SUA execută foc de avertisment în direcţia Assad şi Putin
9 aprilie 2017Primul atac nu a fost până acum urmat de un al doilea. Cum va acţiona în continuare Trump în Siria? Preşedintele, atât de activ pe twitter în mod normal, nu mai comunică nimic. Poate este un calcul. Dar poate că nici el nu ştie ce instrucţiuni să dea generalilor săi.
Aceasta fiindcă intervenţia militară a SUA este riscantă. Rusia a trimis deja o navă de luptă, "Amiral Grigorovici", în Mediterana. Dar este clar că atacul asupra bazei aeriene a fost un soi de foc de avertisment. În urma sa, regimul Bashar al-Assad dar mai ales Kremlinul vor fi înţeles că trebuie să se aştepte iarăşi şi oricând la intervenţii americane.
După ce Barack Obama a declarat în 2013 că recurgerea la armament chimic ar presupune încălcarea unei "linii roşii", iar această linie a fost încălcată imediat fără urmări, Vladimir Putin a putut face în Siria ce a considerat de cuviinţă. Pentru a-şi putea prezenta ţara ca pe o superputere militară, el s-a aliat cu un despot care îi înlătură pe toţi ce-i stau în drum. Assad nu se dă în lături să-şi justifice violenţa prin lupta contra terorismului. În numele acestei lupte, el a ucis mii de oameni nevinovaţi, cu ajutorul artileriei, bombelor aruncate din elicoptere, rachetelor, şi, aparent, a armelor chimice.
Kampf gegen den Terror
Că aceste crime sunt comise în numele luptei contra terorismului este o dovadă de cinism. Cu siguranţă, mii de ucigaşi comit nu numai în Siria crime dintre cele mai abominabile. Ei sunt activi în întreaga regiune, dar şi în Europa. Ce sunt ei în stare să facă, s-a putut vedea vinerea trecută la Stockholm.
Lupta împotriva acestor bande de ucigaşi este absolut necesară, inclusiv cu mijloace militare. Dar Assad şi Putin nu se limitează doar la lupta împotriva jihadiştilor. Ei nu fac distincţia între terorişti şi oameni ai opoziţiei. Şi acesta este aspectul care transformă lupta împotriva terorismului în cinism. A revendica această luptă este un argument infam. Că doar cine poate obiecta împotriva luptei contra terorii?
Această luptă este rezultatul unui calcul la rece pe care şi l-a făcut regimul Assad. Preşedintele de la Damasc a ştiut ce face când i-a eliberat din închisorile sale, la începutul conflictului, pe cei mai înverşunaţi jihadişti. Sponsorizaţi de susţinători extrem de bogaţi în petrodolari, aceşti militanţi au dat conflictului caracterul înfiorător caracteristic până astăzi.
Calculul este unul simplu: Assad se prezintă ca un luptător împotriva spiritului malefic pe care tot el l-a eliberat din lampă. În felul acesta preşedintele încearcă să-şi confere legitimitate politică. Dar nu este permis să izbândească folosind asemenea metode.
Ţelul: Masacrele şi violenţa devin obişnuinţă
E de presupus, şi asta susţin şi o serie de comentatori arabi, că infamele atacuri mai au şi un alt sens: Brutalitatea fără margini este menită să obişnuiască opinia publică internaţională cu masacrele, în aşa fel încât ele să fie percepute ca o normalitate. Dacă violenţa este acceptată, despoţii pot acţiona nestingheriţi împotriva propriei populaţii oriunde în lume. Din acest punct de vedere, Siria ar putea fi culisa unor viitoare ritualuri de sacrificare.
Stimulează Trump escaladarea conflictului din Siria? Poate. Într-o oarecare măsură da. Dar principalele energii ale violenţei sunt dirijate în acest război de la Damasc şi Moscova. De aceea este bine că Trump a trimis, indiferent de motive, un semnal în direcţia Siria. Sperăm că va avea efect şi din cauza valului migrator, căci nimeni nu poate trăi într-un teatru de război.
Poate că Donald Trump s-a gândit la toate astea dar, din cauza lungimii, nu le-a putut cuprinde într-un mesaj pe twitter.
Kersten Knipp