Cu minciuna ajungi la Papă

Evident că cei doi lideri religioşi au vorbit şi despre religie. În mod sigur, au continuat dialogul dintre creştinism şi islam şi au adus chiar îmbunătăţiri din perspectiva catolică, dar şi şiită. Este parte din menirea lor, dar numai parţial. Restul îi priveşte pe toţi ceilalţi.

Francisc şi Hassan Rohani sunt lideri religioşi şi şefi de stat, ultimii de acest gen. Conduc singurele state teocrate din lume. Şi aşa ceva poate uni (şi chiar facilita dialogul inter-religios, deşi nu la acesta ne referim în cele ce urmează). În realitate, diferenţele dintre cele două state sunt atât de mari, precum distanţa dintre albul purtat de Papă şi negrul care îl îmbracă pe preşedintele iranian. Contrastul nu putea fi mai puternic de atât.

Discreţia este semnul marcant al Vaticanului

În Iran, situaţia drepturilor omului este precară. Exact în momentul vizitei lui Rohani la Roma, organizaţiile pentru drepturile omului amintesc de zecile de tineri condamnaţi la moarte şi executaţi de conducerea de la Teheran. Nu vom afla niciodată dacă Francisc a abordat acest subiect în discuţiile purtate. Discreţia este una din caracteristicile diplomaţiei de la Vatican. În orice caz, reprezentanţii Bisericii Catolice apără în toate apariţiile publice drepturile fundamentale ale omului şi atacă dur condamnarea la moarte.

Iranul este un jucător activ şi agresiv în Orientul Apropiat. Ofiţeri iranieni îi consiliază pe generalii lui Assad. Miliţiile finanţate de statul iranian luptă cot la cot cu armata siriană. Interesul statului şiit este pur geo-politic: accesul la Marea Mediterană. În zona golfului, Teheranul pune gaz pe foc în eternul conflict cu puternicii suniţi din Arabia Saudită, îi lasă pe reprezentanţii săi să lupte în Yemen şi joacă cărţile diplomaţiei cu restul lumii.

Compromisul în problema atomică, renunţarea Teheranului la armele nucleare au făcut posibil turneul european al lui Rohani. În ciuda acordului nuclear, regimul de la Teheran continuă să fie considerat de mulţi americani drept parte a unei "axe a răului". Aceasta întrucât planurile de asigurare a supremaţiei în regiune sunt cât se poate de evidente. Realităţi pe care Vaticanul nu le reclamă. Dimpotrivă, diplomaţii Înaltului Scaun au solicitat insistent ca Teheranul să ia loc la masa negocierilor, când se discută despre soluţionarea conflictului armat din Siria. Au trecut ani buni până când s-a ajuns la concluzia că, pe lângă saudiţi, şi iranienii ar trebui să aibă un loc la masa negocierilor.

Batalioanele Papei

Se spune că fostul dictator sovietic Stalin ar fi întrebat cândva ironic: "Câte batalioane are Papa?". A devenit apoi o ironie a istoriei faptul că, mai târziu, chiar un Suveran Pontif - mai exact Papa Ioan Paul al II-lea - şi a sa diplomaţie clandestină au contribuit din plin la căderea comunismului în Europa de Est. Mijloacele politice ale Vaticanului sunt, nu de puţine ori, subapreciate. Pentru statul catolic este un avantaj, numai aşa cardinalii şi emisarii reuşesc să acţioneze, fără presiunea unor aşteptări prea mari. În istoria recentă, Vaticanul a livrat surprize de proporţii: de exemplu prin implicarea în distrugerea armelor chimice de către ruşi şi americani. Sau cu ajutorul acordat în dezgheţarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba.

La finalul discuţiilor dintre preşedintele Rohani şi Papa Francisc, Vaticanul a explicat că Iranul se va implica în combaterea violenţelor în Orientul Apropiat, în lupta împotriva terorimsului şi a traficului de arme. Declaraţii destul de clare pentru liderul care anunţase că nu politica l-a mânat spre Vatican.