1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Duterte a luat o decizie riscantă

21 octombrie 2016

Preşedintele Filipinelor răstoarnă peste noapte întreaga arhitectură de securitate din Asia de Sud-Est. Este o grea lovitură pentru SUA şi o alegere dintre cele mai riscante pentru Filipine, consideră Thomas Latschan.

https://p.dw.com/p/2RWLQ
Imagine: picture-alliance/AP Photo/Ng Han Guan

A comis-o cu adevărat. Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a îndrăznit s-o rupă definitiv cu SUA, puterea protectoare de decenii. În plus, ruptura s-a petrecut  printr-un afront diplomatic fără precedent. E de neînchipuit: Duterte călătoreşte în China şi anunţă acolo, în cadrul unui forum economic, că alianţa cu SUA aparţine trecutului. El a adăugat că americanii au fost prezenţi în toţi aceşti ani în ţara sa numai în interes propriu. Şi de aceea a venit vremea să li se spună în sfârşit americanilor şi "puiului de căţea Obama" adio şi n-am cuvinte. O ruptură ca la carte, servită noilor prieteni de la Beijing pe tava de argint, frumos învelită ca un cadou de mare preţ.

Alianţa cu SUA a fost şi în interesul Filipinelor

Ce întorsătură! Chiar dacă au mai existat tensiuni în decursul anilor, Filipinele şi Japonia au fost în ultimii 30 de ani cei mai importanţi aliaţi ai SUA în regiune. Desigur, şi în interesul Americii, dar nu numai. Nu trebuie omis că puterea protectoare americană a scutit Filipinele să se doteze cu o armată puternică aptă să apere ţara. Astfel, militarii filipinezi s-au putut concentra pe combaterea rebeliunilor şi grupărilor rebele din interior. Nu este deloc cert că marina filipineză, dotată că tehnică de luptă învechită, ar fi fost capabilă să apere ţara de ameninţări externe.

În noua situaţie, întreaga strategie transpacifică a Washingtonului ameninţă să se năruie, fiindcă scopul ei principal este împiedicarea expansiunii chineze. SUA este surprinsă de această evoluţie într-un moment dintre cele mai neprielnice. Şeful Casei Albe, Barack Obama, devine tot mai neputincios în materie de politică externă în aceste ultime săptămâni de mandat. În plus, şi după alegeri, noua administraţie va avea nevoie de timp pentru a se repoziţiona în faţa Chinei în Asia de Sud-Est.

Latschan Thomas Kommentarbild App
Thomas Latschan, DW Asia

Beijingul, în schimb, are toate motivele să triumfeze. Pe toată linia. Cu doar câteva luni în urmă, China şi Filipinele îşi disputau încă unele arhipelaguri şi recife din Marea Chinei de Sud. În acest context, China a ajuns chiar să piardă un proces în faţa Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Haga, în urma unei plângeri depuse de Filipine. În reacţie, Beijingul a comunicat că nu recunoaşte arbitrajul respectiv. Acum însă, a obţinut ceea ce a dorit dintotdeauna: Să poarte negocieri bilaterale în locul celor multilaterale. Iar Duterte i-a dat asigurări în acest sens omologului său Chinez, Xi Jinping, obţinând în schimb ajutoare economice de miliarde, acorduri comerciale şi proiecte de infrastructură.

Independenţă veritabilă?

Duterte susţine că politica sa externă "mai independentă" constituie un mare succes. Dar riscurile pentru ţara sa sunt însemnate. Pe termen scurt preşedintele obţine astfel un spaţiu de manevră mai larg şi bani, pentru a putea puncta în politica internă şi economică. Dar numeroşi analişti avertizează că ţara sa nu poate astfel să devină "mai independentă". Filipinele vor schimba doar puterea protectoare. Dar Duterte nu pare să se preocupe de acest aspect. În politica externă a ales să mizeze totul pe o carte. Şi se înşeală amarnic dacă crede că vecinul uriaş China va trata Filipinele de la egal la egal. La Beijing, lui Duterte i s-au deschis toate porţile. Pentru asta, el a trântit cu putere portiţa din dos, spre SUA, ferecând-o.

Thomas Latschan / ia