Clinton, comuniştii nord-coreeni şi lecţiile istoriei

Presiunea internă exercitată întru eliberarea lor atinsese cote pe care administraţia Obama nu le mai putea ignora.

Şi mai alarmantă este însă starea de urgenţă din politica externă americană. În ciuda optimismului pe care-l afişează şi a pacifismului ei programatic, diplomaţia SUA se resimte grav în urma respingerii, de către oficialii iranieni, a mâinii întinse a lui Obama.

La fel de grav au afectat-o testele nucleare şi balistice ale Coreii de Nord, obrăznicia regimului ei totalitar, tentativele repetate ale acestuia de a-şi exporta arsenalul şi know-how-ul nuclear, care ar putea ajunge lesne în posesia unor grupări teroriste musulmane. Nimic din toate acestea nu putea lăsa rece actuala administraţie de la Washington.

Aflată în mare pierdere de viteză la capitolul popularitate, Casa Albă are aşadar urgentă nevoie de niscaiva succese politice externe. Motiv pentru care şefa departamentului de stat american şi-a trimis soţul la Phenian. Iar Bill Clinton nu s-a întors cu mâna goală. Readucerea acasă a celor două ziariste – negociată şi obţinută evident cu mult înaintea escalei lui Clinton la Phenian îi oferă lui Obama un dar preţios.

Rămân însă deschise o sumă de întrebări. Fiindcă e clar că americancele puse în libertate au fost utilizate de nord-coreeni ca instrument de şantaj. Pe spinarea lor, dictatorul stalinist de la Phenian a reuşit să se fotografieze cu Bill Clinton. Poza oficială a întâlnirii e folosită ca modalitate de legitimare indirectă a unui regim barbar, un regim inuman, care-şi înfometează propriul popor, luându-i mâncarea de la gură pentru a-şi satisface ambiţiile nucleare menite să-i asigure, tot prin şantaj extern, supravieţuirea politică.

Tâlhăria politică a devenit ca atare o afacere extrem de lucrativă. Ca unsă funcţionează atât industria somaleză a răpirilor, cât şi luarea de ostateci practicată de gangsterii politici nord-coreeni, care au descoperit o nouă ocupaţie ultraprofitabilă. În fapt, şantajul pe care-l exercită atât cu străinii arestaţi cât şi cu propriul arsenal nuclear amână sfârşitul obştesc al unui regim falimentar şi izolat, aflat politic, social şi economic cu spatele la zid.

Evident, vizita lui Clinton n-a servit doar declaratului ei scop umanitar, ci şi sondării eventualităţii readucerii dictaturii nord-coreene la masa negocierilor în 6 (cu Rusia, China, Japonia şi Coreea de Sud) privind dezarmarea nucleară a regimului de la Phenian.

În plus, America şi-a trimis mesagerul spre a cerceta şi alt teren. SUA doresc să-şi facă o imagine proprie despre gradul de degringoladă în care se găseşte regimul nord-corean. Un regim care se confruntă cu riscul convulsiilor generate de inevitabilul vid de putere după ce actualul său lider, Kim Jong Il, atins se pare de varii maladii incurabile, va sucomba uneia sau alteia din bolile sale.

Ce a adus deci SUA şi lumii libere vizita lui Clinton? Ea aminteşte fatal de cea efectuată la Phenian de Jimmy Carter în 1994. Şi atunci SUA au încercat în zadar să obţină concesii nord-coreene în domeniul programului militar nuclear al Coreii comuniste. Stabilizarea dictaturii nord-coreene şi accelerarea eforturilor de fabricare a bombei atomice au constituit atunci, în mod cu totul regretabil, rezultatul unic al călătoriei efectuate de Carter.

Fireşte, eliberarea, prin intermediul lui Bill Clinton, a celor două ostatece este, în sine, o veste cât se poate de salutară. Nu trebuie însă ignorate, în context, două importante lecţii istorice. Prima ne avertizează că regimurile totalitare îşi transformă întregul popor în instrument de şantaj. Pe lângă întemniţarea altor o mie de cetăţeni străini, niponi ori sudcoreeni, "Phenianul mai are 23 de milioane de ostateci", după cum scria recent un editorialist al ziarului american Wall Street Journal. Membrii acestei naţiuni captive, şi drepturile lor n-ar trebui date uitării.

Cum n-ar trebui uitat nici faptul că implozia imperiului comunist sovietic s-a produs în urma fermităţii politicii lui Ronald Reagan, nu datorită concesiilor unilaterale ale unui Carter sau Clinton.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz