrebările ce-ar trebui aduse în discuţia privind cultura noastră democratică. Pe termen lung, integrarea ar putea da roade mai bune ca spionajul.