Europa are nevoie de o nouă politică privind refugiații

Ce ar trebui să se mai întâmple pentru ca Uniunea Europeană să-și modifice odată politicile privind refugiații și migrația? Câți oameni trebuie să se mai înece în Marea Mediterană până când politicienii europeni se vor decide să facă ceva? De câte înmormântări mai e nevoie până când Bruxelles-ul va reacționa?

Italia a arătat UE după naufragiul din octombrie 2013 de lângă Lampedusa cum trebuie reacționat la astfel de dezastre: navele Marinei italiene au supravegheat în cadrul misiunii Mare Nostrum ruta maritimă dintre nordul Africii și sudul Europei. Astfel au fost salvate probabil de la înecare mii de persoane. Totuși, alte state europene nu au dorit să participe la acest proiect care ar fi costat 108 de milioane de euro pe an.

Agenția europeană de protecție a granițelor Frontex a preluat în schimb sarcina de a salva refugiații. Misiunea s-a numit Triton și ar fi urmat să fie mai ieftină. Eforturile de salvare se concentrează asupra apelor de coastă europene. La naufragiile care se petrec însă mai departe, ca acesta din apele africane, misiunea Triton nu este de niciun ajutor. Astfel, mii de vieți sunt puse în pericol.

Gata cu discursurile triste

După ultima tragedie din Marea Mediterană, nu mai vreau să aud discursurile triste ale politicienilor europeni! Cine nu vrea să se alăture misiunilor de genul Mare Nostrum sub pretextul că ar fi prea scumpe ar trebui să fie măcar cinstit să recunoască că viețile refugiaților din Eritrea, Etiopia sau Siria nu valorează mare lucru pentru el.

Cât de cinică a fost dezbaterea privind finanțarea Mare Nostrum o arată o privire atentă asupra politicii agrare europene. UE cheltuie anual 50 de miliarde de euro pe subvențiile plătite producătorilor agricoli. Se cheltuie astfel pe zi pe subvenționarea agriculturii mai mult decât ar costa misiunea Mare Nostrum într-un an întreg.

Trei cerințe

Proiectele de reformare a legislației comunitare privind migrația și refugiații sunt de ani de zile în discuție.

În primul rând - pe termen scurt - eforturile de salvare trebuie extinse pe toate rutele maritime de la Marea Mediterană, cu finanțare din partea tuturor țărilor membre ale blocului comunitar. Italia nu are voie să fie lăsată de izbeliște, cum s-a întâmplat în cazul misiunii Mare Nostrum.

În al doilea rând - pe termen mediu - trebuie reformată politica europeană privind migrația. Pe lângă dreptul la azil pentru persecutații politic și protecția refugiaților din zone de război, precum Siria, trebuie recunoscută și migrația motivată economic. Europa este de fapt un continent al migrației. Multe țări au populații îmbătrânite și vor avea nevoie de imigranți. Această migrație ar trebui să devină legală și transparentă, cu ajutorul stabilirii unor cote de migranți acceptați și prin instituirea unui sistem de puncte. Aceste măsuri arr scădea numărul celor dispuși să-și riște viețile în bărcile care încearcă să-i aducă ilegal în apele europene.

În al treilea rând - pe termen lung - UE ar trebui să se concentreze pe combaterea adevăratelor cauze ale migrației. Cine distruge structurile de stat ale Libiei printr-o misiune militară nu are voie să se dea apoi deoparte și să privească cum țara cade în haos. UE trebuie să militeze mai energic și consecvent pentru respectarea drepturilor omului. Acest lucru este valabil în special pentru Eritrea, de unde provin o mare parte din refugiații din Mediterana. Germania și UE au ignorat mult timp acțiunile regimului dictatorial din acest stat, ba chiar l-au și ajutat cu fonduri de dezvoltare.

A venit timpul acțiunii - vremea discuțiilor și a lamentărilor a expirat.