Germania se luptă cu sine

La 1 septembrie 1939, armata germană a început în zorii zilei atacul asupra Poloniei, pornind practic al Doilea Război Mondial. Rezultatul: milioane de morţi, răniţi, strămutaţi, femei abuzate şi o lume care încă mai suferă de pe urma furiei distrugătoare a naziştilor.

Cu exact 80 de ani mai târziu, în Germania, un partid care a câştigat voturi prin incitarea la naţionalism, rasism şi xenofobie sărbătoreşte rezultate de peste 20%. În landurile Saxonia şi Brandenburg, AfD a obţinut cele mai bune scoruri electorale din istoria sa. Formaţiunea a reuşit în doar câţiva ani să devină în aceste regiuni din estul Germaniei dintr-un partid mic a doua forţă politică din legislativele regionale. Nu ar trebui să ne liniştească faptul că AfD nu a şi câştigat alegerile din Saxonia, aşa cum prognozau sondajele.

Succese economice, dar fără marile partide populare

Ce spune deci despre Germania faptul că un asemenea partid reuşeşte să aibă atât de mult succes într-o perioadă economică foarte bună şi într-un context politic încă relativ stabil? Şi ce motive de teamă avem în cazul în care situaţia economică se va schimba în rău, iar Germania va fi prinsă într-un eventual val de recesiune globală? Cât de sigure mai sunt încă zidurile conştiinţei noastre, cât de puternică mai este credinţa că un partid format în majoritate din membri rasişti nu mai are voie vreodată să ajungă la guvernare în Germania?

Cel mai mult au pierdut în principal cele două partide tradiţionale din Republica Federală: Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarei Angela Merkel şi social-democraţii din SPD, care au înregistrat cele mai slabe scoruri electorale în cele două landuri de la unificarea Germaniei. Acest trend înseamnă la bază că, până şi în Germania cea atât de stabilă, lucrurile se complică tot mai mult în procesul de alcătuire a unor coaliţii de guvernare. Şi mai înseamnă că principiul marilor partide populare, care au adunat mereu ca nişte rezervoare numeroase voturi de la alegătorii din vastul centru politic dintre cele două extreme stânga şi dreapta, nu mai funcţionează azi. Toate acestea arată cât de mult se luptă Germania cu propria identitate, cu ce fel de ţară doreşte de fapt să fie. Ce direcţie vrea să adopte în politica privind refugiaţii, dar şi în marile teme economice sau privind politica socială. Cât de mult stat naţional şi cât de multă Europa?

Aroganţa este nejustificată

Face parte din natura vieţii să recunoaştem anumite lucruri şi să le analizăm doar în retrospectivă, să înţelegem impactul unor momente istorice asupra viitorului doar după ce acestea s-au petrecut. În acest sens, putem doar specula ce vor scrie mai târziu cărţile de istorie despre data de 1 septembrie 2019.

Fără îndoială că aceste succese electorale regionale vor da aripi Alternativei pentru Germania la nivel federal. AfD este o formaţiune puternică şi nu va părăsi prea curând scena politică. Este o realitate cu care celelalte partide trebuie să înveţe să se confrunte. Să răspunzi la succesul AfD cu aroganţă ar fi o greşeală fatală. Rezultatele AfD au dovedit cât se poate de clar responsabililor politici germani că ceva nu merge deloc bine în ţară şi că ar face bine să privească şi să asculte cu atenţie, pentru a înţelege ce îi împinge pe alegătorii germani în braţele populiştilor.

De responsabilitatea istorică a Germaniei aparţine însă şi existenţa unor principii nenegociabile. Printre acestea, libertatea religioasă şi dreptul la azil al celor aflaţi în situaţii de urgenţă. Aceste principii nu au voie să fie vreodată sacrificate, indifent cât de dificilă este sau va fi formarea unui guvern.