Cu copiii nu-i de joacă!

Germania a dat de gustul grevelor. Greva piloţilor a fost deja o lovitură asupra libertăţii noastre de circulaţie. Acelaşi lucru e valabil şi-n cazul refuzului de a mai lucra al angajaţilor celui mai mare transportator în comun, Căile Ferate Germane. Ambele categorii profesionale - piloţii şi mecanicii de locomotivă - sunt relativ restrânse, dar relevante pentru sistemul de transport. Deci importante.

Prin anunţata grevă a angajaţilor din grădiniţele de stat se adaugă o luptă care, deşi nu cauzează pierderi de miliarde de euro, ca cea din transporturi, aduce pe tapet o chestiune de principiu: Cât valorează pentru noi îngrijirea şi educaţia copiilor noştri?

"Reevaluaţi acum!"

E clar că greva educatorilor nu va stimula fluxul de adrenalină cum se întâmplă în cazul protestului organizat la Căile Ferate. Cu excepţia părinţilor necăjiţi care nu ştiu încotro cu copiii. Însă părinţii sunt solidari cu cererile personalului din grădiniţe. Educatorii nu cer numai măriri salariale. Nu. Ei vor să fie remuneraţi la fel ca învăţătorii. Cu alte cuvinte: o recunoaştere a contribuţiei lor pedagogice. Contra unor salarii cu 10% mai consistente.

"Reevaluaţi acum!" este sloganul celor 240.000 de educatoare cărora li se alătură personalul auxiliar din şcolile cu program prelungit, centre de tineret şi cămine de copii. Adică angajaţii responsabili de mult lăudatul "capital uman" al societăţii noastre. Lucru care sună ca şi cum nimeni de pe piaţa forţei de muncă n-ar merita mai multă glorie şi onoare.

Incapabili să hrănească o familie

Însă realitatea e diferită. Cine are grijă de copiii altuia este plasat pe un loc codaş pe scara socială. Iar banii pe care îi câştigă sunt prea puţini la răspunderea şi stresul pe care le are. În oraşele germane scumpe, un cap de familie nu-şi poate permite nici măcar chiria dintr-un salariu de educator.

O meserie încadrată, mai degrabă, la capitolul "venituri suplimentare în casă". Aşadar, ceva pentru "ele", nu pentru "ei" - bărbaţii, stâlpii familiei.

O subevaluare incredibilă din care această categorie de personal vrea să scape. În nicio altă branşă nu încep să se vadă atât de timpuriu efectele meseriei asupra sănătăţii, cum se întâmplă cu angajaţii din grădiniţe. Cearta din faţa lăzii cu jucării sau larma din curte pot atinge uneori şi 117 decibeli. Deseori, educatorii n-au nici măcar un scaun cum trebuie. Stau înghesuiţi între copii pe băncuţe de lemn minuscule. Şi-apoi apar durerile de spate.

Multă vreme după înfiinţarea creşelor n-au existat comode speciale pentru schimbatul scutecelor aşa că, la nevoie, era folosită podeaua. E dureros cât de puţin investim în îngrijirea şi educaţia copiilor noştri! Să nu mai vorbim că grupele sunt mult prea mari, personalul insuficient, iar cerinţele - uriaşe. În mod evident, pe îngrijirea şi educaţia copiilor noştri se pune preţ numai în discursurile de duminică, atunci când se vorbeşte despre "investiţii în viitor".

Custodie temporară în loc de stimulare timpurie

În studiile Pisa, Germania se clasează mereu cam pe la jumătatea clasamentului. La fel de mediocră se arată a fi şi-n maniera în care îşi tratează copiii mici. Finlanda investeşte cu o treime mai mult în educaţie. Acolo copilaşii sunt stimulaţi, nu numai supravegheaţi. Însă nu educatorilor trebuie să le reproşăm lucrul acesta.

De ani de zile sunt tot mai împovăraţi cu sarcini, ca elaborarea planurilor de dezvoltare individuală. Trăiască birocraţia! Pentru restul, mai aveţi răbdare... Greva personalului din grădiniţe merită solidaritatea noastră, a tuturor. Altminteri, aveţi încredere să vă lăsaţi copilul pe mâna unor educatoare frustrate şi cu nervii la pământ?