Politica germană de mediu nu este exemplară pentru UE

Aşa ceva este greu de înţeles: se ia o hotărâre unanimă, dar o ţară face excepţie. Exact asta a făcut Consiliul European. Toţi cei 27 de şefi de stat şi de guvern (premierul britanic Boris Johnson a lipsit din motive lesne de înţeles), şi-au dat acordul ca UE să devină până în 2050 neutră din punct de vedere climatic, inclusiv Polonia. Dar Poloniei i s-a făcut concesia ca transformarea să poată să dureze mai mult. Cât de mult? Rămâne de văzut.

Prin această contorsiune, Ursula von der Leyen a reuşit cu greu să-şi păstreze obrazul nepătat. Noua preşedintă a Comisiei Europene a vrut deja în debutul mandatului ei să arate ce zace în UE şi, probabil, chiar şi în ea. În paralel cu Conferinţa internaţională pe teme de mediu de la Madrid şi în ajunul summit-ului UE, ea a anunţat marele ţel: "Neutralitatea climatică a Europei în răstimp de numai 30 de ani".  Ea s-a încumetat chiar să facă o comparaţie cu prima aselenizare, de parcă neutralitatea climatică ar fi un eveniment cu dată fixă!

Unanimitate ipocrită

Astfel, von der Leyen a pus guvernele UE în faţa faptului împlinit. Dacă numai una din ţările membre s-ar fi opus acestei decizii, Consiliul şefilor de stat şi de guvern ar fi contrazis-o pe şefa Comisiei Europene şi UE s-ar fi blamat teribil în întregimea ei. Din acest motiv s-a ajuns la această unanimitate ipocrită.

Dar în acest scop a fost nevoie de concesii. Nu numai că Polonia poate practic singură să decidă până când îşi menţine în funcţiune numeroasele termocentrale pe cărbune. Să nu uităm că ţara îşi asigură în prezent aproape 80 la sută din necesarul de curent cu ajutorul cărbunelui! În plus, Cehia, Ungaria şi Polonia au obţinut ca energia atomică să fie menţionată oficial ca sursă de energie eco pe drumul spre neutralitatea climatică.

În spatele acestei înţelegeri se află, bineînţeles, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care pretinde că este cel mai apropiat aliat al Germaniei. După cum se ştie, Franţa îşi produce mare parte din necesarul de curent în centrale atomice care nu degajă CO2 în atmosferă şi preconizează construcţia de noi reactoare. De ce să nu fie acestea recunoscute ca o contribuţie la protecţia climei?

Revine în amintire politica pro-refugiaţi a cancelarei Merkel

Germania, în schimb, intenţionează într-un interval de timp relativ scurt să renunţe atât la termocentralele pe cărbune cât şi la energia atomică. Nicio altă ţară europeană nu păşeşte pe acest drum şi se pare că nici nu are de gând să facă asta.

La prezentul summit s-a demonstrat o dată în plus cu toată claritatea că modelul german nu este privit ca un exemplu de urmat. Mai mult decât atât! Chiar dacă Ursula von der Leyen este responsabilă pentru UE în ansamblu, ea este privită de mulţi est-europeni ca o politiciană germană, care încearcă, în numele UE, să impună şi în politica de mediu o agendă germană.

O asemenea încercare a mai eşuat în trecut. Şi în politica faţă de imigranţi şi refugiaţi, cancelara germană Angela Merkel a încercat să-şi impună poziţia la nivelul întregii UE şi a dat greş. Germanii ar trebui să ia la cunoştinţă că alte state au şi în politica de mediu viziuni diferite.