1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Solidaritate emoţionantă la Berlin

Marcel Fürstenau / A. K. 14 ianuarie 2015

Manifestările de solidaritate inter-religioasă de la Berlin faţă de victimele terorismului de la Paris au fost emoţionante. Cuvintele clare trebuie urmate de fapte, consideră Marcel Fürstenau în comentariul următor.

https://p.dw.com/p/1EJsc
Imagine: Reuters/Fabrizio Bensch

"Nevoia uneşte" - vechea înţelepciune populară este reconfirmată în aceste zile în noi dimensiuni. Duminică, imaginile din Franţa, unde milioane de oameni s-au recules în memoria victimelor unor islamişti fanatic, au făcut înconjurul lumii. La Berlin, mii de oameni şi-au dat întâlnire în faţa Porţii Brandenburg într-o manifestaţie de solidaritate, iniţiată de Consiliul Central al Musulmanilor şi de Comunitatea Turcă. Iniţiatorii nu pot fi acuzaţi că nu întreprind nimic împotriva radicalizării religioase sau chiar a terorii. Acuzaţia s-a tot repetat în trecut în Germania.

"Noi toţi suntem Germania", a spus preşedintele Consiliul Central al Musulmanilor, Aiman Mazyek. Preşedintele federal Joachim Gauck a repetat declaraţia, devenită astfel un frumos simbol retoric. În mintea celor care au participat la demonstraţie sau au urmărit evenimentul la televizor se va fi imprimat o imagine: acea a musulmanilor, creştinilor şi evreilor braţ la braţ, de strajă în faţa ameninţării teroriste. Uniţi din iniţiativa musulmanului Mazyek. Vicepreşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania criticase pe larg "tot ma intensa radicalizare" în rândul islamului.

Islamul aparţine cu adevărat de Germania

Din fericire, Mazyek nu a cedat tentaţiei de a răspunde acestor critici. El a caracterizat actele de terorism de la Paris drept "cea mai mare blasfemie", trădare a islamului, ale cărui principii sunt terfelite "în noroi". O distanţare cât se poate de clară a unui înalt reprezentant al musulmanilor. Aproape ca un legământ a sunat anunţul său referitor la musulmanii din Germania care, în viitor, "se vor strădui şi implica şi mai mult, pentru a deveni membri critici ai societăţii." Cuvintele trebuie urmate acum de fapte.

Principiu valabil şi pentru politicieni. Este un semn bun şi încurajator faptul că însăşi cancelara Angela Merkel şi-a însuşit propoziţia rostită cândva de fostul preşedinte federal Christian Wulff, declarând: "Islamul aparţine Germaniei". Creştin-democratul Wulff declarase deja în 2010, pe când era încă şef al statului, şi a fost criticat intens.Cinci ani mai târziu, declaraţia rămâne controversată. Dar vocile critice sunt ceva mai stinse acum.

Marcel Fürstenau
Marcel FürstenauImagine: DW/S. Eichberg

Evident, Germania rămâne un stat preponderent creştin

Cert este că, în Germania, ca ţară de imigraţie, trăiesc milioane de oameni. Că societatea a fost marcată de-a lungul secolelor de creştinism nu este de contestat. Şi toată lumea ştie că în Germania creştinismul are cea mai mare influenţă. Dar islamul face parte din Germania, întocmai ca şi iudaismul.

Este deja un aspect cât se poate de tragic că mult proclamata unitate inter-religioasă a devenit o reacţie la pervertirea religiei. Din păcate, atentatele de la Paris nu vor fi ultimele puse la cale în numele vreunui Dumnezeu. Cu atât mai important este de remarcat acum solidaritatea religioasă transferată în viaţa de zi cu zi. Preşedintele Gauck a găsit cuvintele potrivite: distanţa dintre imigranţi şi germani, chiar şi dintre imigranţii cu origini diferite, este rareori ştearsă. "Varietatea are nevoie de contacte, de întâlniri concrete" - un principiu care îi vizează pe toţi şi pe care ar trebui să-l aplicăm în viaţa noastră cotidiană.