Se lasă întunericul în Orientul Mijlociu

Ştirea că armistiţiul din Siria devine incert nu a fost surprinzătoare. Rebelii grupaţi în Armata Liberă Siriană, o entitate considerată moderată, au declarat că trupele lui Assad au încălcat în repetate rânduri armistiţiul. Argumentele lor par plauzibile, chiar dacă a devenit dificil să mai dai crezare unei tabere sau alteia după cinci ani de război. În decursul ultimilor ani s-a afirmat în repetate rânduri că nici rebelii moderaţi nu mai au de ales şi trebuie să lupte în continuare. Dacă s-ar preda, ar ajunge în beciurile lui Assad şi ar fi torturaţi, dacă nu chiar ucişi pe loc. Setea de răzbunare a regimului de la Damasc s-a făcut remarcată deja la începutul războiului civil. Şi ar putea să-şi facă din nou apariţia. Nu trebuie nimeni să-şi facă iluzii. Şi un armistiţiu transformat mai târziu în tratat de pace ar fi zdruncinat periodic de reapariţia violenţei. Fiindcă o bandă teroristă cum este Statul Islamic este foarte greu de înfrânt.

Sigur că acestea nu justifică defetismul. Cu adevărat, Rusia şi Iran au combătut eficient Statul Islamic în Siria. Dar au făcut asta fără să ţină cont de pierderile în rândul populaţiei civile. În plus, au primit sprijin din partea protejatului lor, Assad, care, cu mult cinism, a făcut posibilă anterior întărirea şi expansiunea Statului Islamic. 

Confesionalism ucigaş

Dar nu numai Statul Islamic este problema. O problemă sunt şi câţiva din adversarii islamiştilor. Miliţiile şiite care combat teroriştii suniţi sunt la fel de fanatizate ca şi adversarii lor. Pentru mulţi dintre ei, războiul dus de-a lungul frontului religios este unul total, care nu se poate termina altfel decât cu un biruitor şi un învins. Pentru a fi mai precişi: Executarea, inclusiv a unor civili suniţi, de către luptători ai taberei învingătoare la Alep sau ororile comise în operaţiunile de recucerire a oraşului irakian Mossul, ocupat de Statul Islamic, demonstrează că nicio tabără nu e mai bună decât alta.

Cu toate acestea, excesele de care am vorbit nu sunt probabil decât uvertura frământărilor din anii viitori. Fiindcă hotărârea cu care Iranul, întărit în urma acordului atomic cu vestul, intervine în Irak şi Siria, demonstrează că mulahii de la Teheran manifestă pretenţii hegemoniale în regiune. O privire aruncată pe hartă ne arată că Iranul exercită o mare influenţă în regiune, nu doar în Irak şi Siria, ci în egală măsură în Liban, prin miliţiile şiite Hisbollah. Dacă această dominaţie se va consolida, Arabia Saudită, care poartă un război indirect cu Iranul în Yemen, se va trezi complet izolată. În paranteză fie spus, nu ar fi o evoluţie cu totul regretabilă, dat fiind raportul cel puţin neclar existent între saudiţi şi jihadism.

Efectele asupra conflictului din Orientul Mijlociu

Dar influenţa iraniană se extinde acum la frontierele unei ţări, la adresa căreia fostul preşedinte de la Teheran, Mahmud Ahmadinejad, a proferat ameninţări dintre cele mai cumplite. Chiar dacă asemenea ameninţări nu au mai fost repetate în ultima vreme de lideri iranieni, Israelul se vede faţă în faţă cu un stat care a dat drumul din lesă în repetate rânduri trupei sale de luptători libanezi Hisbollah. Războiul din 2006 a arătat cât de violente sunt luptele cu un astfel de adversar.

Israelul se comportă încă uluitor de relaxat. Nu este exclus ca în spatele culiselor să se desfăşoare negocieri între cele două ţări. Dar dacă nu se va ajunge la o înţelegere, tensiunile ar putea da în clocot. Aceasta va însemna probabil şi că nu se va alege nimic de soluţia celor două state, Israel şi Palestina. Atâta timp cât statul evreu percepe Palestina ca pe o ameninţare, el nu-şi va permite un al doilea posibil front pe lângă cel cu Hisbollah, care s-a instalat şi în Siria. De aceea, regiunea ar urma să fiarbă la foc mic în continuare.

Consecinţe pentru Germania

Pentru Germania, aceasta ar însemna să-şi reorganizeze politica faţă de refugiaţi. Va fi nevoită s-o facă. În prezent, în ţară pot sosi persoane devenite de-o cruzime de nedescris după atâţia ani de război. În parte sunt, fără discuţie, victime ale împrejurărilor în care s-au văzut nevoiţi să trăiască. Dar aceste victime pot deveni făptaşi, lucru demonstrat deja prin atentate şi alte delicte penale. Un stat obligat să ofere cetăţenilor săi protecţie trebuie să ţină cont de acest aspect.

Kersten Knipp/ ia