75 de ani de la Auschwitz - ce are Germania de făcut acum

Vreme de decenii, în țara mea a dominat sentimentul rușinii. Rușine de faptele părinților și bunicilor, fapte pentru care Germania va fi pe veci responsabilă. Peste șase milioane de oameni au fost omorâți la Ausschwitz și în alte locuri asemănătoare. Uciși cu o mașinărie industrială de omorât cum nu a mai existat până atunci. Și care depășește și în ziua de azi puterea imaginației.

Acest sentiment de rușine a marcat mereu discursurile intelectualilor și politicienilor la nenumăratele comemorări, mai ales la împlinirea unor cifre rotunde. Și eu și colegii mei de la facultate și mai apoi colegii din redacție am fost marcați de același sentiment: mi-e rușine de ce a putut face țara mea.

Focuri de armă asupra sinagogii

Anul acesta însă percep lucrurile altfel. Poate pentru că supraviețuitorii lagărelor de concentrare sunt acum de față pentru ultima oară la o aniversare rotundă a acestor evenimente istorice, marcând momentul prin prezența lor. Dar mai ales pentru că, la mine în țară, evreii sunt din nou în pericol. Pentru că în ziua celei mai mari sărbători evreiești o sinagogă plină a fost atacată de un individ înarmat. Pentru că bancurile cu evrei au redevenit normale iar "Hei, evreule" a redevenit o insultă în Germania. Să ne rușinăm nu mai este de ajuns, mai ales atunci când, tocmai la sfârșitul de săptămână în care sunt comemorate victimele Holocaustului, aflăm că sunt tot mai mulți naziști în rândurile armatei germane Bundeswehr. Azi. Acum.

Anul acesta, rușinea mea este dominată de furie față de repetarea acestor lucruri în țara mea. Furie că toate acestea nu sunt împiedicate în Germania. Discursurile sunt desigur importante - de exemplu cel al președintelui Frank-Walter Steinmeier săptămâna trecută la Yad Vashem. Marile gesturi au marcat cultura amintirii în această țară - începând cu îngenuncherea cancelarului Willy Brandt în 1970 la Varșovia.

Dar aceste gesturi nu mai sunt de ajuns. Dacă Germania vrea să își asume pe mai departe răspunderea pentru crimele împotriva umanității cu care s-a împovărat, atunci este nevoie de măsuri concrete. Politicienii trebuie să găsească răspunsuri la întrebarea ce trebuie să se întâmple în Germania pentru ca sinagogile să nu mai aibă nevoie de protecția și supravegherea poliției. Părinții trebuie să găsească soluții prin care să terminăm odată cu bancurile cu evrei în școli. Și cu ce se poate lăuda sistemul nostru școlar, dacă unul din patru elevi de clasa a zecea habar nu are ce înseamnă Auschwitz?

Comemorările trebuie să fie scoase din colțul elitelor

Noi toți - societatea civilă, alături de politicieni și intelectuali - trebuie să scoatem comemorările Holocaustului din colțul elitelor. Mai ales în școli trebuie să se facă mai mult. Antisemitismul și xenofobia nu au ce să caute în societatea noastră. Evitarea hotărâtă a repetării faptelor abominabile din timpul nazismului nu poate fi realizată decât cu o politică de toleranță zero.

Este greu să urăști ceea ce cunoști. Germania se poate folosi de acest aspect: ce știm noi de fapt despre credința evreiască, despre viața evreiască, despre istoria evreilor în Europa? De ce nu avem un schimb educațional la scară amplă cu Israelul?

În curând, martorii oculari ai acelor evenimente din urmă cu 75 de ani nu vor mai fi printre noi. Iar făptașii de atunci sunt la distanța unei generații de cei care azi marchează destinele Germaniei. De aceea, nu mai este timp de pierdut: guvernul german trebuie să acționeze acum. Și trebuie judecat în funcție de cum va acționa.