Comentariu: UE a ajuns cu Turcia la un compromis fragil

Se ştie că diplomaţia europeană reuşeşte mereu să găsească în vremuri de criză un compromis acceptabil, cu scrâşniri din dinţi, pentru toate părţile implicate. Astfel s-a reuşit şi acum aducerea în ape mai liniştite a dificilelor raporturi turco-europene. Acalmia este însă asigurată doar pentru moment. Oricând există primejdia reizbucnirii unei crize de proporţii.

Cine mai e naiv să creadă în Germania sau Europa, dar şi în Turcia, că obiectivul declarat al statului turc - aderarea la UE - va fi într-adevăr atins? Guvernul german, având cuvânt greu de spus în negocierile dintre UE şi Ankara, arată în programul său electoral că respinge această aderare, motivându-şi poziţia prin populaţia numeroasă a Turciei (75 de milioane de oameni) şi structura economică a ţării. Ambele ar aduce UE în stare de colaps.

Totuşi, UE nu se poate nici debarasa total de Turcia, fiindcă este vorba de interese economice mutuale şi de politica externă şi de securitate a celei mai fierbinţi regiuni de pe glob - Orientul Apropiat. De aceea, UE a şi acceptat recomandarea Berlinului deschizând noul capitol de negociere.

Dar ce prevede, concret, acest compromis? Prevede doar continuarea negocierilor. Discuţiile propriu-zise, privind capitolul de aderare nr. 22, consacrat politicii regionale, au fost amânate pentru la toamnă, după publicarea unui nou raport privind progresele Turciei.

UE poate acum cu mândrie să susţină că i-a arătat premierului turc Recep Tayyip Erdogan până unde poate să meargă, după ce poliţia a reprimat brutal mişcarea de protest din Piaţa Taksim. Erdogan nu va accepta însă aceste critici aduse stilului său de guvernare, a cărui caracteristică este, între altele, ignorarea opoziţiei. Nu se poate de pe acum şti când, cum şi cu câţi decibeli va lansa premierul turc noi tirade împotriva UE. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea să sară, cu acea ocazie, peste cal.

Continuarea, în rate, a negocierilor de aderare cu Turcia nu e nici cal şi nici măgar. UE a întins de-a lungul timpului multe capcane pentru a-l lăsa pe Erdogan în ofsaid. Iar dacă el se va decide să atace iarăşi instituţiile de la Bruxelles, UE se poate uşor retrage de la negocieri, aruncând întreaga vină pentru viitoarele crize în seama liderului de la Ankara.

Pe de-o parte, UE a reuşit să evite o ruptură definitivă a legăturilor cu Turcia. Pe de alta, i-a pus lui Erdogan la îndemână foarfeca. De pe urma despărţirii de Europa, Erdogan ar avea de profitat în rândul susţinătorilor săi, adepţi ai curentului religios, conservator şi antieuropean. Cei care ar avea de pierdut ar fi militanţii pentru mai multă democraţie, libertate de opinie, drepturi mai mari individiduale şi instituţionale în Turcia.

UE ar trebui de aceea să sprijine in corpore continuarea procesului de apropiere a Turciei de structurile europene. Dacă în relaţiile dintre Ankara şi Turcia va mai persista vreo rămăşiţă de resentiment, următorul capitol de negociere, cel referitor la Justiţie şi drepturi elementare, nu va putea fi deschis. Şi astfel europenii nu vor mai exercita nicio influenţă asupra evoluţiilor din Turcia, cele aflate în contradicţie cu normele unui stat de drept modern. Pe fundalul recentelor evenimente din Turcia nu este permis să existe păreri divergente legate de posibilele urmări ale unei rupturi între UE şi Turcia.