Campionat Mondial de fotbal într-o țară sterilă
13 iunie 2018Angajații centrului de igienă și ai oficiului de epidemiologie din cadrul administrației regionale din Ekaterinenburg informează că au curățat lacurile din oraș de larve de țânțari. Nicio insectă din Rusia nu are voie să-i înțepe la Ekaterinburg pe oaspeții veniți la CM din Egipt sau Uruguay.
Oficiul din Moscova pentru securitate regională și combaterea corupției informează că vânzările de alcool au fost reduse drastic în următoarele patru săptămâni pe o rază de doi kilometri în jurul stadioanelor. Fanii din Germania sau Argentina vor fi scutiți de clișeul urât cu rușii bețivi.
Și nu se scapă doar de bețivi, ci și de cerșetorii ruși, de muncitorii la negru tadjici, de tinerii puși pe opoziție. În vigoare intră măsuri speciale, precum interdicții de adunare și de demonstrații sau reguli înăsprite privind migrația.
Fără gunoi la colț de stradă, fără graffitti pe pereți, fără găuri în geamuri. În locul acestora: drumuri proaspăt asfaltate, fațade abia finisate, copaci crescuți peste noapte. Ce șic și frumos!
În comparație cu New York, Berlin sau Paris, turiștii străini veniți la CM vor fi surprinși de curățenia din metropolele rusești. Ba mai mult: le vor plăcea trotuarele foarte late, nou marcatele drumuri pentru bicicliști, taxiurile ieftine care îi vor convinge cât de sigură, deschisă și progresivă este Rusia modernă. Nimeni nu s-a plâns vreodată de prea multă curățenie. Iar securitatea este apreciată de orice om. Toate sunt deci la superlativ în Rusia!
Turiștii veniți la CM, singuri în oraș
Păcat doar că vizitatorii veniți la turneul final se vor plimba adesea cam singuri pe trotuarele extra largi, după ce majoritatea moscoviților și-au închiriat apartamentele din centrul capitalei ruse oaspeților străini și s-au retras în cocioabele lor de la marginea orașului. Păcat că nu se va auzi niciun claxon de bicicletă pe drumurile speciale pentru cicliști din Moscova, pentru că aceste rute speciale pot fi numărate pe degetele de la o mână. Păcat că viața stradală abia dacă va exista la Sankt Petersburg sau Ekaterinenburg, așa cum este ea întâlnită la Berlin sau Madrid. Să faci grătare în parc? Doamne ferește! Giugiuleli pe bancă? Eventual dacă e vorba de manifestări heterosexuale!
Cu ocazia CM, relațiile oficiale dintre statul rus și fanii străini care vor să viziteze acest stat sunt foarte deosebite. Cel puțin în cele 11 orașe unde vor avea loc meciuri. Din 25 mai a intrat în vigoare o prevedere specială a Ministerului de Interne, care îi obligă pe toți vizitatorii din străinătate să se înregistreze în termen de trei zile la poliție sau la autoritatea pentru migrație. Fiecare în persoană. Ar trebui să fie mulțumiți cei veniți din afară că li se dau trei zile: înainte se vorbea de o singură zi.
Vizitatorii străini care nu au chef de teme încărcate negativ precum anexarea Crimeei, războiul din Donbas sau otrăvirea familiei Skripal nu se vor preocupa prea mult de situație. Dar cei care doresc să experimenteze o altfel de Rusie vor avea de-a face cu o țară prea frumoasă, prea curată, aproape sterilă. Cu sufletul acoperit de un văl, cu decrete în loc de entuziasm - o oglindire a epurării graduale a spațiului public, fenomen care se petrece de ani buni în Rusia.
Tot mai mult ca pe vremea URSS
Un spațiu public care amintește tot mai mult de fosta Uniune Sovietică. Să deschizi o firmă? Teoretic e posibil, practic aproape imposibil - prea multă birocrație. Exprimarea liberă a opiniei? Prevăzută în Constituție, dar pedepsită în realitate. Criticile? Înăbușite în fașă.
Mai rămâne doar speranța că rusul normal Ivan îi va invita la el acasă pe englezul normal John sau pe germanul de rând Otto. În bucătăria lui cu adevărat comodă. Unde și pe vremea URSS se vorbea liber iar portretul conducătorului de pe perete atârna cam strâmb.