CETA va fi un test crucial pentru viitorul Europei
14 octombrie 2016Verdictul instanței de la Karlsruhe este parțial o victorie pentru Europa. Iar președintele celui mai important tribunal al Germaniei a explicat clar riscurile blocării CETA în Germania: acestea ar fi mai degrabă de natură politică decât economică. În joc s-ar afla încrederea comunității internaționale în Germania și în UE în general, a explicat Andreas Voßkuhle în motivarea sentinței. De fapt, CETA este un fel de test care ar urma să arate dacă Uniunea este sau nu în stare să mai încheie un acord de liber schimb cu cineva în lumea asta.
Canada este cel mai bun partener posibil
CETA nu este atât de important pentru Europa din punct de vedere economic. Pe lista partenerilor comerciali ai UE, Canada ocupă abia locul al 11-lea. Invers însă, este o cu totul altă poveste. După SUA, UE este al doilea mare partener al Canadei. Partea canadiană are deci un interes mult mai mare în încheierea unui acord comercial funcțional cu blocul comunitar. Pentru europeni, este mai degrabă o tentativă de probă: dacă ne reușește cu prietenii din nordul Americii o înțelgere comercială bună, ea ar urma să servească drept model pentru acorduri similare cu Vietnam, Noua Zeelandă și Australia.
S-a reușit deja cu canadienii flexibili, adepți ai unui model economic similar celui european, eliminarea multora dintre problemele cunoscute care stăteau în calea încheierii acordului comercial. Într-adevăr, nu toate prevederile acordului ar respecta 100% dreptul european, de exemplu în cazul evaluării riscurilor reprezentate de anumite produse și proceduri. Dar cum am putea să avem pretenția să le impunem partenerilor noștri integral propriile noastre legi? În cazul CETA, întrebarea principală este: vrem un acord bun de liber schimb sau renunțăm definitiv la această idee, nu doar cu Canada, ci cu toate celelalte țări din afara Uniunii?
Valonia a luat CETA în colimator
Curtea Constituțională de la Karlsruhe a pus condiții suplimentare guvernului german în vederea acceptării CETA, nu toate ușor de îndeplinit. Dar tot demersul judecătorilor germani nu va mai avea importanță, după ce parlamentul regional al belgienilor valoni, vorbitori de franceză, a anunțat vineri că va bloca CETA. Criticii acordului acuză că acesta suferă de o lipsă de democrație. Acum, un mic parlament regional dintr-o mică țară europeană va stopa întregul proces. Și fără un motiv politic suficient de bun: greu de imaginat cum vor fi câteva sute de crescători valoni de porci amenințați de importurile ieftine din Canada. Aceasta nu are nimic de-a face cu democrația, ci cu opoziția fundamentalistă și cu conflictele politice din divizata republică belgiană. Aici nu tema în sine este importantă, ci demonstrația de putere făcută de anumiți prinți provinciali, care ar vrea probabil să răstoarne guvernul central al țării.
O lovitură distrugătoare pentru UE
Determinarea politicii comerciale a UE este una din atribuțiile cele mai importante ale Comisiei Europene, se numără printre competențele-cheie ale autorităților de la Bruxelles. Doar din cauza indignării acerbe a anumitor state membre cu privire la negocierea acordului CETA de către Bruxelles, autoritățile comunitare au acceptat ca asupra înțelegerii să se pronunțe și parlamentele naționale. Este vorba de 38 de foruri legislative în toată Europa. Acestea pot spune acum NU din orice motiv li se cășună lor. În cazul Belgiei, nu știm deocamdată dacă guvernul central al țării va găsi o portiță juridică prin care să elimine efectul opoziției valone.
Pentru Europa, toată treaba este un dezastru. Acordurile comerciale și alte documente internaționale de acest gen sunt negociate mereu în interesul general al blocului comunitar. Totul devine însă o mare farsă dacă anumite regiuni au dintr-o dată capacitatea de a bloca astfel de procese, doar de teama unor dezavantaje proprii. Să creadă oare Valonia cu adevărat că ar fi în stare să negocieze singură cu vreun stat din lumea asta un acord comercial mai bun? Sau ar vrea să o termine cu comerțul și să trăiască doar din carnea sa de porc? Dacă astfel de evoluții vor continua, atunci Uniunea Europeană poate liniștită să-și facă bagajul și să închidă, foarte democratic, întreg magazinul.
Autoare: Barbara Wesel/os