Opoziția din Belarus nu are încă niciun plan

Belarus trece de o lună printr-o criză politică fără precedent în scurta ei istorie. O mare parte din populație a fost indignată după ce s-a anunțat că șeful statului, Alexandr Lukașenko, ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 9 august cu neverosimilul scor de 80%. Oamenii acuză falsificarea votului. De atunci, sute de mii de cetățeni ies frecvent în stradă, în întreaga țară, pentru a protesta. Ei cer retragerea lui Lukașenko, aflat la putere din 1994 și urmând un curs tot mai dictatorial, precum și organizarea de noi alegeri.

În ultimii trei-patru ani, guvernanții de la Minsk au reușit cumva să-și îmbunătățească relațiile cu Occidentul. La începutul lui 2020, UE și Belarus au încheiat o înțelegere de simplificare a regimului de vize. Cu puțin timp înainte, Lukașenko se aflase în vizită la Viena. În plus, Belarus și SUA prezentaseră planuri de reluare a relațiilor diplomatice prin numirea de ambasadori.

Regimul nu dă înapoi

Ca urmare a amplorii violenței la care au recurs autorităţile împotriva demonstranților pașnici, UE nu a mai avut altă soluție decât să condamne acțiunile statului și să anunțe că nu recunoaște rezultatul scrutinului prezidențial.

Dar regimului de la Minsk nu se sinchisește deocamdată nici de sutele de mii de protestatari, nici de sancțiunile impuse de UE. Protestatarilor li s-au alăturat între timp mai mulți diplomați, zeci de jurnaliști de la posturile publice, sportivi cunoscuți și artiști, ceea ce este un semn foarte clar privind amploarea nemulțumirii oamenilor. Dar regimul nu dă deocamdată vreun semn că ar intenționa să dea înapoi. Până acum, în nicio regiune a țării protestele nu sunt sprijinite de reprezentanți locali ai statului şi nici nu a demisionat vreunul din ei.

Iar protestele nu au generat deocamdată niciun succes vizibil. Dar sunt pașnice. Oamenii nu dau foc la cauciucuri, nu sparg ferestre, nici nu jefuiesc magazine. Nu ocupă clădiri administrative. Tot ce li se poate reproșa manifestanților de către autorități este rezistența față de violența statală, deoarece protestele nu au fost aprobate oficial. Dar cum să reacționeze altfel oamenii, după toate violențele comise de forțele de ordine?

Fără extremiști, dar și fără conducători

Autoritățile din Belarus încearcă să dea impresia, în afara țării, că la proteste ar participa doar o minoritate și mai ales extremiști. Greu de crezut, având în vedere numărul mare de demonstranți. Minciuna este dată rapid în vileag când ne uităm la cine iese de fapt în stradă: tineri, studenți, artiști, dar și muncitori de la fabricile de stat. Iar un rol special în această mișcare de protest îl joacă femeile.

Dar mișcarea de protest nu a răspuns deocamdată la o întrebare esențială: dacă nu Lukașenko în fruntea țării, atunci cine? Pretendenta principală la prima funcție în stat ar fi fosta candidată la alegerile din 9 august Svetlana Tihanovskaia, principala rivală a lui Lukașenko în alegeri. Dar ea a plecat în exil în Lituania, după ce a fost confruntată cu amenințări în Belarus. În plus, ea a anunțat ulterior cu sinceritate că, de fapt, nici nu dorește să devină politiciană. Demonstranții au însă nevoie de un lider respectat, capabil de decizii rapide și independente și care trăiește în țară. Experiențale din anii trecuți au demonstrat că rivalii lui Lukașenko, obligați să plece în exil, și-au pierdut influența politică în Belarus.

Fără geopolitică și fără structură

Chiar dacă în rândurile demonstranților se află oameni cu diferite orientări politice, ei evită să dea mișcării de protest o direcție geopolitică clară. La manifestații nu se văd nici steagurile UE, nici cele ale Rusiei. Mesajul este evident: protestul are strict motivație internă și urmăreşte îndepărtarea de la putere a lui Alexandr Lukașenko, după 26 de ani de guvernare, precum și organizarea de noi alegeri.

Însă ce membru al mișcării de protest este capabil să negocieze cu conducerea țării și să contacteze actorii externi? Consiliul de coordonare al opoziției, înființat pentru a facilita transferul de putere, este un prim pas spre crearea unei structuri corespunzătoare. Mai mulți membri ai prezidiului acestui for se află în arest preventiv, iar ceilalţi sunt supuși unor presiuni tot mai mari de către autorități.

În acest timp, întrebarea-cheie – cine va prelua puterea după retragerea lui Lukașenko – rămâne tot fără răspuns. S-a creat impresia că nici demonstranții, nici principalele figuri ale mișcării de protest nu știu de fapt ce ar trebui să facă mai departe. Fără îndoială, regimul de la Minsk a recepționat o primă lovitură serioasă. Dar reușește încă să se mențină pe linia de plutire.