Tăcere asurzitoare la Bruxelles

O fi laşitate sau strategie inteligentă? Înainte de referendumul din Marea Britanie, liderii politici europeni bagă capul în nisip. Deplasăriile în divizatul regat sunt evitate cu ostentaţie. Ultimul oficial european care a călcat în Marea Britanie a fost comisarul european Jonathan Hill, el însuşi britanic, acum două săptămâni.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a intrat la rândul lui în silenzio stampa. Juncker vrea să fie "cât se poate de tăcut" - deziderat valabil pentru toată trupa de la Bruxelles. Donald Tusk pe de altă parte a avertizat cu privire la consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE, dar în mediu sigur, în cadrul unei reuniuni a experţilor.

Ridicol bruxellez

Uniunea Europeană şi Comisia Europeană sunt deosebit de nepopulare în cicălitoarea Mare Britanie. Acesta este motivul pentru care echipa de comunicare a lui Juncker i-a recomandat liderului european să bage capul la cutie cât mai mult cu putinţă. Lipsa de curaj a elitelor politice europene de a lupta pentru o cauză corectă este ruşinoasă. În ce situaţie a ajuns cultura politică, dacă până şi o apariţie publică este percepută ca provocare? Nici măcar susţinătorii rămânerii încăpăţânaţilor de britanici în UE nu vor susţinere din partea Europei.

La numeroasele dezbateri televizate care au loc în această perioadă pe insulă, premierul David Cameron preferă să meargă singur - supereroul singuratic, cel care a domesticit monstrul european și a negociat cel mai bun statut posibil pentru cetăţenii lui, asupriţi de Bruxelles. Într-o discuţie ca aceasta, lipsită de sens, apariția băieților răi din Bruxelles - Juncker, Tusk sau președintele PE, Martin Schulz - ar pica precum nuca în perete.

Între timp, dezbaterea are loc cu argumente într-atât de iraţionale, încât poziţionarea clară a UE ar fi probabil contraproductivă. Faptele deranjează. Cu toate acestea, privită din exterior, tăcerea Uniunii Europene este ciudată, mai ales că în acest referendum britanic este vorba chiar despre ea. În cazul în care britanicii votează pentru ieșirea din UE, se va spune că UE s-a implicat prea puțin sau, dimpotrivă, prea mult. Președintele CE Jean-Claude Juncker a renunțat la încercarea de a înțelege această logică. Critica adusă presupusui amestec al UE în referendum sau chiar lipsei de interes îi este "absolut indiferentă", a spus stră-europeanul Juncker. Miroase un pic a dezolare.

Motive de ruşine?

Când se va aşterne praful peste marea bubuială din 23 iunie, cei de la Bruxelles vor trebui să se întrebe dacă tăcerea lor a fost o decizie înţeleaptă. Nu este mai bine să îţi spui părerea cu sinceritate, chiar şi când aceasta nu îţi este în mod expres solicitată? Este, totuşi, vorba despre destinul UE, nu despre o oarecare treabă de bucătărie internă a unei ţări.

"Mai mult curaj" îţi vine să strigi către preşedinţia UE. O poziţionare clară, vă rugăm! Comisia Europeană este mândră că a limitat drastic numărul propunerilor de reglementări în comparaţie cu precedenta comisie. Problemele și conflictele sunt tergiversate, amânate. Statele membre ale UE, aflate în proces de renaționalizare, sunt tratate cu mănuşi. În afară de Polonia.

Acolo nici nu putea fi altfel, deoarece în joc este credibilitatea UE, într-o dispută privind statul de drept. Mega-proiectul Comisiei Juncker - programul de investiții - nu se urneşte. La Bruxelles se joacă Mikado cu oficiali: care se mişcă primul, a pierdut. Acest lucru are de a face cu referendumul dramatic din Marea Britanie, dar nu numai.

A te implica pentru Europa, ferm, cu voce tare, este desuet. Acum, la modă este mersul pe vârfuri. Chiar președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a ales să fie reţinut, lucru foarte atipic pentru el. Este aceasta formula potrivită pentru a convinge scepticii europeni? Oricui îi este rușine de ceea ce face bine, cu greu îi poate inspira pe alţii.