Alegerea președintelui federal - o șansă ratată

Fără îndoială, actualul ministru de Externe, Frank Walter Steinmeier, va fi un bun președinte federal, dacă va fi ales în această funcție, ceea ce este aproape sigur. El va face o "bella figura", va reprezenta Germania cu stil în lume iar în plan intern va fi prudent și diplomatic. 

Discursurile sale nu vor avea spiritul predecesorului său Joachim Gauck, nici umorul și inteligența retorică caracteristice unui Johannes Rau, dar vor fi serioase și la obiect. Pentru că aceste cuvântări sunt unul din instrumentele de putere ale funcției prezidențiale, Steinmeier, orice altceva dar nu un orator talentat, va încerca să definească fără înflorituri problemele națiunii. Nu sunt de așteptat de la el discursuri istorice de genul celor rostite de Richard von Weizsäcker, Theodor Heuss sau Roman Herzog, ci luări de poziție solide privind rolul Germaniei în lumea modernă. Steinmeier este un reprezentant clasic al rațiunii politice. Ceea ce este necesar în aceste vremuri turbulente, în plină criză a UE și înconjurați de personaje gen Putin, Trump și Erdogan.

Șah-mat la cancelară

Cancelara Angela Merkel l-a ales pe Steinmeier pentru funcția de președinte federal. De fapt, nu l-a ales ea, ci nu a avut de ales în fața manevrelor din marea coaliție. Șeful SPD, Sigmar Gabriel, s-a înțeles cu șeful CSU, Horst Seehofer, și au pus-o pe Merkel în fața faptului împlinit. Merkel și-a dorit un candidat consensual, având în vedere majoritatea conservatorilor în Adunarea Federală, forul care îl alege pe președintele Germaniei. Un posibil candidat, președintele Bundestag, Norbert Lammert, a declinat de timpuriu nominalizarea. Iar Merkel a lăsat lucrurile să curgă, până când Sigmar Gabriel l-a scos din pălărie neașteptat pe Frank-Walter Steinmeier ca un candidat al social-democraților. O săptămână mai târzium Merkel a fost șah-mat și l-a proclamat pe Steinmeier drept candidat al rațiunii și al centrului politic.

Merkel, presupusă cea mai puternică femeie a lumii (ceea ce este corect), a suferit înfrângeri pe scena politică internă. Mai întâi prin criza refugiaților, care i-a redus mult din autoritate, apoi prin acest joc de culise în nominalizarea candidatului prezidențial. Să credem cu adevărat că nu a fost de găsit nimeni în toată Uniunea Creștin-Democrată, cel mai mare partid german, care să fi fost potrivit pentru rolul de șef de stat? Nu se poate. Să nu fi fost nimeni pregătit să candideze, cu asumarea riscului că ar putea și pierde, ceea ce este de la sine înțeles într-o democrație? Nu se poate. Chiar nu se poate? Sau acum ține fiecare atât de mult la acest sentiment de siguranță încât nu acceptă să candideze decât când este sigur de victorie?

Mai ales după succesul lui Trump, după înfrângerile suferite de elite peste tot, după Brexit, după consolidarea pozițiilor unor populiști autoritari ca Erdogan, ar fi fost exact acum momentul ca alegerile prezidențiale germane să fie disputate de doi candidați puternici. Președintele nu este ales de liderii politici, ci de deputați din toate landurile, inclusiv din legislativele regionale. Tocmai de aceasta Steinmeier ar fi avut fără dubii șanse și dacă ar fi candidat împotriva unui rival conservator. La fel cum un candidat al CDU/CSU ar fi avut de asemenea șanse bune de victorie.

Autodiminuarea creștin-democraților

Merkel s-a împotmolit din punct de vedere tactic. A pierdut din vedere ceea ce era evident: și anume să nominalizeze ea personal pe cineva, așa cum a făcut Gabriel. S-a autodiminuat fără să fie necesar. Iar astfel ne-a privat pe toți de șansa unui lupte democratice în doi pentru funcția prezidențială. Și în caz de concurență reală Steinmeier ar fi devenit probabil președinte, un reprezentant bun și respectabil al Germaniei. Dar ar fi putut să câștige și altcineva, de ce nu o femeie de data aceasta. După 67 de ani, poate că prezența unei femei la Palatul Bellevue ar fi fost un răspuns potrivit la actualele vremuri tulburi. Iar o luptă reală pentru fotoliul prezidențial le-ar fi luat apa de la moară celor care susțin că "ăia de sus fac oricum doar ce vor ei". Alegerea președintelui federal în 2017 este o șansă ratată.

Autor: Alexander Kudascheff/os