Comentariu: UE în căutarea viitorului

"Noi, cetățenii Uniunii Europene, ne-am unit spre binele nostru." Ar putea toți cei 27 de lideri ai statelor UE să semneze această teză? Cu greu, pentru că interesele individuale ale guvernelor diferă prea tare, iar euro-scepticismul a devenit prea strident în unele țări. Propoziția de mai sus are deja zece ani și se regăsește în "Declarația de la Berlin", adoptată la cea de-a 50-a aniversare a Uniunii Europene.

La cea de-a 60-a aniversare, care urmează să fie sărbătorită pe 25 martie la Roma, formularea nu se va repeta, probabil. Liderii au lucrat la summit-ul de la Bruxelles pe baza unui text foarte general, care să-i mulțumească într-un fel pe toți. Va fi o declarație ambiguă, fără obiective reale sau chiar viziuni pentru următorii zece ani ai Uniunii.

Un centru activ

În culise are loc o dispută aprigă cu privire la ceea ce ar putea realiza Uniunea în viitor și modul în care ar trebui să funcționeze. Se conturează două tabere: cele patru mari țări occidentale, Germania, Franța, Spania și Italia preferă o Uniune în care ele merg în ritmul lor, iar celelalte state - în cazul în care ar dori - le vor putea urma într-un ritm mai lent. Această "UE cu două viteze" se regăsește deja în câteva proiecte. De asemenea, este reglementată și în baza Tratatului de la Lisabona. Cu toate acestea, ea a fost mai degrabă o excepție. Acum tinde să devină o regulă. Toată lumea face pe viitor ceea ce vrea. Pentru fiecare politică, o nouă coaliție de voință?

Pe viitor pare tot mai dificilă găirea unui consens într-un culoar de timp rezonabil. Președintele francez Hollande prevede deja sfârșitul UE, în lipsa voinței de a reforma Uniunea. Primul-ministru olandez, Marc Rutte, e singurul care vorbește deschis despre ceea ce mulți cred: promisiunea unei uniuni tot mai strânse pentru toate statele, așa cum a fost ea prevăzută în tratatele UE, va fi abandonată. Se va contura un ”nucleu european”, spune Rutte.

Această idee nu este nouă. Deja în 1994, Wolfgang Schäuble, astăzi ministru federal al Finanțelor, a propus conceptul unui nucleu european. De atunci, există o dezbatere acerbă pe marginea acestui concept care acum prinde contur. În statele estice ale UE și țările mai mici, proiectul se lovește de o rezistență considerabilă. Polonia și Ungaria refuză viteze diferite în integrarea europeană, la fel ca România. Ele nu vor să rămână de căruță și încearcă să-i frâneze pe ceilalți. În cazul Poloniei, viteza zero pare să fie tempo-ul preferat. Ba mai mult, Varșovia tinde spre marșarier, pentru slăbirea UE și reducerea ei la o piață unică. Doar subvențiile de la Bruxelles ar trebui, bineînțeles, păstrate - astfel sună mesajele din Polonia și Ungaria.

Brexit-ul ca avertisment

Acest conflict profund privind viitorul UE e departe de a fi rezolvat. Disputa va fi învelită la Roma doar într-o hârtie vagă. Discuțiile aprinse vor începe după aceea. Președintele Comisiei Europene a fost nevoit să sublinieze în mod public că nu și-a dorit o nouă Cortină de Fier între Est și Vest în Europa, forțat de criticile dure față de propunerile sale pentru o Europă cu două viteze.

În opinia cancelarei Angela Merkel, retragerea Marii Britanii din Uniune constituie un "apel la trezire". Dar or fi înțeles cei 27 care ramân în UE într-adevăr acest apel alarmant? Cetățenii UE au nevoie, pentru fericirea lor, de o Uniune unită, capabilă să acționeze. Suntem încă departe de acest deziderat, la două săptămâni înaintea celei de-a 60-a aniversări a zilei de naștere de la Roma.

De altfel, în urmă cu zece ani, Polonia a semnat Declarația de la Berlin, în care se vorbea despre unirea fericită. Prim-ministru a fost atunci Jaroslaw Kazcyniski. Același om dirijează astăzi, ca eminență cenușie și șef al partidului de guvernământ din Varșovia, corul anti-european. Oare cât de adânc poate să decadă un politician?

Autor: Bernd Riegert / lp