Dilema politicii externe germane

Tancuri de fabricaţie germană execută, sub comandă turcă, misiuni de luptă împotriva kurzilor din Siria. Zilele trecute am văzut imagini cutremurătoare. Acestea ilustrează dilema cu care se confruntă diplomaţia germană. Germania reunificată, preocupată prin tradiţie de menţinerea echilibrului, o ţară care a învăţat din erorile trecutului şi care gândeşte în context internaţional, este concomitent un mare exportator de armament. Tocmai a devenit cunoscut că Germania a exportat anii trecuţi mai mult armament, în special în ţări din afara NATO şi UE, decât a reuşit s-o facă vreun guvern federal anterior. Cu patru ani în urmă, actualul ministru de Externe, Sigmar Gabriel, pe atunci ministru al Economiei, a promis că va trata cu mai multă atenţie chestiunea exporturilor de armament. A fost o promisiune vană, evident. Iar chestiunea a devenit deosebit de delicată în ultimele săptămâni, fiindcă au ajuns să se suprapună ambele obiective ale executivului de la Berlin.

Promisiuni de modernizare a blindatelor, urmate de un refuz temporar

Gabriel dăduse de înţeles cu numai trei săptămâni în urmă că guvernul german ar putea aproba cererea Ankarei de modernizare a tancurilor Leopard ale armatei turce, pe fundalul detensionării relative a relaţiilor bilaterale, după luni de îngheţ. Activistul german pentru drepturile omului, Peter Steudtner, arestat în Turcia fără act de acuzare, în baza unor obscure bănuieli  de terorism, a fost pus în libertate. Şi traducătoarea Mesale Tolu a fost măcar eliberată din arest. Gabriel şi-a văzut confirmată poziţia, alcătuită din presiuni economice şi continuarea dialogului, care s-a dovedit o reţetă de succes în relaţiile cu regimul autocrat al preşedintelui Erdogan. Apoi el s-a jucat un pic cu dorinţa turcilor de modernizare a tancurilor germane din dotare. Acum, când a devenit cunoscut că armata turcă foloseşte tehnica de luptă germană în învecinata Sirie, Berlinul a comunicat că guvernul federal actual nu poate lua o astfel de decizie fiindcă este doar unul interimar, însărcinat cu afaceri curente. În plus, executivul german a subliniat că nu livrează armament în zone de criză.

În favoarea unor exporturi restrictive de arme

Aceasta este problema livrărilor de arme: Nimeni nu poate garanta că tehnica de luptă va fi folosită doar în condiţiile promise de cumpărător. Şi între acestea nu pot figura în niciun caz agresiunile militare. De aceea a venit timpul reanalizării exporturilor germane de armament pe baze realiste, cu consecinţele ce se impun. Livrările de arme către state cum ar fi Egiptul şi Arabia Saudită nu sunt compatibile cu obiectivele politicii externe germane. Este adevărat, exporturile de arme către Turcia, ţară membră a NATO, se desfăşoară în baza unui alt statut. Dar, măcar pentru moment, trebuie să aibă loc la scară mică şi nu pot fi folosite ca monedă de schimb pentru atingerea unor obiective diferite (cum ar fi eliberarea unor oameni cu cetăţenie germană arestaţi pe nedrept). În prezent tocmai se poate constata cât sunt de lipsite de fundament înţelegerile de acest fel.

Autor: Jens Thurau/ia