Tineri sălbatici se joacă cu focul

Reacţia preşedintelui SUA nu s-a lăsat mult aşteptată. La câteva ore după izolarea diplomatică şi în mare parte şi geografică a micului Emirat Qatar de la Golful Persic, Donald Trump a transmis via Casa Albă că vrea să contribuie la calmarea situaţiei. La nevoie, el ar fi dispus să trimită în regiune un înalt reprezentant al administraţiei sale pe post de mediator.

Dar Trump nu este un intermediar onest în această chestiune. Şi nu este deloc întâmplător că noul zăngănit de arme de la Golf a debutat imediat după vizita sa epocală la Riad. Acolo, Trump a ridicat monarhia wahabită la rangul de putere conducătoare în lumea arabă şi islamică, transformând-o în ajutor de şerif al SUA în regiune. Răufăcătorii au fost şi ei iute identificaţi şi sunt următorii: Iranul, rivalul jurat al Riadului, precum şi alte state nedefinite, care sprijină terorismul. Saudiţii au plătit de îndată pentru această onoare, încheind cu SUA un contract militar de 100 de miliarde de dolari, echivalentul unei mari părţi din rezervele lor valutare.

Această schimbare a echilibrului de putere este resimţită acum pentru început de Emiratul Qatar. De la lovitura de stat dată de prinţul moştenitor Hamad bin Khalifa împotriva tatălui său în 1995, minusculul stat se luptă să îşi afirme independenţa în regiune şi la nivel mondial. Având în mâna dreaptă rezerve uriaşe de gaz şi în mâna stângă postul panarab de ştiri Al Jazeera, ţara a devenit o forţă la nivel diplomatic şi şi-a exercitat această putere mai ales în timpul Primăverii Arabe împotriva liderilor celorlalte state arabe. În rândul multor adversari ai regimurilor din Orientul Mijlociu, popularitatea Qatarului a crescut enorm. Iar aceasta a fost dintru început un ghimpe în ochii fratelui mai mare care este Arabia Saudită. Gurile rele afirmă că emirul Qatarului, Hamad, a trebuit să abdice în 2013 de la tron în favoarea fiului său Tamim tocmai la presiunile saudiţilor.

Naş al tuturor forţelor contrarevoluţionare

Dar şi Tamim şi-a supărat vecinul, chiar dacă Al Jazeera a renunţat din 2014 să relateze critic despre Arabia Saudită, atât intern cât şi extern. Riadul consideră că abia acum îşi poate lua revanşa, după uriaşa afacere de armament, încheiată cu Trump. În context, arhitectul propriu-zis al schimbării echilibrului de putere în regiune este Muhammad bin Zayid Al Nahyan, în vârstă de 56 de ani. Acest prinţ moştenitor din Abu Dhabi, încă tânăr în comparaţie cu alţi monarhi de la Golf, este naşul tuturor forţelor contrarevoluţionare din ţările Primăverii Arabe. Indiferent că e vorba de Tunisia, Libia sau Egipt, vechea gardă locală poate fi sigură de sprijinul lui Muhammad bin Zayid. Iar interesele sale sunt diametral opuse de cele ale Qatarului, care mizează mai ales pe Frăţiile Musulmane.

Prinţul moştenitor din Abu Dhabi întreţine relaţii excelente cu Donald Trump. Şi se foloseşte de acestea pentru a-l sprijini pe ambiţiosul său aliat, viceprinţul moştenitor din Arabia Saudită, Muhammad. Acesta vrea să devină cât mai rapid posibil vicerege la Riad, pentru a-l moşteni pe vârstnicul său tată. Aşadar, criza din jurul Qatarului este provocată şi de lupta pentru putere care se dă în interiorul casei regale saudite.

Desigur, Emiratul Qatar nu este un mieluşel nevinovat. Ţara sprijină în numeroase zone de conflict grupări extremiste, între care Frontul al Nusra, fosta componentă a reţelei al Qaida în Siria. Nici la capitolul democraţie emiratul nu prea străluceşte. Din anul 1970, în Qatar nu au mai avut loc alegeri parlamentare iar partidele politice sunt interzise cu desăvârşire. Cât priveşte drepturile omului, mai ales în legătură cu situaţia nedemnă existentă pe şantierele deschise în pregătirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, nici nu merită să vorbim.

Inflexibilă şi gata de război

Dar acuzaţia de sprijinire a terorismului venită tocmai din partea saudiţilor este de-a dreptul grotescă. De cel puţin 60 de ani, Arabia Saudită este principalul exportator la nivel mondial de ideologii extremiste şi destabilizează numeroase regiuni de pe glob, în Caucaz, în Balcani sau în vestul Europei. Fie că e vorba de al Qaida, de talibani, de grupări islamiste implicate în războiul civil din Siria sau, anterior, în cel din Irak sau din Algeria, fie că e vorba de comunităţi musulmane extremiste aflate în oricare colţ al lumii, petrodolarii Riadului asigură o rapidă răspândire a învăţăturii wahabite a saudiţilor. Care este inflexibilă şi gata de război cu orice om de altă părere. Aşa-numita lege JASTA, adoptată anul trecut de Congresul SUA pentru a le da rudelor victimelor posibilitatea de a depune plângere împotriva statelor care sprijină terorismul a fost special concepută pentru rolul jucat de statul saudit în atacurile de la 11 septembrie 2001.

Până acum, singura asigurare de viaţă pe care Emiratul Qatar o posedă este baza aeriană americană de la Udyad, aflată la vest de Doha. E drept, administraţia americană dă asigurări că nu plănuieşte să transfere în altă ţară cea mai mare bază militară din regiune, având mai bine de 10.000 de soldaţi. Dar astfel de vorbe pot căpăta rapid o semnificaţie exact opusă sub un preşedinte numit Trump. Problematic este şi comportamentul unora din ţări occidentale, care cred că a venit în sfârşit momentul pentru a-şi regla conturile cu Qatarul. De exemplu preşedintele Federaţiei de Fotbal din Germania (DVB), Reinhard Grindel, care nu mai exclude posibilitatea boicotării Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar şi care îşi doreşte pe viitor să nu se mai organizeze competiţii de prim rang în ţări care sprijină activ terorismul. Dar zăngănitul saudit de săbii în direcţia Doha, însoţit de acuzaţia de terorism, nu e decât un pretext. Saudiţii sunt interesaţi în primul rând să-şi asigure o dominaţie absolută. Dar o lume arabă din care se extirpă orice opoziţie faţă de Arabia Saudită va fi o lume tot mai adânc afundată în mizerie.

Bachir Amroune