1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Europa trebuie să conducă în scandalul gazului

Ingo Mannteufel / A.K.17 iunie 2014

Eşecul negocierilor dintre Ucraina şi Rusia este şi rezultatul opţiunii UE de a rămâne doar moderator. Uniunea Europeană trebuie să arate mai multe caracteristici de lider, comentează Ingo Mannteufel.

https://p.dw.com/p/1CJla
Gasstreit
Imagine: picture-alliance/ dpa

În neînţelegerile dintre Ucraina şi Rusia pe marginea datoriilor şi a livrărilor de gaz, detaliile contează: dacă Gazprom ar fi fost un concern energetic privat normal, decizia de a obliga Ucraina să plătească în avans pentru livrările convenite ar fi absolut firească. Concernul de stat ucrainean datorează Gazprom nu mai puțin de 4,5 miliarde de USD. Orice companie privată, orientată spre profit, ar condiționa livrarea de plata datoriilor și de achitarea în avans a noilor comenzi. Dar Gazprom nu este o companie normală. Este o firmă de stat și un instrument în strategia de politică externă a Rusiei.

Negocieri pe timp de război?

În momentul de față, Ucraina și Rusia nu sunt vecini normali. Practic, între cele două țări s-a instalat un război nedeclarat. Cum s-ar putea numi altfel anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia şi luptele dintre trupele guvernului ucrainean şi cele pro-ruse din Doneţk şi Lugansk, sprijinite în mod evident de Rusia. Faptul că liderii de la Kremlin nu recunosc oficial noua conducere de la Kiev, pe preşedintele Poroşenko şi pe premierul Iaţeniuk, devine prin comparaţie un detaliu nesemnificativ.

Din această perspectivă completă, ar fi fost uluitor ca negociatorii celor două tabere să ajungă la un compromis. Speranţele s-au îndreptat mai mult către Uniunea Europeană, care ar trebui, mai ales în interes propriu, să găsească o soluţie pentru rezolvarea conflictului.

Ingo Mannteufel, şeful departamentului DW-Europa
Ingo Mannteufel, şeful departamentului DW-EuropaImagine: DW

Mai e timp până la toamnă

Acum, ambele tabere mai au ceva timp. Chiar dacă Ucraina nu ar mai primi nici un fel de gaz din Rusia, pentru că nu îşi poate plăti datoriile şi nici nu poate achita în avans comenzile, rezervele actuale ar putea acoperi necesarul până în toamnă. Şi consumatorii europeni nu au nici un motiv de îngrijorare pentru că - dat fiind şi interesul propriu - Gazprom îşi va respecta obligaţiile şi va livra gaz altor state europene, chiar şi prin conductele care traversează Ucraina.

UE trebuie să conducă, nu să modereze

Eşecul negocierilor actuale reprezintă însă o înfrângere şi pentru UE. Uniunea trebuie să înceteze să mai modereze între două tabere beligerante, care nu pot fi ajutate decât prin obţinerea unui compromis. În contextul conflictelor actuale, Kiev şi Moscova nu vor fi în măsură să găsească o soluţie în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât UE nu este considerat nici de Kiev şi nici de Moscova ca fiind un moderator, ci mai degrabă un pion geopolitic important în conflictul actual. Bruxelles-ul trebuie să dovedească acum că are calităţi de lider, pentru a obliga cele două tabere să ajungă la o soluţie. Din instrumentar ar trebui să facă parte şi presiuni asupra Kievului pentru a-şi achita datoriile şi restructura economia bazată pe un consum energetic intens. Important este ca şi Moscova să fie influenţată, pentru a găsi formula necesară stabilirii unui preţ corect pentru gazul livrat Ucrainei. Fără o asemenea schimbare de rol din partea Europei, tensiunile vor continua să crească.