Comentariu: în centrul atenției cu orice preț
27 august 2015Scopul jurnalistului ucigaș a fost unul singur: milioane de oameni i-au putut urmări fapta în toată lumea. Au văzut pe Facebook, Twitter și la televizor cum i-a ucis pe reportera Alison Parker și pe cameramanul Adam Ward. Ucigașul și-a atins scopul: acela de a deveni cunoscut, de a atrage atenția, chiar și pentru câteva ore. Vroia ca lumea să vorbească despre el, să discute despre actul pe care l-a făcut, să speculeze pe marginea motivelor sale. Pentru a atrage atenția, a fost dispus să plătească un preț îngrozitor: viața unor jurnaliști nevinovaţi și în final a sa. Ce narcisism bolnav! Și cu toate acestea, narcisismul se află pe toate gardurile, mai ales pe internet. Și în special în Statele Unite.
”Ești ceea ce arăți”, așa sună unele campanii de marketing. Cu alte cuvinte: ”Dacă nu te faci văzut pe internet, nu exiști”. Pe aceeași logică funcționează și campania electorală americană. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Mediile de renume ar trebui să nu meargă pe această idee. Ar trebui să analizeze, în loc să scandalizeze. Să renunțe consecvent la voyeurism. Pentru că e o prostie să crezi că ceea ce este expus reprezintă un criteriu general valabil. Viața reală este cea din interiorul fiecăruia. Și nu trebuie să fii credincios pentru a realiza acest lucru.
Făptașul era – așa cum s-au exprimat și colegii lui – un om nefericit. Cineva care visa la renumele adus de camerele de filmat. L-a dărâmat faptul că fusese concediat, i-a distrus busola morală. Poate că urmările ar fi fost mai puțin grave, dacă obținerea unei arme ar fi fost mai dificilă. În SUA, dar mai ales în Virginia, nu e mare lucru să faci rost de un pistol semi-automat.
Unii se vor plânge din nou de această situație, mai ales politicienii liberali. Aceștia vor să înăsprească legile privitoare la deținerea armelor. Dar lobby-ul industriei de armament și al comerțului cu arme e destul de puternic. În campania electorală fiecare donație e binevenită, atât pentru democrați cât și pentru republicani, chiar și din partea lobby-iștilor care vând arme.