Finlanda îi spune lui Putin "niet"

Eram adolescent când naşa mea Olga mi-a povestit despre "războiul de iarnă" din anii 1939-1940, dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda. Era soră la un spital din Moscova când Iosif Stalin şi-a lansat prost pregătita cucerire a Finlandei sub un pretext fals.

"A fost oribil", mi-a spus. "Toţi acei tineri soldaţi cu degerături cumplite şi răni intratabile în urma gloanţelor trase de lunetişti. Finlandezii ne-au învins cu adevărat categoric armata, dar noi nu aveam voie să vorbim despre asta", mi-a povestit ea. "În cele din urmă, au trebuit să ne cedeze ceva teritoriu, dar noi nu i-am cucerit niciodată." A fost un  şoc pentru mine. În manualele noastre şcolare exista un singur paragraf referitor la acel război.

Brânză da, NATO ba

Ca om care a crescut în Uniunea Sovietică în anii 1970 şi 1980, ştiu că Finlanda era considerată cea mai prietenoasă dintre ţările "capitaliste". Produse finlandeze cum ar fi brânza "Viola" sau râvnitele geci de iarnă puteau fi din când în când procurate de cetăţenii sovietici. Dar, după povestea naşei Olga, nu m-am mai putut gândi la finlandezi ca la nişte inofensivi producători de brânză.

Câţiva ani mai târziu am auzit un faimos cântec finlandez de război din 1939, având refrenul "Niet, Molotov" ("Nu, Molotov") — un protest popular adresat comisarului lui Stalin pentru afaceri externe, Viaceslav Molotov. Finlandezii au reuşit într-adevăr să-şi păstreze independenţa, cu preţul aşa-numitei finlandizări, care a însemnat acceptarea unor limitări şi condiţii impuse de Moscova.

Să rămână o ţară nealiniată (adică să nu adere la NATO), a fost principala restricţie, după înfiinţarea Alianţei, în 1949. Chiar şi în 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat, opinia publică din Finlanda a rămas preponderent neinteresată de aderarea la NATO.

Finlanda a beneficiat mereu de o cooperare economică semnificativă cu Rusia. A importat aproape întreg necesarul de petrol şi gaz de la vecinul din est. Rosatom, constructorul rus de centrale atomice controlat de stat, avea de gând să construiască una în Finlanda - un proiect rar întâlnit într-o ţară occidentală.

Menţinerea unor legături politice constante cu Kremlinul a fost mereu prioritară pentru politicienii finlandezi. În ianuarie, de pildă, preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, rămăsese unul din puţinii lideri occidentali care mai stăteau regulat de vorbă şi se mai întâlneau cu preşedintele Vladimir Putin.

Umilirea lui Putin

Dar zilele acestea un remix al vechiului cântec de război din 1939 răsună iar la Helsinki. Finlandezii spun iarăşi "niet" - dar de această dată lui Putin. Ei sunt gata să se alăture NATO.

"Finlandizarea", una din cele mai durabile realităţi pe harta securităţii europene postbelice, a devenit vetustă în răstimp de doar câteva săptămâni, în contextul asaltului Kremlinului asupra Ucrainei.

Este o masivă înfrângere politică pentru Putin. De la prima sa vizită oficială în Finlanda, în 2001, el a investit mult efort în cultivarea politicienilor şi oamenilor de afaceri finlandezi doar pentru a-şi vedea politica năruită în răstimp de săptămâni. Ca gest simbolic, Finlanda a anulat recent contractul cu Rosatom pentru construcţia centralei nucleare menţionate.

Moscova ameninţă acum cu sistarea iminentă a exporturilor de energie pe piaţa finlandeză. Dar finlandezii sunt pregătiţi pentru o penurie temporară şi se reorientează spre alţi furnizori. Îndelungata lor experienţă cu ruşii i-a învăţat că Kremlinul îi ia în serios doar pe cei dispuşi să facă sacrificii şi care nu dau înapoi.

Politica lui Putin are efect contrar

Nici şantajul militar al lui Putin nu va avea o soartă mai bună. Războiul din Ucraina a demonstrat starea jalnică a armatei ruse. În acelaşi timp, forţele armate finlandeze efectuează periodic manevre comune cu NATO, posedă armament avansat şi sunt deplin interoperabile cu armatele alianţei.

Dacă Kremlinul îşi întăreşte prezenţa militară la graniţa cu Finlanda, având o lungime de peste 1000 de kilometri, finlandezii se pot aştepta ca noii lor aliaţi, inclusiv SUA, să întărească apărarea lor prin trimiterea de trupe în zonă.

Poziţia strategică a Rusiei în regiune se va înrăutăţi. Dacă Suedia va urma exemplul finlandez, Marea Baltică va deveni efectiv curtea din spate a NATO. Regiunea Kaliningrad, enclava rusă înconjurată de Polonia şi Lituania, va fi mai uşor de izolat, dacă alianţa va dori să facă asta.

Ironia istoriei este implacabilă. Putin a făcut din opoziţia la extinderea NATO o emblemă a politicii sale. Dar sfârşeşte prin a se trezi cu trupe NATO staţionate la doar 130 de kilometri de St Petersburg. Cu siguranţă, lui Molotov nu i-ar fi plăcut aşa ceva.