Comentariu: Germania ar trebui să fie un model

S-a transformat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului într-o anexă a politicii mondiale? Să îşi fi pierdut credibilitatea Carta conştiinţei universale adoptată la 10 decembrie 1948 în cadrul Adunării Generale a ONU de la Paris? În contextul crimelor de război comise la Alep cel mai probabil suntem tentaţi să dăm un răspuns afirmativ. Lumea fierbe. O ştire alarmantă după alta. Război în Siria, în Yemen, teroare în Nigeria, desfiinţarea statului de drept în Turcia şi, da, chiar şi-n Europa - în Polonia şi Ungaria. Lista actelor de lezare a drepturilor omului la nivel mondial s-a extins înspăimântător.  

Demnitatea este inviolabilă

Actualele evoluţii dramatice se reflectă şi în Germania. Părinţii Constituţiei au ancorat în articolul 1 din Legea Fundamentală nucleul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, anume faptul că "demnitatea umană este inviolabilă". Cu toate acestea, în Republica Federală, se pare că demnitatea poate fi atinsă. Centrele pentru refugiaţi sunt incendiate, posibilitatea comiterii unor atacuri teroriste generează teamă, comentariile pline de ură curg, iar rasismul ia amploare. Şi toate acestea nu se petrec de la sosirea valului de refugiaţi din toamna anului 2015. Şi-n urmă cu două decenii erau incendiate centre de azilanţi.

Institutul german pentru Drepturile Omului a semnalizat aceste aspecte în cel mai nou raport al său. Berlinul n-ar trebui doar să ia la cunoştinţă, ci să facă mai mult pentru a contracara această tendinţă periculoasă. Fiindcă implementarea principiilor Declaraţiei Universale începe în propria ţară. În 2015, prin preluarea refugiaţilor, Germania a demonstrat că apărarea drepturilor omului reprezintă o componentă principală a politicii sale. Munca de lămurire cu cetăţenii

Însă, după acest efort umanitar uriaş, ar trebui şi să ducă muncă de lămurire în propria ţară. Fiindcă unei anumite părţi a populaţiei pare să nu-i fie limpede faptul că drepturile omului sunt valabile pentru toţi cetăţenii.

Apărarea acestor drepturi trebuie motivată şi consolidată zilnic, în mod egal, atât în cazul populaţiei autohtone cât şi al străinilor. Apărarea drepturilor omului este o permanentă probă de foc pentru societăţile democratice.     

Desigur, o politică a drepturilor omului coerentă este o utopie. Conflictele internaţionale sunt prea complicate, războaiele prea asimetrice, iar interesele economice şi politice prea diferite. În plan politic extern, Germaniei şi Uniunii Europene le este deosebit de greu să recâştige credibilitatea pierdută. Atâta timp cât occidentul critică situaţia din Cuba privind respectarea drepturilor omului, dar tace când vine vorba despre execuţiile din China, politicienilor ca Vladimir Putin sau Recep Tayyip Erdogan nu le este foarte greu să-şi facă jocul.    

Lista păcatelor Berlinului

Parcă n-ar fi suficient, în politica externă, Guvernul de la Berlin îşi subminează constant propriile valori. Lista păcatelor e lungă. De la acordul UE-Turcia, la exporturile de arme în Arabia Saudită sau poziţia sa privind posibilitatea acordării azilului în cazul lui Edward Snowden. 

Berlinul are o singură cale de ieşire din acest faliment politic frustrant în domeniul drepturilor omului: să devină un bun exemplu în propria ţară. Implementarea articolului 1 din Constituţie nu trebuie condiţionată de constrângeri bugetare, considerente politice sau porniri populiste, în care partidele se întrec. Pentru imaginea Germaniei în lume respectarea drepturilor omului, sub toate aspectele, este o chestiune existenţială. Fiindcă numai prin recunoaşterea libertăţilor, a egalităţii şi a păcii a reuşit Germania să se ridice dintre ruinele celui de-al Doilea Război Mondial.

Autor: Astrid Prange De Oliveira / CS