O nouă şansă pentru Nabucco

Conducta Nabucco trebuie reanimată! Concluzia a fost anunţată la finalul întâlnirii de la Sofia dintre preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, şi premierul bulgar, Boiko Borisov. Este de fapt un proiect susţinut de UE, pe care la momentul respectiv Moscova a reuşit să îl torpileze. Acum însă tocmai preşedintele Vladimir Putin se află în situaţia de a readuce la viaţă un plan trecut pe linie moartă, de pe urma căruia ar putea profita chiar concernul rus de stat Gazprom.

Poker pentru gazul caspic

Până acum, Nabucco a fost mereu ghimpele din ochiul Moscovei, pentru că pipeline-ul se contura drept concurent serios al proiectulului rusesc South Stream. Merită însă să acordăm puţină atenţie cronologiei: Nabucco exista înainte, pentru că austriecii de la OMV au pornit proiectul încă din 2002, urmând ca gazul obţinut din statele riverane Mării Caspice să ajungă în Europa, ocolind Rusia. Pentru a contracara acest proiect, în 2006 Kremlinul lansa proiectul South Stream, care urma să tranziteze aceleaşi state comunitare: Bulgaria, Ungaria, Austria.

Nabucco a pierdut în faţa concurenţei tocmai pentru că iniţiatorii săi nu au reuşit să obţină destul gaz pentru o conductă de asemenea dimensiuni. Singurele rezerve sigure erau cele din Azerbaidjan. Suplimentarea volumului cu livrări din Turkmenistan, Iran şi Irak au rămas, din varii motive, opţiuni nerealiste. Rusia, în schimb, se poate lăuda cu rezerve impresionante de gaz.

Atfel încât s-a renunţat la ideea iniţială, aceea a unui pipeline lung, care să pornească de la graniţa de est a Turciei şi să ajungă în Austria. Gazul provenit din Azerbaidjan va fi transportat acum prin Turcia până la graniţa UE (Grecia şi Bulgaria) prin conducta transanatoliană TANAP, a cărui construcţie începe astăzi. Pentru transportul gazului azer existau două variante: Nabucco-Vest, care ar fi trebuit să pornească de la graniţa bulgaro-turcă şi TAP (pipeline-ul transadriatic) planificat să străbată Grecia, Albania, pe sub Marea Adriatică, pentru a ajunge în Italia.

Decizia arbitrară a lui Vladimir Putin

Azerbaidjanul şi partenerii săi s-au decis în vara anului 2013 pentru TAB, ceea ce a şi însemnat sfârşitul proiectului Nabucco. Dar pe 1 decembrie 2014, în timpul unei vizite in Turcia, Vladimir Putin anunţa în mod surprinzător sfârşitul proiectului South Stream, supărat fiind că Bruxelles-ul nu acordase proiectului lui de suflet un statut aparte, insistând asupra respectării legilor comunitare. Kremlinul a solicitat Gazpromului să înceapă construcţia unei conducte (Turkish Stream) mai la sud, dar cu dimensiuni similare.

Problema acestei decizii arbitrare o reprezintă punctul final al construcţiei: graniţa turco-elenă, unde momentan nu există niciun fel de infrastructură comunitară, care să preia cele circa 50 de miliarde de metri cubi de gaz livrate de Rusia. Gazpromul devenea vizibil mai nervos. Astfel încât, în ianuarie, şeful concernului, Alexei Miller, cerea aproape ultimativ europenilor să înceapă construcţia unui sistem de transport adecvat, pentru a nu mai pierde vremea. Cel târziu atunci s-a înţeles că planurile Nabucco-Vest trebuie reactivate, întrucât acesta este singurul proiect, care ar corespunde, atât la nivel de planificare cât şi la nivel de capacitate.

Un posibil scenariu

Cu ceva fantezie putem obţine următoarea imagine: în patru până la cinci ani, în vestul Turciei, în apropierea graniţei turco-elene va apărea un uriaş câmp de bătălie pentru gaz. Aici se vor opri TANAP şi replica ei mult mai mare Turkish Stream. În acealşi timp, de aici pornesc TAP şi varianta ei mult mai generoasă Nabucco-Vest. Ambele pipeline-uri corespund legislaţiei europene, aşa încât gazul azer şi cel rusesc vor ajunge în vest, respectiv nord-vest, atât printr-o conductă cât şi prin cealaltă.

O astfel de soluţie este acceptabilă pentru toate părţile: Azerbaidjanul şi Rusia beneficiază de infrastructuri performante pentru a livra gaz. Turcia administrează un punct energetic important, care ar putea deveni interesant şi pentru Turkmenistan, Iran şi Irak. Grecia, Bulgaria şi multe alte state vor încase taxe de tranzit. Iar Uniunea Europeană va obţine în sfârşit mult dorita diversificare a surselor de livrare şi a conductelor de transport. Ar fi cu adevărat un exemplu de cooperare economică internaţională.