1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rubio a eşuat

Miodrag Soric/ ia16 martie 2016

Cariera sa politică s-a încheiat deocamdată. Marco Rubio s-a coborât în alegerile preliminare din SUA la nivelul concurentului său republican Donald Trump. O gravă greşeală, consideră Miodrag Soric.

https://p.dw.com/p/1IDvA
Marco RubioImagine: picture alliance/AP Photo/P. Sanyca

Vocea sa este aspră şi sumbră. Este palid. În lumina reflectoarelor i se văd şi mai pronunţat cearcănele de sub ochi. Zâmbetul forţat nu reuşeşte să-i mascheze amărăciunea. Marco Rubio a făcut tot ce i-a stat în putinţă dar nu a fost suficient. Tânărul senator a pierdut alegerile preliminare în oraşul său de baştină. Miliardarul Donald Trump, dimpotrivă, a triumfat o dată în plus. Înfrângerea este tragică pentru Rubio. Nu numai că trebuie să renunţe la ambiţiile sale prezidenţiale. Înfrângerea înseamnă sfârşitul carierei sale politice, măcar pentru următorii doi sau trei ani.

De ce a eşuat?

A eşuat în primul rând fiindcă a luat o decizie greşită. Rubio a văzut cum Trump domina buletinele de ştiri prin atacuri la adversarii politici. Probabil că senatorul în vârstă de 44 de ani şi-a spus: "Asta pot şi eu". În consecinţă, l-a atacat pe Trump cu lovituri sub centură. Rubio s-a transformat într-un "anti-Trump". Nu avea cum să câştige cu această strategie. Electoratul a preferat originalul Trump în locul copiei Rubio.

A fost o greşeală să se cobore la nivelul lui Trump. Rubio a pierdut timp concentrându-se, de exemplu, pe mărimea mâinilor lui Trump, în loc să-şi pună în valoare propriile calităţi, cum ar fi experienţa sa în politica internaţională şi de apărare sau ideile privind o politică funcţională de imigraţie. Atacurile verbale la adresa lui Trump au părut să fie rodul purei disperări. "Un viitor preşedinte nu se comportă astfel", şi-au spus mulţi dintre alegători. Şi au refuzat să-i acorde votul.

Lui Rubio i-a lipsit de asemenea un slogan convingător de campanie. În discursurile sale, el s-a referit la viziunea edificării "unei economii a secolului 21". Mulţi se vor fi întrebat: "Ce vrea să ne spună cu asta?". Trump, în schimb, a vorbit lipede despre intenţia sa de a construi un zid pentru a-i împiedica pe mexicani să pătrundă ilegal în SUA, despre bariere vamale în scopul protecţiei pieţei interne. Acestea sunt declaraţii pe înţelesul tuturor. Că ele nu pot fi o soluţie, asta-i cu totul altceva.

Soric Miodrag Kommentarbild App
Miodrag Soric

Rubio a eşuat de asemenea din lipsă de fonduri. Finanţatorii republicanilor i-au oferit prea târziu mijloace pentru a-şi finanţa maşinăria de campanie, abia după ce a ieşit din cursă favoritul lor iniţial, Jeb Bush. Fratele fostului preşedinte, deşi a avut doldora punga de bani, părea, prin zâmbetul său acru, că vrea să ceară scuze alegătorilor pentru curajul de a candida.

Bush nu l-a iertat niciodată pe Rubio că a vrut şi el să acceadă la Casa Albă. Nici măcar în ultimele zile clanul Bush, influent în Florida, nu l-a susţinut pe Rubio, în ciuda repetatelor sale rugăminţi, deşi Jeb Bush ieşise deja din cursă. Politica poate fi neîndurătoare câteodată, mai ales în SUA.

Eşecul lui Rubio nu va rămâne fără urmări. Trump s-a apropiat cu paşi mari de ţelul său, acela de a fi candidatul Partidului Republican la viitoarele alegeri prezidenţiale. Conducerea partidului este dezorientată, ba chiar disperată. Republicanii moderaţi speră că poate guvernatorul statului Ohio, John Kasich, va reuşi să-l elimine din cursă pe Trump. Dar Trump a început deja să-l atace sistematic pe acesta.

În tabăra democrată, alegerile preliminare nu au fost la fel de palpitante. Clinton a fost şi este favorită. Dar Senatorul din Vermont, Bernie Sanders, nu va renunţa cu una, cu două. Ţelul său nu este suprema funcţie în stat. El vrea mai degrabă să o silească pe fosta primă doamnă să-i adopte temele de campanie, între care un control mai strict al sectorului financiar-bancar, fonduri sporite pentru educaţie şi infrastructură şi respingerea clară a acordurilor comericale TTP şi TTIP. Măcar în parte, Clinton va trebui să-şi însuşească aceste obiective fiindcă altminteri Sanders şi înfocaţii săi susţinători nu o vor sprijini. Şi atunci, Doamne fereşte, preşedinte ar ieşi Trump.