Nicio “minune la Teheran“

Ministrul de Externe german a venit la Teheran cu mâinile goale și a plecat la fel. Nu s-a întâmplat nicio "minune de la Teheran"; nu a fost salvat acordul nuclear și nici nu s-a pornit brusc vreo reducere a tensiunilor în regiune. Nu aveam oricum motiv să ne facem speranțe prea mari de la această "călătorie în mijlocul crizei", cum a numit vizita purtătoarea de cuvânt a ministrului Maas. Și asta pentru că adevăratul responsabil pentru escaladarea tensiunilor în zona Golfului Persic – SUA – nu a fost prezent la masa dialogului.

Campania americană a "presiunii maxime" lasă tot mai mult Iranul fără aer în plan economic, așa cum se și intenționa. Exporturile iraniene de țiței s-au prăbușit, inflația este galopantă, moneda națională iraniană este în cădere liberă. Presiunea crește masiv în politica internă de la Teheran. Rezultatul: Iranul ajunge încet la capătul "răbdării strategice" pe care a exersat-o până în prezent. Teheranul cere ajutoare concrete în fața sancțiunilor americane și, mai mult chiar, anularea acestora. Altfel, Teheranul amenință că de la 7 iulie va începe să nu mai respecte obligațiile asumate în acordul nuclear internațional: este vorba de sporirea operațiunilor de îmbogățire a uraniului peste nivelul convenit cu marile puteri mondiale.

Europenii nu au nimic de oferit Teheranului

Heiko Maas nu a avut însă nimic de oferit în plus față de bursa de schimb europeană INSTEX, creată în ianuarie pentru a ocoli parțial sancțiunile financiare americane. Până acum însă, nici măcar o singură tranzacție nu a avut loc pe INSTEX. Europenii spun în continuare că sprijină acordul nuclear, dar nici nu fac nimic concret pentru a-l salva, după ce SUA au renunțat la el. Nu au fost în stare să ofere schimburile economice și comerciale care au fost promise în schimbul renunțării controlate a Iranului la producerea armelor atomice. Băncile europene și companiile care au investiții și în SUA se tem prea tare să nu intre în vizorul autorităților financiare americane.

Situația este complicată și mai mult de aparenta incapacitate a Washingtonului de a adopta o poziție unitară privind obiectivele urmărite în Iran: o schimbare de regim, așa cum declară consilierul de securitare John Bolton? Sau doar un "acord mai bun", așa cum spune afaceristul-șef, președintele Donald Trump? Și dacă se urmărește inițierea unui dialog, așa cum au precizat Trump și ministrul său de externe Mike Pompeo, atunci de ce se continuă cu intensificarea sancțiunilor, după cum s-a procedat vinerea trecută? Ar mai fi și întrebarea de ce ar mai avea încredere Teheranul în promisiunile Casei Albe, după ce SUA nu au respectat un acord la a cărui negociere au fost prezente?

Orice canal de dialog este important

Și totuși, după ce în regiunea Golfului Persic au fost deja comasate nave de război, trupe și arsenal militar greu, este bine să se facă loc acum și pentru diplomați. Situația este extrem de periculoasă. Niciuna din părți nu își dorește războiul, poate doar John Bolton, dar toată lumea pare să se pregătească pentru război și nu îl exclude. În acest context, niște neînțelegeri sunt adesea de ajuns pentru a declanșa adevărate catastrofe. Și orice canal de dialog este foarte important. Mai ales dacă la aceste canale au acces cumva și Washingtonul și Riadul. De exemplu prin vizita de miercuri la a premierului japonez Shinzo Abe, care vine și în numele lui Trump. Sau – tot miercuri – prin vizita la Berlin a prințului moștenitor saudit Mohamed bin Zayed.

În fine, situația nu poate fi rezolvată fără discuții directe între Teheran și Washington. Lumea întreagă este interesată ca acest dialog direct să aibă loc iar ministrul german Maas ar fi pledat la Teheran în favoarea acestui dialog. Dar Iranul nu se va așeza la masa negocierilor cu cuțitul sancțiunilor la gât.