Quo vadis Armenia?

Armenii sunt un popor mândru. Au şi de ce: de-a lungul secolelor, au supraviețuit istoriei lor schimbătoare, reuşind să îşi păstreze identitatea; armenii au fost şi primul popor care a declarat creștinismul religie de stat. De asemenea, diaspora armeană, care susține patria și asigură supraviețuirea ei economică, este demnă de tot respectul.

Acum, armenii pot fi mândri şi de revoluția lor pașnică din ultimele săptămâni. Însă, chiar dacă presiunea străzii l-a forțat să demisioneze pe șeful guvernului, Serj Sargsyan, momentul actual nu poate să fie decât debutul schimbării după care armenii au tânjit vreme îndelungată. 

Corupţie la tot pasul

Sargsyan face parte din grupul care a venit la putere după războiul din enclava Nagorno Karabah. Împreună cu o mână de oligarhi, aceşti oameni au continuat să controleze țara, deopotrivă politic și economic, iar mulţi s-au îmbogățit în detrimentul poporului. De ce prețurile la alimente sunt mai mari în Armenia decât în Georgia, ţară vecină? De ce aproape nimeni nu investeşte în economia locală? Pentru că, în Armenia, fenomenul corupţiei este generalizat.

Multă vreme, poporul doar a mormăit. Iată, însă, că în ultimele săptămâni, armenii au ieşit însă pe străzi, găsind în Nikol Pashinyan un lider neînfricat, care deja avertizează că Armenia nu îşi poate permite să se "oprească la jumătatea drumului".

Cu alte cuvinte, demisia premierului este insuficientă. Se impune transparentizarea legilor electorale şi organizarea de alegeri anticipate, dar şi dezmembrarea unei rețele de oameni de afaceri, politicieni și oficiali, care au prăduit statul. Presiunea străzii nu trebuie să slăbească. Iar Pashinyan și colegii săi au planuri concrete în acest sens. Ei sunt oameni realiști, nicidecum nişte romantici, care, orbiţi de strălucirea unei victorii, să nu mai poată privi spre viitor.

Revoluția armeană nu este câtuşi de puţin tardivă. Se presupune că Armenia are peste trei milioane de locuitori, dar cine merge prin această țară, știe că numărul lor este de cel mult două milioane. Multe sate sunt goale - un risc de securitate pentru o țară mică, precum Armenia, cu vecini parțial ostili. Cine, însă, pe fondul acestei dezolări, ar putea să învinuiască un tânăr armean că îşi caută norocul în alte zări? Oricum, de multă vreme, mai mulţi armeni trăiesc în California decât în ţara maternă.

Rusia rămâne puterea protectoare

Unii strategi de la Washington visează, deja, la o reorientare a politicii externe a Armeniei. Acest lucru este rupt de realitate. Rusia va rămâne protectorul Armeniei şi în viitorul previzibil.

Orice altă discuţie nu face decât să ignore faptele politice, economice și culturale. Ba chiar dorința armenilor înșiși, care, din motive istorice, simt o apropiere deosebită față de Rusia. Asta nu înseamnă că Erevanul nu poate și nu dorește să mențină relații bune cu lumea occidentală. În acest sens, acordul cu UE din 2017, oferă o bază bună de plecare, menită să completeze apartenenţa Armeniei la Uniunea Eurasiatică.

Însă toate aceste tratate nu au nicio valoare dacă oamenii rămân săraci. Depinde de armeni să amelioreze condițiile pentru impulsionarea investiţiilor, să lupte împotriva corupției şi să îi încolţească pe oligarhi.

Istoria armenilor îi poate însufleţi pe aceştia în înfăptuirea viitorului. Astăzi, ei comemorează genocidul împotriva poporului lor, petrecut în timpul Primului Război Mondial. Atunci au fost uniți împotriva dușmanului extern. În acelaşi fel, ei trebuie să înfrunte acum duşmanul din interior. Numai aşa revoluţia lor poate, în cele din urmă, să reuşească. 

Autor: Miodrag Soric / vd