Coreea de Nord vrea să devină putere atomică
1 decembrie 2017Când, cu patru ani în urmă, Kim Jong-un anunța că până la sfârșitul lui 2017 programul său nuclear se va fi încheiat, nu i-a prea dat nimeni atenție. "Un nebun!" au exclamat mulți atunci. Pentru unii era "un imprevizibil" sau "cel cu zâmbetul obraznic". "Cine știe cât mai rămâne la putere?" se întrebau alții. Când însă, doi ani mai târziu, Kim a declarat că își va continua drumul cu țelul de a deveni putere atomică, pentru ca mai apoi să negocieze cu americanii pe tema dezarmării, nu puțini au pufnit în râs. Dar între timp trebuie să fi priceput cu toții că liderul de la Phenian nu glumește, ci vorbește serios.
O zi istorică?
Bineînțeles că nimeni nu știe exact cât de precise sunt rachetele nord-coreene și dacă Phenianul este deja capabil să distrugă o metropolă precum New York sau Washington. Dar chiar vrem să știm asta cu adevărat? Nu ar fi mai nimerit să ținem cont de acest risc, în loc să ni-l asumăm? Nu știm încă dacă ziua de miercuri va intra în istorie, dar sigur e că are un atare potențial. Coreea de Nord s-a autodeclarat putere nucleară. Și anume cu tot dichisul. Aceasta nu înseamnă, însă, doar o nouă amenințare în forță, ci și o ofertă. Căci oricine știe că și în cazul în care Coreea de Nord ar putea lovi, cum spune, cu rachete orice colțișor din Statele Unite, o poate face doar o singură dată. După aceea vor dispărea de pe fața pământului și Phenianul și Coreea, indiferent dacă de Nord sau de Sud.
Atunci ce urmărește de fapt Kim Jong-un? Vrea să se protejeze, să rămână la putere. De aceea vrea să poată vorbi cu SUA de la egal la egal. Nu cu Coreea de Sud, despre care știe că, cel puțin militar, joacă după placul americanilor. Și nici cu China, care oscilează între interesele sale economice și cele strategice. Kim versus Trump - acesta e jocul pe care mizează Coreea de Nord.
E vorba de pace
"Câtă aroganță!" am putea spune. Dar privind lucrurile la rece, nu prea există alternativă. Cu toate portavioanele sale, cu toată colosala sa supremație militară, Trump nu poate obține nimic fără a risca, în același timp, distrugerea Coreei de Sud și chiar declanșarea unui război mondial. N-ar însemna, comparabil, oare un sacrificiu mai mic pentru egoul președintelui SUA, Donald Trump, dacă acesta și-ar călca pe mândrie și ar accepta un dialog cu liderul de la Phenian, în loc să posteze amenințări la adresa lui pe Twitter? Kim n-ar fi oricum singurul dictator cu care America ar trebui să ajungă la o înțelegere. Adesea, înțelegerile care se încheie cu despoții sunt legate de petrol, arme sau bani. Acum e vorba de mai mult: în joc e pacea.
Jürgen Hanefeld/maw