Preşedintele-prompter, Donald Trump

"America first": Cu această deviză electorală a fost ales Donald Trump drept al 45-lea preşedinte al SUA. America, în speţă Statele Unite - şi nu Canada, Mexicul sau alte state americane - se află în viziunea lui Trump pe primul loc, fără a mai conta, adesea, vreuna din celelalte ţări de pe glob. Acordurile internaţionale sunt, din perspectiva lui Trump, deseori în dezavantajul Americii. ONU, ca organism de gestionare a crizelor la nivel mondial a devenit în campania electorală a lui Trump un fel de ţintă pentru critici şi batjocuri.

Asta se întâmpla în 2016. Între timp Donald Trump e preşedintele SUA. Aşadar un om de stat, şi ca om de stat se comportă, evident, altfel decât în campania electorală. La Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, omul de stat Trump a precizat: "Ca preşedinte al Statelor Unite voi poziţiona America mereu pe primul loc. Aşa cum dumneavoastră, ca şefi de stat, veţi plasa - şi e bine s-o faceţi - interesele ţărilor dumneavoastră pe primul loc". Toţi şefii de stat, a arătat Trump, ar trebui să-şi asume răspunderea de a sluji intereselor propiilor cetăţeni.

Deja de mai multe ori în timpul discursului rostit la ONU, Trump a vorbit de suveranitatea statală. State naţionale puternice şi independente sunt benefice pentru ONU, a explicat Trump. Iar pacea, securitatea şi suveranitatea ar trebui să fie principalul ţel al statelor lumii. Aşa, a mai arătat Trump, Organizaţia Naţiunilor Unite ar putea avea un viitor strălucit.

Dacă n-ar fi câteva state cu "regimuri banditeşti", ai căror reprezentanţi la ONU au urmărit discursul lui Trump cu chipuri împietrite. Trump le-a numit clar şi limpede: Coreea de Nord (după testele cu rachete din ultimele săptămâni adversarul principal pentru Trump), care se poate aştepta la o distrugere totală în caz că SUA sau un aliat al acestora ar fi atacat.

Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-Un, a fost calificat în batjocură drept "rocket man", omul cu racheta, aflat în misiune sinucigaşă. Au urmat crtitici la adresa statelor care întreţin relaţii comerciale cu Phenianul, fără a le numi explicit, state care sprijină campania militară nord-coreeană. Puţin mai târziu, Trump a mulţumit Chinei şi Rusiei pentru susţinerea, manifestată în Consiliul de Securitate al ONU, a unor noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord. Politica internaţională e complicată!

Şi Iranul e unul dintre statele menţionate de Trump, care îşi asupreşte propriul popor şi răspândeşte frică şi teroare în întreaga lume. Acordul nuclear încheiat cu Iranul, un "deal" unilateral, reprezintă, a mai spus Donald Trump, o ruşine pentru Statele Unite. Preşedintele a vorbit, cum s-a mai întâmplat în repetate rânduri, ca un om de afaceri, confundând acordul politic cu o afacere. Şeful Casei Albe l-a mai menţionat şi pe preşedintele Venezuelei, Maduro, căruia îi reproşează nu faptul că transpune prost în viaţă socialismul ci, din contră, că îl practică întocmai. În sală s-au făcut auzite câteva râsete răzleţe.

Donald Trump este totodată conştient de faptul că ONU nu costă doar bani, ci poate fi şi de ajutor, şi a apelat la comunitatea "statelor naţionale puternice şi independente" să spijine lupta contra "statelor banditeşti" de pe glob. 

Cei doi Trump

Preşedintele american apare în două ipostaze. Mai există încă bărbatul în vârstă, mânios, care răspândeşte dimineaţa mesaje cu 140 de semne pe twitter şi care, ai impresia, ar prefera să continue campania electorală care i-a adus, în noiembrie 2016, victoria surprinzătoare la urne. Apoi mai e şi bărbatul care la Naţiunile Unite, în faţa unui pupitru, ţine un discurs cu ochii aţintiţi pe prompter pentru a citi textul, format din propoziţii duse până la capăt şi conceput de autori de discursuri profesionişti.

Acest "Teleprompter-Trump" îi face pe mulţi, mai ales în mediile politice şi de presă americane, să uite de "Twitter-Trump" şi să vorbească de un "presidential Trump", în proces de maturizare, de un preşedinte cu ţinută prezidenţială. Delimitarea dintre cei doi Trump nu e întotdeauna foarte clară.

E foarte posibil ca după alocuţiunea rostită la ONU, Trump să fie perceput de opinia publică americană drept "presidential" pentru simplul fapt că americanii îşi doresc un preşedinte cu ţinută de preşedinte. Un discurs de 40 de minute fără improvizaţii vizibile, cu ameninţări clare la adresa adversarilor binecunoscuţi, cu câteva cuvinte de laudă la adresa Naţiunilor Unite, cu doar foarte puţine alunecări în manieră electorală, apoi cuvintele înălţătoare cu privire la o lume a naţiunilor suverane, populată de patrioţi dispuşi la sacrificiu - ce se mai poate aştepta în plus de la un preşedinte?

Şi tocmai asta e problema: de la un preşedinte al Statelor Unite, al superputerii - singura rămasă pe glob în anii 1990 -, lumea trebuie să aştepte mai mult decât un discurs susţinut cu fermitate şi fără greşeli. De pildă previzibilitate. Aceasta nu se poate aştepta din partea unor "regimuri banditeşti". Aceasta se poate aştepta în schimb din partea unei superputeri.

În alocuţiunea rostită la New York, Donald Trump a încercat să lase impresia previzibilităţii guvernului său. Hai să vedem cum sună următoarea sa postare pe twitter.

Konstantin Klein/ maw